Treceți la conținutul principal

Restaurantul chinezesc 5elemente

Saptamana trecuta, aproape ca mi-a fost distrusa o filozofie culinara dupa care ma ghidez cu sfintenie. E vorba de clasica "cu cat arata mai bine un restaurant chinezesc, cu atat se mananca mai prost". Zic aproape, pentru ca nu se face primavara cu un singur exemplu pozitiv.

Totusi, la restaurantul chinezesc 5elemente (Strada Icoanei 15, Bucuresti) am descoperit un festival al aromelor imbietoare. Nici nu era greu. Metropotam-ul l-a clasificat drept cel mai bun restaurant chinezesc din Bucuresti, iar Restograf i-a acordat in 2012 titlul cu acelasi nume. Cand astea doua site-uri de lifestyle se pun cap la cap, bai... trebuie sa fie adevarat.

Imagine via  Zoltán Marton
Locul arata foarte bine si are un grad scazut de kitsch, iar exteriorul nici macar nu te duce cu gandul ca in acel loc e un restaurant chinezesc. E genul de restaurant pe care eu l-as numi new wave in materie de mancare chinezeasca: modern, fara chelneri asiatici sau meniuri traduse cu toporul de Google Translate. Dar stai fara grija, bucataria pompeaza niste sange asiatic neprietenos atunci cand gateste si ii vari un flash sub ochi pentru a imortaliza momentul.

In schimb, compenseaza personalul care te serveste. Zambind permanent si nelasandu-ti paharul de vin sa se goloeasca, calea catre o seara plina de euforie este asigurata.

M-a surprins cat de micuta e bucataria de la subsol - cam 30-35 metri patrati in care 2 bucatari zburda de colo-n colo
Meniul pe care l-am incercat a fost bazat pe fructe de mare si peste - doua lucruri care nu sunt foarte sus in preferintele mele culinare. Stiu. Cine naiba nu este fan aqua-rieni? Eh. Mie. Cu toate astea, pestele Gang Shao (crap) si dorada afumata au fost appealing chiar si pentru mine. Nu mi s-au parut ca au un gust pregnant asiatic, dar s-au legat foarte frumos cu starea mea de spirit din acel moment (sa nu uitam de paharul de vin care nu se mai termina).

Nici de crevetii in sos picant sau usturoi nu-mi este rusine, si ei au delectat cu succes papilele gustative. Iar pentru ca vorbim de extaz, spanacul cu ciuperci m-a facut sa oftez de placere (nu credeam ca o sa impreunez vreodata pe blog aceste doua cuvinte). Nu se intampla atat de des sa fiu surprins de un gust chinezesc, dar ciupercile alea au fost perfect preparate. De fapt, toata mancarea a fost foarte buna - chit ca percep gustul respectiv ca fiind unul chinezesc-european.

De atat timp ma amagesc ca voi face si eu acasa telina picanta...
Telina picanta, vinetele cu 5 arome si salata de ridiche au fost si ele la inaltime, pavand drumul catre specialitatea restaurantului 5elemente: rata Gong Ting. Uh. Aici incep sa cunosc mai bine gusturile si pot sa fac o recomandare cu mana pe inima. E musai de incercat.

Cam atat si cu review-ul asta. Vorbele zise in targ de restaurantul 5elemente se potrivesc foarte bine cu cele d-acasa. S-ar putea sa fie cel mai bun chinezesc din Bucuresti - la mine sigur este in top, dar inca mai am vreo 2 recomandari de incercat.

Ah. Era sa uit. Ce este un review fara niste aspecte mai putin placute (sa nu zic negative). Principalul inconvenient pentru mine au fost tacamurile - doar pentru dreptaci. Stiu ca pare o non problema pentru voi - majoritatea (92% din oameni sunt dreptaci), dar pentru mine este un issue major mai ales cand imi dai niste tacamuri foarte lungi si foarte usoare. Zici ca tocmai am iesit din pestera atunci cand ma vezi cum ciopartesc (nu pot sa zic taiat) mancarea in farfurie.

Rata Gong Ting - ca-n povestea cu ratusca cea urata. 
O buba mai relevanta este pretul.

