Treceți la conținutul principal

experienta unui photoshoot

Ai zice ca nu e mare scofala un photoshoot. Doar esti chipes. Ajungi acolo, tragi doua trei cadre si asta a fost. Ei bine te-ai insela, cum m-am inselat si eu. Saptamana trecuta am fost la un photoshoot cu Marcel Cristocea la invitatia celor de la Pepsi. Probabil ca s-au gandit ca nu mi-ar strica niste poze facute in studiou. E drept ca si eu m-am gandit la fel. Mi-am zis ca o sa fie pac pac hai la revedere.

Nici macar. Gatul in fata! Barbia mai jos. Ba mai sus. Perfect. Umarul stang lasa-l in jos. Cel drept mai sus. Asa! Uita-te la mine. Zambeste! Mai mult. Deschide ochii, ca sunt prea mici. Asa ii am eu! Ridica spranceana! Nu pot ... e involuntar. Stai asa si exprima ceva pe fata ai de robot.


Omule, cum vrei nene sa zambesc in pozitia cocostarc ranit? Mi-am zis eu in gand. E greu. Nu sunt cele mai comode pozitii, dar ies bine in poza. Astea iti mai taie gusa si iti contureaza frumos maxilarul.   Te face sa pari mai serios. Cata seriozitate sa ai in pantaloni trei sferturi? O sa vedeti in poze.

Nu a fost atat de traumatizant precum las sa se inteleaga. Imi place mie sa ma lamentez. E drept ca 90 de minute de fotografii incep sa te invete cum sa stai. Te misti mai repede dupa. Stai cum trebuie de bunavoie. Ai fost dresat :) Ai devenit bucata de plastilina pe care fotograful si-o dorea.

Norocul meu a fost ca Marcel e carismatic si glumet asa ca mine. Ne-am inteles bine. Mai puteam sa stam alte 90 de minute si nu ne-am fi plictisit unul de altul. A fost chimie si acum astept nerabdator rezultatul. Pe joi - vineri parca.

Comentarii

  1. In loc sa iesi si tu cu o fata, sa invete una alta si iar tu pe ea, nu neaparat perversa ideea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca tot vorbim de fotografie si arta fotografica, am vazut pe internet ca un fotograf cere minim 100 de lei pe ora, asa de bine castiga un fotograf sau sunt exagerari?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …