Treceți la conținutul principal

Razbunarea regelui hipsterilor

Aseara am fost pe Arthur Verona la Street Delivery. Am fost cu bicicleta asa ca mi-am lasat-o agatata de un gard si am purces spre socializare. Din doua surse ce nu se cunosc am aflat ca exista Regele Hipsterilor - un baiat fotomodel cu dread-uri. El cica nu stie ca este Regele Hipsterilor.

Apoi mai in gluma mai in serios - pe tabla celor de la Grolsch care te intrebau "De cine ti-e cel mai mult frica?" am raspuns ca de Regele Hipsterilor. Au mai trecut cateva ore si a vrut sa plec spre O'Hara la o noua bere. Surpriza. Bicicleta avea roata din spate complet dezumflata. Initial mi-am zis ca am facut pana cand am venit si in disperarea mea am umflat roata doar doar o tine pana cand ajung acasa.


A tinut cu succes pana acasa si pana in acest moment cand am luat-o la o tura. Drept urmare nu e sparta. A fost dezumflata. Cine putea sa faca marsavenia asta? Pe cine am suparat eu in ultimul timp? Pe Regele Hipsterilor. Dap. El trebuie sa fi fost cel care mi-a dezumflat roata ... sa ma invete minte sa ii mai iau numele in desert. Am invatat lectia. Nu o sa mai fac.

E mai credibila povestea asta decat cea in care cei de la nu stiu ce magazin/chestie ce are legatura cu ciclismul mi-au dezumflat roata ca am cutezat sa imi parchez bicicleta langa ale lor. Nu?

Later edit: supapa era de vina :)))  Dar las articolul asa pentru amuzament.

Comentarii

  1. Regele Hipsterilor stie acum si unde scrii, teme-te!

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate a dezumflat mai multe roti aseara ... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate l-ai suparat pe cel caruia i-ai raspuns si ti-a sabotat supapa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pasta cu el nu stie nu o crede, nu prea traim noi in lumea in care chiar totul e intamplator...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …