Treceți la conținutul principal

Daca ar fi sa daruiesti o bucurie, care ar fi aia?

Nietzsche parca (sper sa nu ma insel) spunea ca atunci cand faci un lucru bun practic iti renegi intreaga fiinta - pentru ca suntem manati in viata asta de egoism. Am citit asta acum foarte multi ani si mi-a ramas in cap, iar de atunci tot incerc sa ii dovedesc unui filozof mort ca se inseala. Este o lupta stupida cu morile de vant, dar am senzatia ca acest quest fara de sfarsit m-a facut o persoana mai buna.

Indirect, am ajuns sa ma uit dupa selfless good deeds pentru ca trebuie sa am dovezi atunci cand ii voi spune lui N ca se inseala. Cand incepi sa le cauti, ajungi sa le gasesti. Si acum o sa va dau 3 exemple: o bucurie ce ma priveste, o bucurie facuta de cineva din cercul meu de prieteni si o bucurie de peste mari si tari de care am auzit.

Incep cu ultima. E facuta de Improv Everywhere prin 2009. Practic au organizat o mini receptie de nunta unui cuplu random ce s-a casatorit la primarie in ziua respectiva. 2009 era abia primul an de criza si o nunta impunatoare nu isi permitea oricine.



Imi place la nebunie reactia ei cand sunt intrebati daca vor sa accepte aceasta petrecere gratuita. Nici macar nu apuca sa termine tot ce avea de zis ca mireasa deja zisese "Let's go".

A doua bucurie il are protagonist pe Doru Panaitescu. In 2010 a schimbat viata unei batranici din Mehedinti. A povestit pe blog (link) cum a intalnit o femeie sarmana ce statea in niste conditii de neimaginat - o persoana cat se poate da random. A incercat sa stranga pentru ea (link) niste haine, alimente si poate si niste bani. A reusit mai mult - i-a facut o casa (link).

Casa pe care am vazut-o si eu anul acesta cand am trecut pe la ea sa vedem ce mai face. Batranica era fix cum mi-o inchipuiam din povestirile de pe blog ale lui Doru - inca mandra, desi viata a lovit-o destul de greu. Am asistat la o bucurie ce a schimbat viata cuiva - cati se pot lauda cu asa ceva?

Si am ramas dator cu bucuria pe care am primit-o eu. In 2008 descoperisem un filmulet cu niste picioroange de cangur ce pareau f%$^ing cool. Eram foarte incantat de ele - cred ca toti prietenii mei au vazut respectivul filmulet. Am scris pe blog ca le vreau de Craciun (link). O gluma, pentru ca 400 dolari reprezentau atunci o buna parte din salariul meu. Totusi, Tim mi-a zis ca mi le face cadou daca ii fac un filmulet cu ele. Tim fiind in acel moment o persoana pe care o vazusem o singura data la o bere. Si asa m-am trezit cu o bucurie neasteptata pentru mine - si o datorie de 5 ani a filmului respectiv.

S-ar parea ca nu sunt singurul care colectioneaza bucurii. Mai sunt si alti nebuni ce vor sa faca lumea asta un loc mai bun. Volksbank are acum o campanie de colectare de bucurii pe http://bucuriisimple.ro/ pe care apoi le ajuta cu 1000 euro sa se implineasca. Ei si-au permis sa imparta bucuriile in 3 categorii: bucurii pentru copii, bucurii pentru alti oameni si bucurii pentru pasiuni. Fiecare om e invitat sa aleaga o categorie si sa impartaseasca o bucurie pentru sansa de a si-o implini.

Cred ca mai important decat premiul oferit este faptul ca oamenii si-au facut timp sa isi scrie bucuriile, pentru ca problema bucuriilor e ca odata puse pe plan secund .... se uita.

Si acum e momentul sa inchei cu intrebarea din titlu: Daca ar fi sa daruiesti o bucurie, care ar fi aia?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…