Treceți la conținutul principal

4 documentare de weekend

Am cam lasat in paragina categoria "documentare" de pe blog, dar azi mi-am zis ca sa recuperez nitel.

The Queen of Versailles (2012) - Un documentare despre familia perfecta de miliardar american. El conduce cea mai mare companie de time sharing din lume. Ea fosta miss California (parca). 8 Copilasi. S-au gandit sa isi faca cea mai mare casa din US. Bigger then White House. A venit criza si totul s-a naruit. E fascinanta trecerea de la avion personal la "mami ce cautat toti acesti oameni in avionul nostru". Sau ... dupa ce inchiriaza o masina intreba unde este soferul. Moment in cara baiatul de la inchirieri ramane fara replica. Casa neterminata. Aproape faliment. Eh. Si miliardarii mai strang cureaua. Nota: 8/10. E fun de vazut.

Hot Coffe (2011) - Despre celebrul caz in care tanti s-a oparit cu cafeua de la McDonald's si apoi i-a dat in judecata. Era fain daca doar despre asta vorbeau. Miezul documentarului este legat de schimbarile legislative ce au ingreunat, limitat sau efectiv blocat aceste procese tembele. Din pacate mai sufera si oameni ce au cazuri pe bune. Imi imaginez ca adevarul e undeva pe la mijloc. Nota: 6/10. Desi prezinta lucruri interesante, n-as putea sa iti recomand sa te uiti la el. Prea 'conspirational'.

Jiro Dreams Of Sushi (2011) - Jiro Ono este un batranel de 85 de ani ce face sushi. Cel mai bun sushi din lume. Are 3 stele Michelin, 2 baieti si un mic restaurant intr-o statie de metrou. Desi face asta din tinerete, nu crede ca a atins perfectiunea in prepararea sushi-ului. Este un documentar fascinant ce trebuie sa il vezi cu burta plina (nu-mi place sushi-ul, dar 80 de minute am avut pofte prenatale). Gasirea ingredientelor, preparerea lor, servirea ... totul este o arta. Filmul este puternic incarcat de emotie, si mie mi-a placut foarte mult. 10/10. Recomand.



Sirius (2013) - [Aliens]. Teoria conspiratiei versiunea gigel Steven M. Greer. Foarte slab chiar si pentru un documentar de gen. Sacul cu dovezi este mai gaurit ca urechea lui Denis Rodman. N-am rezistat pana la final, am adormit. Totusi, am apucat sa aflu de "Intalnirea de gradul 5" - atunci cand oamenii initiaza contactul. Cum? Pai in documentar se strangeau 10-20 de ciudati si meditau. Apoi vedeau tot felul de lumini ciudate pe cer (avioane and so on). Succes. Specia super avansata care a calatorit ani lumina pana aici ... si-a aprins farurile. 1/10 cu indulgenta.

Mai am o lista de 5-6 documentare de vazut .... revin cu niste review-uri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…