Treceți la conținutul principal

Despre oameni si melci (2012) review

Aseara l-am vazut si ma gandeam sa scriu cateva impresii. O iau punctual cu 3 care mi-au placut si 3 care nu mi-au placut la film. Sa incepem cu cele rele ca alea aparent intereseaza mai mult.




Nu mi-a placut ca ...

  • Niciun personaj din film nu puteai sa il urasti sau sa il iubesti. Nu la superlativ cel putin. Fiecare avea crucile lui de purtat si simpatizai cu ele cumva. Nu sunt mare fan al filmelor cu personaje reale. Cele care au si calitati si defecte. Imi plac lucrurile albe si negre ... cel putin in filme
  • Povestea pare sa aiba niste gaurele care te lasa cu niste mici semne de intrebare. Nu multe. Nu afecteaza povestea dar mi-as fi dorit sa nu existe. Lucrurile sa fie limpezi in capul meu. 
  • Ideea care da tot plot-ul filmului este cam ... greu de crezut. Premiza de la care se porneste este incredibila chiar si pentru Romania. 

Mi-a placut ca  ...

  • Filmul in ansamblu pare foarte familiar. Iti aduce aminte de copilarie si de Romania de atunci. Decorurile sunt foarte bine alese si cmpleteaza imaginea pe care ti-o zugraveste regizorul. Atentia la detalii este impresionanta
  • Nu este chiar atat de dramatic ca majoritatea filmelor Romanesti. Da ma am inteles. A fost greu dar ma da-o-n branza ca ne-am saturat sa tot vedem asta in fiecare film. Despre oameni si melci reuseste sa se tina departe de dramatizarea asta excesiva. Nota bene! Regizori ... se poate si altfel.
  • L-am vazut pe Dorel Visan facand un rol excelent. M-a captivat. Nu sunt un fan si nici nu i-am urmarit cariera, dar Dorel Visan in filmul asta iti lasa impresia ca nu joaca un rol. Nu urmeaza un scenariu. Ti se pare ca este natural si el chiar este directorul uzinei. Cred ca daca o sa il vad pe strada o sa ii zic: Buna ziua domn director!

Bonus. Am primit un melc viu intr-o cutie :) Il/o cheama Pollitt si momentant este cu un snailsitter cat timp sunt eu plecat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…