Treceți la conținutul principal

Despre oameni si melci (2012) review

Aseara l-am vazut si ma gandeam sa scriu cateva impresii. O iau punctual cu 3 care mi-au placut si 3 care nu mi-au placut la film. Sa incepem cu cele rele ca alea aparent intereseaza mai mult.




Nu mi-a placut ca ...

  • Niciun personaj din film nu puteai sa il urasti sau sa il iubesti. Nu la superlativ cel putin. Fiecare avea crucile lui de purtat si simpatizai cu ele cumva. Nu sunt mare fan al filmelor cu personaje reale. Cele care au si calitati si defecte. Imi plac lucrurile albe si negre ... cel putin in filme
  • Povestea pare sa aiba niste gaurele care te lasa cu niste mici semne de intrebare. Nu multe. Nu afecteaza povestea dar mi-as fi dorit sa nu existe. Lucrurile sa fie limpezi in capul meu. 
  • Ideea care da tot plot-ul filmului este cam ... greu de crezut. Premiza de la care se porneste este incredibila chiar si pentru Romania. 

Mi-a placut ca  ...

  • Filmul in ansamblu pare foarte familiar. Iti aduce aminte de copilarie si de Romania de atunci. Decorurile sunt foarte bine alese si cmpleteaza imaginea pe care ti-o zugraveste regizorul. Atentia la detalii este impresionanta
  • Nu este chiar atat de dramatic ca majoritatea filmelor Romanesti. Da ma am inteles. A fost greu dar ma da-o-n branza ca ne-am saturat sa tot vedem asta in fiecare film. Despre oameni si melci reuseste sa se tina departe de dramatizarea asta excesiva. Nota bene! Regizori ... se poate si altfel.
  • L-am vazut pe Dorel Visan facand un rol excelent. M-a captivat. Nu sunt un fan si nici nu i-am urmarit cariera, dar Dorel Visan in filmul asta iti lasa impresia ca nu joaca un rol. Nu urmeaza un scenariu. Ti se pare ca este natural si el chiar este directorul uzinei. Cred ca daca o sa il vad pe strada o sa ii zic: Buna ziua domn director!

Bonus. Am primit un melc viu intr-o cutie :) Il/o cheama Pollitt si momentant este cu un snailsitter cat timp sunt eu plecat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…