Treceți la conținutul principal

De ce mancarea de la fast food nu arata ca in reclame?

Din filmuletul de mai jos, eu inteleg ca oamenilor nu le pasa. Felia asta de informatie mi-a ramas in cap dupa ce m-am uitat la el azi. O mica paranteza! Imi cer scuze daca il stiai, dar eu abia azi m-am intors dintr-o vacanta bine meritata *inside joke.


Ce este cu adevarat socant nu este ca reusesc sa ii faca mancarea de fast food sa arate ca in reclame, ci ca este primul care a cerut asta. Uita-te la tipul de culoare de la McDonalds care incepe sa rada, apoi zice ca e prima oara cand aude asta. Omul e grizonat, probabil ca are cativa ani in spatele tejghelei - ani in care nimeni nu a simtit nevoia sa ceara un burger care sa arate ca in reclama.

Tipa de la Wendy's pucteaza foarte bine ceea ce incepuse si mie sa imi treaca prin cap: cand iti este foame, nu mai conteaza ca nu arata ca in reclama. Si aici ne intoarcem la concluzia "pripita" din primul paragraf - pe oameni nu-i intereseaza in mod direct sa arate ca in reclame.

Sunt sigur ca daca faci 1000 de studii si ii intrebi care e dorinta cea mai cea, majoritatea iti va spune ca aspectul este acel lucru care ce ii va determina sa cumpere de la tine. Totusi, in realitate lucrurile stau diferit. Brand-urile (probabil) stiu asta, pentru ca altfel ar impune standarde mai ridicate la cum arata produsul destinat consumatorilor. Sau cel putin s-ar mai domoli cu food porn-ul afisat prin reclame. (si pentru ca tot a venit vorba de reclame - un video mai vechi despre cum se filmeaza reclamele cu mancare)

Dar sa luam si partea *lupului*. Ore intregi de sedinte foto nu pot sa fie compresate intr-un minut. In plus, unele poze de la fast food nu arata natural in ochii oricarei persoane care a gatit ceva mai mult la viata ei.

Vrei macare rapida? ieftina? Si care sa arate bine? Alege doua dintre ele. Eu recunosc, as alege si ocazional (cam odata la 3-4 luni) aleg primele doua. Aspectul nu mi se pare important la o mancare pe care o devorz pe fuga (like in fast food).

La final inchei cu o dorinta - mi-ar placea sa vad un video asemanator facut la noi. Sunt ferm convins ca unii manageri de restaurante fast food isi voi reinoi cv-ul - cei care nu prea s-au indeletnicit cu rasfoitul manualul venit de la global.

Comentarii

  1. Eu unul am observat altceva... celor din spatele tejghelei le pasa de ceea ce le ceri. Poate ca protocolul ii forteaza sa reactioneze asa, dar cu exceptia tipului din penultimul fast-food nu pare ca vreunul dintre ei sa injure in gand faptul ca cineva vrea un hamburger ca in poza. Au bunavointa de a incerca macar sa satisfaca cererea clientului. Cat despre video-ul facut la noi ... why don't you give it a try ?! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt in America - tara in care clientul are aproape intotdeauna dreptate. Nici nu ma asteptam sa reactioneze altfel cei din spatele tejghelei :)

    RăspundețiȘtergere
  3. programe pentru descarcat aplicatii?
    ar fii magazin play si mobogenie market

    RăspundețiȘtergere
  4. de clean master si battery doctor ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…