Treceți la conținutul principal

Noaptea Lunga a Filmelor Scurte

Acum vreo 2 zile am fost sa vad un mic screener de 6 scurtmetraje ce vor rula pe 8 iunie la Noaptea Lunga a Filmelor Scurte. Vreo 2 au fost foarte foarte dragute. Doua bunicele. Si doua dezamagitoare. Daca asa o sa fie si pe 8 iunie ... o sa fie bine.

Acum un scurt review la ce am vazut! (O sa ma folosesc de niste copy - paste pentru ca inca am mana dreapta in pioneze datorita unei cazaturi cu bicicleta. Mi scusi!)


În acvariu (r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 2013) este scurtmetrajul care a adus România pe lista premiilor de la Cannes 2013. A câștigat premiul al treilea în cadrul competiției Cinefondation dedicată peliculelor studențești. Un film curajos ce face radiografia cuplului modern. După ce încearcă din răsputeri să se despartă, George (Ionut Vișan) și Cristina (Maria Mitu) ajung la o dilemă complicată: nu pot trăi nici împreună, nici separat.

Nota: 2/10 E a doua oara cand il vad si tot nu mi-a placut. Este credibil, dar subiectul mi se pare banal. Si nici faptul ca e romanesc nu cred ca il ajuta. Sufera prea mult de fatalismul asta tipic filmelor facute de noi.

Curfew (r. Shawn Christensen, SUA, 2012). Câștigătorul Oscarului de anul acesta e o poveste emoționantă care extrage tot ce-i mai bun din farmecul filmelor newyorkeze. Când o întâlnește pentru prima dată pe nepoata sa în vârstă de 9 ani, Richie îți dă seama că lucrurile aparent întâmplătoare îți pot schimba radical viața.

Nota: 10/10 Excelent. Fetita de 9 ani joaca un rol superb, iar scena de la jumatatea filmului o sa te lase cu un mare ranjet pe fata. No spoilers, dar pentru scena aia merita sa vezi filmul.

Oh Willy (r. Emma De Swaef, Marc Roels, Belgia/ Franta/ Olanda, 2012). Câteodată e nevoie de ani de rătăciri ca să-ți găsești locul în lume. Willy se întoarce în comunitatea de nudiști în care a crescut pentru a-și vizita mama bolanavă și, năpădit de amintiri, decide să se refugieze în pădure.  Animație care a prins din zbor 70 de premii la festivaluri internaționale, printre care și trofeul Sundance Film Festival.

Nota: 1/10 E acolo ceva filozofic ce pe mine m-a pierdut. Are ceva potential. L-am simtit, dar nu l-am inteles. Rusine mie sau rusine lor ... eu tot nu pot sa il recomand.

Julian (r. Matthew Moore, Australia, 2011) La 9 ani, Julian e rebel, sincer și hotărât. Vrea ca lumea din jur să poarte amprenta propriei gândiri și asta îl va defini și mai târziu în viața de adult. Povestea spusă de Matthew Moore cu imaginație și umor a câștigat Ursul de Cristal la Berlin International Film Festival 2012. În 2013,  Institutul Australian de Film i-a acordat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj al anului.

Nota: 6/10 Dragutel. Comedioara usoara. Interesanta abordare prin care se desfasoara povestea filmului ... dar previzibil. E ok de vazut :)

Cui i-e frică de zbor? (r. Conor Finnegan, Irlanda, 2012) Personajul animației câștigătoare la LA ShortFest e o pasăre fricoasă care face tot posibilul pentru a evita călătoria spre sud la venirea iernii.

Nota: 10/10  Doamne cat de mult mi-a placut asta. Simpatic de la inceput pana la final. Bonus ca era si animatie. Imi plac animatiile :) Trebuie vazut!

Asad (r. Bryan Buckley, Africa de Sud / SUA, 2012) Povestea unui băiat somalez care încearcă să supraviețuiască într-un orășel bântuit de război. A fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film scurt de acțiune.

Nota: 8/10  Nu stiu  de ce, dar mi-a adus putin aminte de Guy Ritchie filmul asta. Tot genul ala de umor. Mi s-a parut ca scurtmetrajul nu ii confera un avantaj - putea cu usurinta sa fie un lungmetraj. Si iesea bine. Eh. Asta e. Merge si asa.

####################

Noaptea Lunga a Filmelor Scurte are loc pe 8 Iunie la Turbohalle. Programul il gasiti aici si eventul de pe Facebook aici. O sa fie de la 8 seara la 5 dimineata. Biletul este 30 de lei. Eu zic ca merita pentru ca din cate am inteles eu ... selectia  scurtmetrajelor s-a facut in functie de premiile obtinute. O sa ai ceva nou de vorbit cu prietenii tai hipsteri :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…