Treceți la conținutul principal

repeating the same mistakes and expecting different results

Se realizeaza asa un paradox ... pe de`o parte esti "deranjat" ca nimeni nu baga in seama blogurile personale si implicit pe tine tu .... si pe de alta parte nici nu poti sa te dai cu capul de toate zidurile din lume pe blog pentru ca ai o "imagine". Esti prins si te zbati ca un peste in undita. Totul sa fie si mai drama queen style ... u fuck up everything you do.

Ajungi la concluzia ca esti intr`o stare audistructiva si te retragi intr`o lume a ta incercand sa scapi de toate bubele facute. Oarecum asa e mai rau. Abordarea stai calm si asteapta rasaritul parca precipiteaza si mai mult lucrurile.

Atunci facem haz de necaz? hahahahah surprinzator si asta agraveaza lucrurile. La un momentdat ajungi sa te intreb de la ce a pornit calupul asta si iti dai seama ca este irelevant si nesemnificativ. Cu timpul esti deja passive aggressive .... material de terapie.

Intr`un final daca nu o sa ajungi obsessive compulsive cu puternice tendinte distructive pe care nici meditatia nu le poate suprima.

Ingrozit de perspectiva unde batraneti sedate ... ajungi sa iti dai seama ca trebuie sa faci ceva undeva pe drum. Iti dai seama si ce trebuie sa faci dar .... dumnezeule cum naiba poti sa fii atat de lenes???

Defapt stii ce iti lipseste .... dar cum suplimentezi? E atat de usor sa stai si sa nu faci nimic si atat de greu sa faci totul cum trebuie. Si parca cu cat incerci cu atat o stalcesti mai mult ... dar urmand firul meu logic ... asta trebuie sa faci este singura varianta viabila.

Poate sa inceapa cu un simplu: Imi cer scuze / Imi pare rau. Cuvinte care parca sunt ciuma bubonica pentru multi.

Yes sir ... i think u just found a way to save us all from our own demise.

Si da .... aparent cinismul asta ajuta.

song for the day : kate nash - foundations

Comentarii

  1. si despre ce sau cine este vorba in aceasta insemnare, ca nu reusesc sa mi dau seama

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …