Treceți la conținutul principal

Cateodata ai una din zilele alea..

... cand nici dupa ce ai 309 kill-uri cu pusca cu luneta in Al Doilea Razboi Mondial, dintre care 36 sunt alti lunetisti... nu poti sa scapi de intrebari legate de ce fel de lenjerie porti pe sub uniforma. Chiar daca pe aceasta iti atarna Ordinul lui Lenin (cea mai inalta distinctie sovietica in momentul WW2), ziaristii nu pot decat sa se gandeasca la lipsa de stil pe care aceasta o uniforma o are. 

In plus, o domnisoara random de la Washington Post nu va reusi sa inteleaga cum un razboinic de succes nu face un efort sustinut sa arate bine in uniforma si sa faca uniforma sa arate bine. Ce? Ioana d'Arc si alte personaje marcante din razboaiele trecute nu sunt tot timpul infatisate in armuri lustruite exemplar? 

Se vor scrie randuri si randuri despre cum ai infulecat micul dejun, mai putin despre faptele tale din razboi. Or sa si omita sa mentioneze ca tu de fapt ai venit aici sa incerci sa convingi poporul american sa creeze al doilea front in potriva nazistilor. 

Principala grija a ziaristilor o sa fie sa observe ca nu te machiezi si sa te intrebe daca Armata Rosie are vreo interdictie pe acest subiect. E greu sa le explici ca in razboi nu prea te intereseaza sa te rujezi si sa iti dai cu fond de ten. Unghiile vopsite nu te ajuta mai bine sa te camuflezi. Si in mod cert nu ai timp sa iti dai genele cu rimel.

Justice Robert Jackson, Lyudmila Pavlichenko and Eleanor Roosevelt in 1942. Photo: Library of Congress
E vorba de Lyudmila Pavlichenko (foto centru / wiki), iar cele descrise mai sus sunt cat se poate de adevarate (sursa). Poate s-a intamplat asa doar pentru ca e femeie, dar am o urma de indoiala ca doar asta e singurul motiv. Fuga dupa senzational a ziaristilor nu este de azi de ieri. Era si acum 72 de ani si este si acum. Acum e pur si simplu full retard cu toate titlurile bombastice, dar esenta este aceeasi. 

Fara grija! Se intampla si acum mixul asta de sexism si fuga dupa senzational. Nu o sa iti vina sa crezi ce ii raspunde cosmonauta unui reporter care o intreaba cum o sa aranjeze parul cand se va afla pe statia spatiala (sursa). Spoiler - ii raspunde cu o intrebare retorica: " Dar de coafura colegilor mei nu esti interesat? "

Dar unde vroiam sa ajung cu toate chestiile astea? Presa nu s-a stricat. Presa asa a fost tot timpul. Chiar si la noi. Problema e ca pe langa hienele astea in continua cautare de senzational, mai erau si jurnalisti decenti. Acum pe cale de disparitie. Si nici macar protejati. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…