Treceți la conținutul principal

CROODS 3D (2013)

Imi plac filmele care te binedispun si iti lasa un mare ranjet pe fata. Sunt filme care nu cer prea mult de la privitor. Iti insira totul pe masa si te las pe tine sa alegi ce doresti. Nici nu se pune problema vreunei drame interioare sau lipsa unui final fericit. Te astepti la asta dinainte sa ajungi la film.

Aseara am fost (alaturi de alti bloggeri si puradei) sa vad Croods 3D in avanpremiera la CineCity. Croods este o productie Dreamworks in genul Madagascar & Ice Age - cu alte cuvinte, este un film orientat mai mult spre prichindei. Film la care te duci cu copiii, dar care si pe tine o sa te amuze.

S-a ras mult aseara la Croods. Am ras si eu. Au ras si copiii din jurul meu. Au ras si parintii lor. Eu consider ca acesta este factorul care determina succesul tipului asta de filme: daca te face sa razi in hohote sau doar asa pe sub mustata. Croods a reusit sa smulga hohote in sala, si din acest motiv ma astept sa ajunga un "clasic" precum cele doua filme mentionate mai sus.

Doua lucruri totusi as critica: 3D-ul banal este primul lucru. Este 3D-ul de perspectiva (daca pot sa il numesc asa) si nu cel de ridicat de pe scaun ca vine trenul spre tine. Poate nu se cade asa ceva la un film de copii. Nu stiu. Eu m-as fi lipsit cu succes de tot 3D-ul din film.

Al doilea lucru care m-a iritat foarte putin: personajele fluffy-cute nu au nume. Sau cel putin nu le-am retinut eu. Pai de unde o sa stie copilul meu sa ceara jucaria de plus cu sloth-ul curea? Sau popandaii legati la coada? Remember Scrat from Ice Age? Exact.



Si ca sa nu o mai lungesc ... filmul este foarte dragut si il recomand celor care au copii, celor care se duc la un first sau nu date, celor care vor sa rada si celor care inca nu si-au pierdut inocenta copilariei. Enjoy it din 22 Martie.

ps. Cred ca s-a spulberat blestemul lui Nicolas Cage ... a jucat intr-un film bun deceniul asta!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …