Treceți la conținutul principal

re_luare

Sambata am fost la re luare .... o expozitie cu un twist sa zic asa.

trei tineri artisti ocupa temporar un loc abandonat, care devine pentru o scurta vreme spatiu de expozitie. la nivel individual, se re_iau in considerare semnificatiile pe care le poarta obiectele, povestile locurilor si obiceiurile autohtone.

la o scara mai mare, este vorba de un exercitiu de re_luare in posesie a spatiului orasului si de re_popularea, fie ea si temporara, a unui loc care odata a fost o parte integranta din el.
Tocmai ideea asta de spatiu abandonat m`a atras. Am mers sa vad si eu cam despre ce e vorba cu 2 prieteni.

E vorba de spatiul dintre fostul connex si biblioteca nationala ... gigantica fundatie care inca isi mai asteapta un rost in existenta aceasta mizera. Dupa ce am dat o tura de la camera de comert pe langa fostul connex si ne`am intors spre biblioteca natioanala .... am reusit sa gasim intrarea.

Au fost prezenti o mana de oameni ... si poate din cauza asta nu privesc incercarea asta ca pe o tentativa reusita. Din fericire pentru mine m`am intalnit si cu doi prieteni mai vechi: Gabriel Baldovin si Cake ... cu care am putut sa mai vorbesc una alta.

Oamenii zgribuliti si lipsa unor subiecte constante pe care le puteam dezbate in timpul expozitiei m`au facut sa plec in momentul in care au aprins lumanarile care marcau fosta strada (i guess?) intr`un semn de comemorare a vechii arhitecturi care a fost demolata pentru a face loc mastodoanelor lui ceausescu. So i`ve been told.

Din cate am aflat dupa ce am plecat ... le`ar fi trecut ideea sa dea foc la mica padure de braduleti pe care au creat`o in amintirea masacrului premergator Craciunului. Asta as fi vrut sa vad ... dar frigul m`a trimis in locuri mai calde.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…