Treceți la conținutul principal

LAN party (e si cu filmulet)

Sa fac un rezumat? Cum am experimentat eu sentimentul de batranete, impotenta si penibilitate. Dar sa incepem cu nitica istorie depanata de fraza: " va mai aduceti aminte de vremea cand mergeati in net caffeuri?". Cand cum? Acum 7-8 ani cand erau atat de multe sali de calculatoare in Bucuresti ca puteai sa le numeri lejer pe degetele de la o mana.

Ulterior a venit si boomul net caffeurilor cu counter strike ... si intre timp au si decedat/ retrogradat la statutul de net caffe pe bune ... adica doar internet si o cafea. Ma rog .. nu asta e ideea de baza.

Internetul la discretie, team speakul si hamachiul au stricat o chestie sfanta: lan partyurile. Cred ca le`am stricat ... desi ocazional ne mai intalnim sa facem si noi unul mic asa ca odinioara. Pe de alta parte nesimtirile astea de laptopuri au mai multa putere decat calculatorul meu asa ca mobilitatea acum e la extrem.

Revenind la rezumat ... si terminand cu frustrarile mele de gamer batranel moderat ajugem la subiectul insemnarii. Sambata asta am facut un lan party pe care nu o sa`l uitam prea curand. Ne`am jucat company of heroes (2nd best after starcraft) quake 3 si call of duty 2. A fost amuzant ca intotdeauna si am mai vazut si eu ce carcase/coolere/placi video/bla bla`uri se mai poarta la calculator.

Eu sunt cam asa certat cu tehnica asta noua ... si din punctul asta de vedere sunt tot in secolul trecut. Am ramas cu gura cascata cand am vazut company of heroes pe sistemul unui prieten ... nu credeam ca un joc de strategie cu totul la maxim poate sa arate in halul ala de bine si detaliat la max zoom.

Acelasi prieten avea si un monitor ... asus pw191 care reperezinta de fapt centrul povestirii mele. Se face ca pe la 3 noaptea se pleaca dupa niste saorme si raman eu cu inca 4 prieteni in casa. Ma jucam company of heroes pe sistemul furat de la nasa. La un momentdat iritat de boxele date prea tari ale monitorului am incercat sa le dau mai incet. Evident ca nu am reusit. Mi`am luat si mistourile de rigoare ca nu sunt in stare sa apas niste butoane.

Care e faza cu butoanele astea? Asusul asta nu are butoane old school ci zone sensibile la atingere. Am apasat si nu am fost in stare sa fac nimic. Vine un prieten sa imi arate ca e zmeu si stie sa apese pe butoane. Nu`i iese ... ceilalti continua cu caterinca ... pana cand incet incet ramane unul singur mai breaz.

Toti 4 (din 5) ne fastaceam pe langa monitor incercand diferite tehnici de apasat ... doar el statea falnic si se uita la noi citind manualul monitorului. Se scurg asa cam 15 minute de incercari nereusit si probabil ne`am fi lasat balta daca nu reusisem chiar eu sa il opresc si sa il aprind odata. Asa ca nu avea cum sa fie stricat ... nu apasam noi cum trebuie.

Vine si cel care s`a documentat si ne da la o parte sa ne arate el cum sta treba. Ca in reclama de la master card ... bla bla $$ ... privirea de pe fata lui cand a apasat cum scria in manual si nu s`a intamplat nimic ..... nepretuita.

Urmand instructiunile din manual am apasat cu gingasie ... relativa timiditate ... chiar cu conotatii sexuale ... si tot nu s`a supus. Am atins monitorul ala cum nu am atins nici o femeie in viata mea. Am fost grabit ... am fost sfios ... am fost ca un explorator grijuliu cu o comoara abia gasita ... am incercat cu senzualitate ... i`am soptit lucruri frumoase ... am pus la bataie privirea mea de catelus pierdut .... am facut tot ce puteam face ... si cu toate astea monitorul a stat falnic in fata mea si m`a refuzat de fiecare data.

Am ras de nervozitate ... am vrut sa plang de refuz ... dar pana la urma mi`am acceptat existanta sub semnul neputintei. M`am simtit prea batran pentru tehnologia asta de ultima ora. M`am simtit penibil ca alaturi de 4 oameni in toata firea nu sunt in stare sa deschid un monitor.

Mi`am adus aminte de toate glumele de suport tehnic pe care le`am vazut prin filme ... " Ati incercat sa porniti calculatorul inainte?" pe moment m`am regasit in ele.

30-40 minute ... 5 oameni vs un monitor. Castigator in unanimitate ... asus pw191 (cu fatala sa zic asa)

Cand a venit propietarul si unul dintre noi l`a rugat sa stinga si sa aprinda monitorul am izbugnit toti in ras cand am vazut cat de usor se putea realiza asta cu podul palmei. Dar vine si deznodamantul povestirii ... aparent monitorul e nitel fucked up si nu raspunde la comenzi (prea bine) decat daca apesi intr`un singur mod or smth.

Oricum ... asta e o povestire care se sfarseste cu " trebuia sa fii acolo sa vezi ca aveai infarct de la atat ras " si cu un filmulet.


Comentarii

  1. Cum mangaiati monitorul =)) Daca nu se comporta cum vroiati voi, e o metoda din batrani, faceati un sul dintr-un ziar si il bateati si cacatul din el.

    RăspundețiȘtergere
  2. =)) ooo daa va purtati cu monitorul ala ca si cu o domnisoara care mai are putin si zboara luata de vant =)) cata finete=))


    Rockgirl

    RăspundețiȘtergere
  3. cata tandrete:))...ar fi mers melodia aia cu suavemente pe fundal:)

    RăspundețiȘtergere
  4. =)) s-a gadilat si a uitat sa mai scoata si meniul la inaintare

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …