Treceți la conținutul principal

experienta unui photoshoot

Ai zice ca nu e mare scofala un photoshoot. Doar esti chipes. Ajungi acolo, tragi doua trei cadre si asta a fost. Ei bine te-ai insela, cum m-am inselat si eu. Saptamana trecuta am fost la un photoshoot cu Marcel Cristocea la invitatia celor de la Pepsi. Probabil ca s-au gandit ca nu mi-ar strica niste poze facute in studiou. E drept ca si eu m-am gandit la fel. Mi-am zis ca o sa fie pac pac hai la revedere.

Nici macar. Gatul in fata! Barbia mai jos. Ba mai sus. Perfect. Umarul stang lasa-l in jos. Cel drept mai sus. Asa! Uita-te la mine. Zambeste! Mai mult. Deschide ochii, ca sunt prea mici. Asa ii am eu! Ridica spranceana! Nu pot ... e involuntar. Stai asa si exprima ceva pe fata ai de robot.


Omule, cum vrei nene sa zambesc in pozitia cocostarc ranit? Mi-am zis eu in gand. E greu. Nu sunt cele mai comode pozitii, dar ies bine in poza. Astea iti mai taie gusa si iti contureaza frumos maxilarul.   Te face sa pari mai serios. Cata seriozitate sa ai in pantaloni trei sferturi? O sa vedeti in poze.

Nu a fost atat de traumatizant precum las sa se inteleaga. Imi place mie sa ma lamentez. E drept ca 90 de minute de fotografii incep sa te invete cum sa stai. Te misti mai repede dupa. Stai cum trebuie de bunavoie. Ai fost dresat :) Ai devenit bucata de plastilina pe care fotograful si-o dorea.

Norocul meu a fost ca Marcel e carismatic si glumet asa ca mine. Ne-am inteles bine. Mai puteam sa stam alte 90 de minute si nu ne-am fi plictisit unul de altul. A fost chimie si acum astept nerabdator rezultatul. Pe joi - vineri parca.

Comentarii

  1. In loc sa iesi si tu cu o fata, sa invete una alta si iar tu pe ea, nu neaparat perversa ideea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca tot vorbim de fotografie si arta fotografica, am vazut pe internet ca un fotograf cere minim 100 de lei pe ora, asa de bine castiga un fotograf sau sunt exagerari?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…