Treceți la conținutul principal

De ce mancarea de la fast food nu arata ca in reclame?

Din filmuletul de mai jos, eu inteleg ca oamenilor nu le pasa. Felia asta de informatie mi-a ramas in cap dupa ce m-am uitat la el azi. O mica paranteza! Imi cer scuze daca il stiai, dar eu abia azi m-am intors dintr-o vacanta bine meritata *inside joke.


Ce este cu adevarat socant nu este ca reusesc sa ii faca mancarea de fast food sa arate ca in reclame, ci ca este primul care a cerut asta. Uita-te la tipul de culoare de la McDonalds care incepe sa rada, apoi zice ca e prima oara cand aude asta. Omul e grizonat, probabil ca are cativa ani in spatele tejghelei - ani in care nimeni nu a simtit nevoia sa ceara un burger care sa arate ca in reclama.

Tipa de la Wendy's pucteaza foarte bine ceea ce incepuse si mie sa imi treaca prin cap: cand iti este foame, nu mai conteaza ca nu arata ca in reclama. Si aici ne intoarcem la concluzia "pripita" din primul paragraf - pe oameni nu-i intereseaza in mod direct sa arate ca in reclame.

Sunt sigur ca daca faci 1000 de studii si ii intrebi care e dorinta cea mai cea, majoritatea iti va spune ca aspectul este acel lucru care ce ii va determina sa cumpere de la tine. Totusi, in realitate lucrurile stau diferit. Brand-urile (probabil) stiu asta, pentru ca altfel ar impune standarde mai ridicate la cum arata produsul destinat consumatorilor. Sau cel putin s-ar mai domoli cu food porn-ul afisat prin reclame. (si pentru ca tot a venit vorba de reclame - un video mai vechi despre cum se filmeaza reclamele cu mancare)

Dar sa luam si partea *lupului*. Ore intregi de sedinte foto nu pot sa fie compresate intr-un minut. In plus, unele poze de la fast food nu arata natural in ochii oricarei persoane care a gatit ceva mai mult la viata ei.

Vrei macare rapida? ieftina? Si care sa arate bine? Alege doua dintre ele. Eu recunosc, as alege si ocazional (cam odata la 3-4 luni) aleg primele doua. Aspectul nu mi se pare important la o mancare pe care o devorz pe fuga (like in fast food).

La final inchei cu o dorinta - mi-ar placea sa vad un video asemanator facut la noi. Sunt ferm convins ca unii manageri de restaurante fast food isi voi reinoi cv-ul - cei care nu prea s-au indeletnicit cu rasfoitul manualul venit de la global.

Comentarii

  1. Eu unul am observat altceva... celor din spatele tejghelei le pasa de ceea ce le ceri. Poate ca protocolul ii forteaza sa reactioneze asa, dar cu exceptia tipului din penultimul fast-food nu pare ca vreunul dintre ei sa injure in gand faptul ca cineva vrea un hamburger ca in poza. Au bunavointa de a incerca macar sa satisfaca cererea clientului. Cat despre video-ul facut la noi ... why don't you give it a try ?! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt in America - tara in care clientul are aproape intotdeauna dreptate. Nici nu ma asteptam sa reactioneze altfel cei din spatele tejghelei :)

    RăspundețiȘtergere
  3. programe pentru descarcat aplicatii?
    ar fii magazin play si mobogenie market

    RăspundețiȘtergere
  4. de clean master si battery doctor ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …