Treceți la conținutul principal

Pentru fiecare win, o mie de fail-uri apar pe internet!

Proptit intr-un toiag, va zic ca sunt un avid consumator de FAIL-uri. Ma amuza si cateodata ma sperie. Lipsa fricii si nebuniile tineretii sunt savuroase de vazut... mai ales cand esueaza. Te fac sa tresari putin si apoi sa te intrebi "la ce alt rezultat se asteptau???!?". Nici ei nu cred ca stiu.

Inaintea momentului culminant (pentru care ai dat click), ii privesti cu seriozitatea unui om destinat sa faca lucruri mari, iar apoi te hlizesti la impasibilitatea legilor fizicii de a i se supune. O numesc nebunia tineretii si o ador. Pentru o fractiune de secunda chiar il incurajezi, speri sa fie win-ul ala de care rar dai pe YouTube, dar unele lucruri nu se schimba niciodata. Totusi, le este de admirat perseverenta.

Au si de ce!  In esenta, este nevoia baiatului de se da in stamba pentru a o impresiona pe domnisoara. Lupta lor este nobila si neincetata, iar daca pentru asta trebuie sa mai ciupeasca putin din cascaval... Fie! In esenta, doar cel mai inventiv se va bucura de aprecierea ei.



As vrea sa zic ca la aceste ganduri nobile ma poarta fiecare FAIL de pe internet, dar v-as insela increderea. Ma bucur sa ii vad cum esueaza. Si nici nu pot sa ascund asta intre hohotele de ras. Fiecare esec te invata sa fii mai bun. Fiecare palma racoritoare peste ceafa te face sa planifici mai bine urmatoarea incercare.

Asta mi-a placut la noua campanie Sprite #refreshingtruth : un adevar racoritor la timpul lui poate sa faca minuni. Macar sa te invete sa inchizi usa, sa fii atent la detalii, sa realizezi ca nu poti sa indoi legile fizicii, ca asfaltul chiar doare, ca prietenii vor rade de tine si nu iti vor intinde o mana de ajutor si nu in ultimul rand... ca tot timpul e unul care a fail-uit mai bine ca tine si are mai multe views.

Stay fresh!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…