Treceți la conținutul principal

S-ar parea ca sunt destul de bunicel la trasul cu arma in talere...

Sambata am fost sa trag cu arma la Clubul Roman de Tir Sportiv (link) pe la vreo 40 de km de Bucuresti in comuna Negoiesti (harta aici). Dupa o seara grea la Bestfest si fara ochelari (nu e niciun secret ca sunt orb ca un liliac cand e vorba de distante), mi-am zis ca mare branza nu o sa fac mai ales ca trageam pentru prima oara in viata mea la talere (clay pigeons) si nu la tinta fixa (cum credeam eu).

Si ei vroiau sa nimeresc talerul asta cand el zbura cu 100km/h ...
Totusi, nu m-am facut de ras si am nimerit cele mai multe talere dintre toti cei invitati. In prima tura am tras 5 cartuse si mi s-a spus ca am spart 2 talere. Eu n-am vazut nimic. Instinctiv inchideam ochii dupa ce apasam pe tragaci. Meh.

Cam asa arata un cartus: calibrul 12 si 24 de grame de bilute
In a doua tura de 5 am mai nimerit un taler, iar in ultima tura 2 porumbei tandari din 2 trageri. Bonus: am si vazut cum s-au spart saracele talere in zeci de bucatele. In total 5 talere masacrate si 7 libere sa zburde in natura. Binisor.

Quick info despre trasul la talere:

  • Eu am tras la trap (adica stateam pe directia pe care se ducea talerul). 
  • La CRTS poti sa tragi sporting, la trap sau skeet (diferentele dintre ele).
  • Arma este mai grea decat ma asteptam, dar macar nu are recul aproape de loc. Surprinzator!
  • Costa 70-75 de lei sa tragi 25 de cartuse/talere si iti trebuie doar un buletin care sa ateste ca ai peste 18 ani.
  • E periculos? Nu. Kill Zone-ul pentru a nimici un taller e undeva pe la 50-100 m . La 150-200 m bilutele din alica sunt ca o adiere de primavara, iar la 300 cad pe pamant. 
  • Sunt vreo 10-12 pozitii de tragere cu diferite grade de dificultate. Noi am tras de la pozitia F care era cea mai usoara.
  • Vreamea n-ar trebui sa joace un rol atunci cand tragi. Locurile de unde se lanseaza talare sunt acoperite si exista niste pozitii ce au un acoperis deasupra. Totusi, cred ca e mai distractiv cand e soare afara.
Si la final o poza de palmares. 
Bonus pentru domnisoare: tirul sportiv este unul dintre cele mai usoare moduri in care poti sa ajungi campioana nationala la ceva. Din cate am inteles, la o finala nationala de tir sportiv se strang cam 3 fete. Practic in cateva luni poti sa ajungi in top 3 pe tara, daca te apuci acum de tir :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.