Treceți la conținutul principal

4 documentare de weekend

Am cam lasat in paragina categoria "documentare" de pe blog, dar azi mi-am zis ca sa recuperez nitel.

The Queen of Versailles (2012) - Un documentare despre familia perfecta de miliardar american. El conduce cea mai mare companie de time sharing din lume. Ea fosta miss California (parca). 8 Copilasi. S-au gandit sa isi faca cea mai mare casa din US. Bigger then White House. A venit criza si totul s-a naruit. E fascinanta trecerea de la avion personal la "mami ce cautat toti acesti oameni in avionul nostru". Sau ... dupa ce inchiriaza o masina intreba unde este soferul. Moment in cara baiatul de la inchirieri ramane fara replica. Casa neterminata. Aproape faliment. Eh. Si miliardarii mai strang cureaua. Nota: 8/10. E fun de vazut.

Hot Coffe (2011) - Despre celebrul caz in care tanti s-a oparit cu cafeua de la McDonald's si apoi i-a dat in judecata. Era fain daca doar despre asta vorbeau. Miezul documentarului este legat de schimbarile legislative ce au ingreunat, limitat sau efectiv blocat aceste procese tembele. Din pacate mai sufera si oameni ce au cazuri pe bune. Imi imaginez ca adevarul e undeva pe la mijloc. Nota: 6/10. Desi prezinta lucruri interesante, n-as putea sa iti recomand sa te uiti la el. Prea 'conspirational'.

Jiro Dreams Of Sushi (2011) - Jiro Ono este un batranel de 85 de ani ce face sushi. Cel mai bun sushi din lume. Are 3 stele Michelin, 2 baieti si un mic restaurant intr-o statie de metrou. Desi face asta din tinerete, nu crede ca a atins perfectiunea in prepararea sushi-ului. Este un documentar fascinant ce trebuie sa il vezi cu burta plina (nu-mi place sushi-ul, dar 80 de minute am avut pofte prenatale). Gasirea ingredientelor, preparerea lor, servirea ... totul este o arta. Filmul este puternic incarcat de emotie, si mie mi-a placut foarte mult. 10/10. Recomand.



Sirius (2013) - [Aliens]. Teoria conspiratiei versiunea gigel Steven M. Greer. Foarte slab chiar si pentru un documentar de gen. Sacul cu dovezi este mai gaurit ca urechea lui Denis Rodman. N-am rezistat pana la final, am adormit. Totusi, am apucat sa aflu de "Intalnirea de gradul 5" - atunci cand oamenii initiaza contactul. Cum? Pai in documentar se strangeau 10-20 de ciudati si meditau. Apoi vedeau tot felul de lumini ciudate pe cer (avioane and so on). Succes. Specia super avansata care a calatorit ani lumina pana aici ... si-a aprins farurile. 1/10 cu indulgenta.

Mai am o lista de 5-6 documentare de vazut .... revin cu niste review-uri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …