Treceți la conținutul principal

Un' te duci tu, micule?

Un titlu inspirat de celebrul festival din Bran, dar care concentreaza perfect ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta. Fratilor, am invins! UE a deschis larg bratele pentru a apuca mai bine un mic romanesc. Din 25 iunie, asta micu poate sa treaca granitele nestingherit. Chiar in reteta originala - cu bicarbonat de sodiu.

Victorie pe care am sarbatorit-o saptamana trecuta cu o degustare de mici. How cool is that?

Patru soiuri faimoase de mici mi-au trecut pe la nas: micii lui Iordache, mici de Obor, mici de Medgidia si micii de la Lehliu Gara. Pe toti i-am notat cam la fel la capitolul aspect - perpeliti cat trebuie pe gratarel si de dimensiuni rezonabile (ca doar criza a trecut). Interiorul medium-rare nu este nicio surpriza pentru orice connoisseur, si ma bucur ca n-am fost surprins neplacut la aceasta degustare.



Ce era mai greu de notat abia urma sa vina: factorul individul de arome pentru fiecare sortiment. Dupa cum probabil stiti, micii isi elibereaza buchetul doar in contactul direct cu bere. Unii profani iti vor spune ca mustarul este cel care porneste aceasta briza de vara, dar noi stim mai bine ca doar imbogateste aceste miresme in cavitatea nazala. Mai ales cel cu hrean.

Castigatorul l-am ales usor, dar luptele pentru pozitia secunda au fost seculare. E drept ca nimeni nu poate sa rivalizeze cu mamutul care este Lehliu Gara. O zona perfecta miticola, situata la granita de influenta intre clasicul mic Bucurestean si mult prea adoratul kebab Dobrogean, Lehliu este la jumatatea drumului catre mare. Fix acolo unde ti se face putin foame si iti soptesti - hai sa oprim la un mic, ca doar n-or fi controale pe A2.

Multumita lui Radu aveti si o poza. Pentru mine ritualul de degustare este sfant si nu implica captura vizuala. 

N-am avut inima sa aleg un singur loc doi, asa ca i-am ingramadit pe toti sub medalia de argint. Stiu ca nu toti micii au fost creati egali si ca n-ar trebui sa promovam aceast non-combat, dar m-am gandit ca in prima editie putem sa fim toti castigatori. Ce se va intampla la anul pe 25 iunie este deja alt mic de peste.

Pana atunci... sa ne antrenam. Competitia o sa fie mult mai apriga!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…