Treceți la conținutul principal

Pentru fiecare win, o mie de fail-uri apar pe internet!

Proptit intr-un toiag, va zic ca sunt un avid consumator de FAIL-uri. Ma amuza si cateodata ma sperie. Lipsa fricii si nebuniile tineretii sunt savuroase de vazut... mai ales cand esueaza. Te fac sa tresari putin si apoi sa te intrebi "la ce alt rezultat se asteptau???!?". Nici ei nu cred ca stiu.

Inaintea momentului culminant (pentru care ai dat click), ii privesti cu seriozitatea unui om destinat sa faca lucruri mari, iar apoi te hlizesti la impasibilitatea legilor fizicii de a i se supune. O numesc nebunia tineretii si o ador. Pentru o fractiune de secunda chiar il incurajezi, speri sa fie win-ul ala de care rar dai pe YouTube, dar unele lucruri nu se schimba niciodata. Totusi, le este de admirat perseverenta.

Au si de ce!  In esenta, este nevoia baiatului de se da in stamba pentru a o impresiona pe domnisoara. Lupta lor este nobila si neincetata, iar daca pentru asta trebuie sa mai ciupeasca putin din cascaval... Fie! In esenta, doar cel mai inventiv se va bucura de aprecierea ei.



As vrea sa zic ca la aceste ganduri nobile ma poarta fiecare FAIL de pe internet, dar v-as insela increderea. Ma bucur sa ii vad cum esueaza. Si nici nu pot sa ascund asta intre hohotele de ras. Fiecare esec te invata sa fii mai bun. Fiecare palma racoritoare peste ceafa te face sa planifici mai bine urmatoarea incercare.

Asta mi-a placut la noua campanie Sprite #refreshingtruth : un adevar racoritor la timpul lui poate sa faca minuni. Macar sa te invete sa inchizi usa, sa fii atent la detalii, sa realizezi ca nu poti sa indoi legile fizicii, ca asfaltul chiar doare, ca prietenii vor rade de tine si nu iti vor intinde o mana de ajutor si nu in ultimul rand... ca tot timpul e unul care a fail-uit mai bine ca tine si are mai multe views.

Stay fresh!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…