Treceți la conținutul principal

Zi ca-ti place - o docufictiune de Cornel Mihalache

Saptamana trecuta am fost Cinema Studio sa vad o docufictiune facuta de Casa de Productie TVR si Uniunea Cineastilor din Romania. Un film de o ora ce a umplut Studio-ul pana la refuz - oameni de toate varstele ce au ocupat toate locurile si mocheta cinematografului. Film realizat pentru micul ecran si candva in urmatoarea perioada urmeaza sa fie difuzat pe TVR se poate vedea online aici.


In primele 5 minute ale filmului ma gandeam ca este cea mai buna comedie romaneasca pe care am vazut-o in ultimii 5 ani. Dupa 5 minute mi s-a sters gandul asta din minte. Alt film romanesc care sufera de fatidicul ce pare sa caracterizeze orice productie autohtona.

Filmul incepe cu un fel de colaj intre inregistrarile TVR de la dezbaterile prezidentiale cu secvente filmate cu actori candidati la presedentie. Un mix excelent ce a fost intampinat de rasete zgomotoase din partea audientei. Ideea este excelenta! Discursul candidatilor din 96, 2000, 2004, 2009 tinde sa fie de tot rasul, daca mai strecori niste actori ce puncteaza fix unde istoria le da dreptate, combini asta cu secvente excelente ce ilustreaza limbajul nonverbal al candidatilor reali ... pai iti iese o tochitura ce te face sa explodezi de ras.


Din pacate, cum ziceam mai sus, noi nu prea ne pricepem sa facem comedioare. Trebuie sa avem un mesaj. O metafora. O doza de dramatism, ca altfel nu ne place. Cam asa e si cu filmul asta. Cinci minute de ras si apoi 5 minute de liniste profunda in sala. Partea amuzanta e suculenta si din cauza asta te cam paleste din fundul curtii bucata dramatica de teatru teatru. Explozie de drama si seriozitate.

Practic filmul e facut din 2 entitati distincte: un montaj amuzant si o piesa de teatru despre violul continuu al clasei politice napadita de cele 7 pacate capitale. Ambele parti sunt agreabile si puncteaza destul de bine pe ceea ce isi doresc sa realize, dar eu personal preferam sa le vad separat. Impreuna sunt prea reactive pentru a face casa buna.

Si sala a reactionat la fel ca si mine. S-a pierdut intr-un amalgam de sentimente si a ramas muta pe la finalul filmului. Totusi, pot spune ca a fost o experienta interesanta ce mi-a adus aminte de ce nu prea diger filme romanesti: sunt satul de drame si de dorinta de soca audienta.


Daca aveti ocazia sa il vedeti, va recomand sa ii acordati o ora din viata voastra tocmai pentru ca ilustreaza atat de bine ce inseamna filmul romanesc si pentru ca e o drama destul de buna - chiar daca te lasa cu un gust amar.

[Pagina de pe Facebook a filmului]

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…