5elemente nu este un restaurant chinezesc si la pret (ieftin sau in cel mai rau caz average), e chiar destul de scumput. Poti sa lasi cu succes cateva sute de lei in doi - mai spre 200 daca e sa ma intrebi pe mine. Asta il face cumva prohibitiv pentru genul de loc unde te duci sa iti iei masa de pranz in fiecare zi sau restaurantul care iti satisface saptamanal nevoia gustului de mancare chinezeasca.

Cu toate astea, eu mi-am propus sa ma reintorc cat mai repede acolo.  Sunt curios sa le testez vita si capacitatea lor de a da un picant care e chiar picant ( o probleme mai veche a mea cu indarjirea restaurantelor chinezesti de a urca putin mai mult pe scara scoville ).

Mai multe informatii:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și nici unul n-a învățat vreodată să gătească

Am o chestie care mă bâzâie recent: oamenii care nu știu să gătească și se laudă cu asta. Sunt mândri și înfumurați de această realizare. Parcă sunt mai buni decât noi ăștia fraierii care ne mai băgam ocazional mâinile prin ulei și grăsimi de animal. Și mă uit la ei și mai că îmi vine să le zic că sunt niște idioți.

Este imposibil să zici că nu știi să gătești. Aaah. Majoritatea tentativelor s-au terminat cu ceva ce nu putea să fie mâncat? Se întâmplă și data viitoare o să iasă mai bine că ai tras niște învățăminte. Dar de aici până la a te alinta și lăuda că nu tu nu știi să faci nimic - e drum lung.

Pui niște ulei în tigaie, arunci o mână de cartofi în uleiul încins, îi învârți până sunt galbeni-maronii - ai cartofi prăjiți. Spargi două ouă deasupra și le amesteci preț de câteva secunde până au aceeași culoare cu cartofii - bum! cartofi prăjiți cu omletă. Hai dă-o dracu că nu e greu.

Dacă ai mâncat vreodată mâncare gătită, șansele sunt de vreo 75% să o poți reproduce doar amestecân…

Carrier has arrived: Starcraft Remastered

Când prin martie anunțam că cei de la Blizzard vor scoate în vară Starcraft Remastered, același joc ca acum 19 cu o grafică mai buna, trebuie să recunosc că m-am bucurat ca o școlăriță. Primul meu joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer urma să primească o a doua șansă.

Ier s-a lansat pentru cei cu precomandă, nu îmi dau seama exact ce înseamnă asta, dar cert e că azi de dimineață am băgat un meci. Și cum mai bine să testez dacă Remastered-ul ăsta mă poartă pe rush-ul nostalgiei dacă nu cu un free for all vs 7 calculatoare pe Big Game Hunter?

A fost o nebunie, mă jur! Este fix același lucru ca acum aproape 20 de ani. A durat o eternitate să scot toate cele 7 calculatoare, 45 de minute la vârsta asta se simt altfel ca la 12-13 ani, dar a meritat! M-am simțit ca în '98 în acel net cafe mucegăit de pe lângă generală unde aveai experții în spatele tău care își dădeau cu părerea ce ar trebui și ce n-ar trebui să faci. #dăsătetreceu

Strategia aplicată a fost cea clasică care mie…

Povești adevărate: cum am m-am transformat din impostor în expert... de multifuncționale

Povestea este destul de amuzantă și cumva pleacă de la zicala corporatistă "Spune-mi câți oameni se pot uita în ecranul tău de la muncă ca să îți spun cât de nou ești în firmă". Ghinionul de neșansă a făcut ca vreo 2 ani să fiu poziționat fix în punctul cel mai traficat din open space: lângă multifuncționala ce deservea 60+ oameni.

Vrând, nevrând, toată lumea ajungea cel puțin odată pe săptămână la monstruozitatea mecanică de un metru jumătate înălțime ce ocazional mai dădea și gherle. Se uitau lung la ea, apăsau niște butoane cu vizibilă disperare și apoi se întorceau spre mine să mă întrebe dacă știu ce are de nu merge.

Acum ca să înțelegeți puțin nivelul meu expertiză în multifuncționale, trebuie să spun că până să ajung la jobul ăsta aveam o medie de o foaie printată pe an, iar asta nu este exagerare. De scanat nici nu are rost să zic ceva pentru că nu cred că am avut ocazia să fac asta înainte. Practic am putea spune că aveam atât de multă experiență în subiectul acest…