Treceți la conținutul principal

nitel /r/historyporn

Imi place sa ma uit la fotografii vechi ce au reusit sa capteze o bucatica de istorie din care fiecare intelege ce vrea. Sunt multe exemple care ma impresioneaza sau starnesc un amalgam de sentimente in pieptul asta de robot. Cu toate acestea nici o fotografie nu m-a impresionat atat de mult ca cea de mai de jos.

A candid Joseph Goebbels at the moment he realized his photographer, Alfred Eisenstaedt, was a Jew, 1933 [860x1280]

V-J Day in Times Square
Si acum putin background story ca sa intelegi exact de ce poza asta este pur si simplu geniala. Goebbels a fost Ministrul Propagandei Publice in timpul regimului nazist din anul 1933 pana în 1945. A fost unul dintre cei mai fanatici si mai apropiati colaboratori ai lui Hitler. 

Tipul care i-a facut fotografia e unul dintre cei mai faimosi fotografi ai secolului XX. Alfred Eisenstaedt este de asemena raspunzator pentru una dintre fotografiile iconice din la Al Doilea Razboi Mondial: V-J Day in Times Square (imaginea din stanga)

Uita-te cateva secunde in ochii lui Goebbels si spune-mi ca nu iti cauzeaza fiori reci pe sira spinarii ...  Asa te priveste cineva care iti doreste moartea.

Comentarii

  1. A mai trait dupa ce-a developat poza ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da evident.Poza mare e facuta inainte sa inceapa razboiul iar cea mica cand s-a terminat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti dai seama cat curaj i-a trebuit fotografului respectiv sa ramana acolo si sa-i faca poze nebunului ?

    RăspundețiȘtergere
  4. “He looked at me with hateful eyes and waited for me to wither. But I didn’t wither. If I have a camera in my hand, I don’t know fear.” - Alfred Eisenstaedt

    RăspundețiȘtergere
  5. Fiori reci iti dau si moartea lui Joseph Goebbles, sau mai bine zis moartea familiei lui.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …