Treceți la conținutul principal

Masochismul platitorului de bilet

Nevoia asta de a face un lucru care iti displace doar pentru ca l-ai platit este probabil cea mai romaneasca insusire cu putinta. Mie personal imi este strain motivul pentru care te-ai supune la aceasta tortura de dragul celor cativa zeci de lei cheltuiti pe bilet. Cu siguranta poti sa faci ceva mai bun cu timpul tau si care sa iti placa mai mult in cele 2-3 ore pe care le pierzi in spume.

Ridica-te naiba si pleaca! Nu te mai chinui ca te observ si mi se face si mie mila de tine. Parca as vrea eu sa iti curm suferinta. Sa fiu eu cel care te salveaza de aceasta corvoada. Sa fiu eu eroul pe care il asteptai in intuneric. 

Am doua exemple de anul acesta cu care as vrea sa zugravresc argumentul acestui masochism.

In primavara la Festivalul International de Teatru de la Sibiu am avut ghinionul sa am niste bilete pe ultimul rand la o piesa in germana. Nu era dracul chiar atat de negru daca o conjunctura de miopie si incompetenta organizatorica nu faceau piesa imposibil de urmarit - subtirarea stra-verzuie cu un font de 12 era proiectata in out of focus in extremitatile scenei. 

Presupunand ca erai inzestrat cu o privire de supererou care putea sa compenseze lipsa de focus, tot ramaneai cu dilema "citesc subtitrarea sa inteleg piesa, dar nu o voi putea vedea efectiv pentru ca subtitrarea e atat de departe de actiunea de pe scena... sau invers". Mi se parea ca trebuia sa fac o alegere meschina care oricum nu m-ar fi satisfacut, asa ca m-am ridicat si am plecat dupa 10 minute de tortura. 

Eh. Aici intervine masochismul romanesc. Dupa piesa m-am strecurat la o terasa fix langa sala de teatru, iar timp de 2 ore (cat avea piesa) n-am mai vazut pe nimeni sa iasa. Si va rog sa nu-mi spuneti ca toti erau vorbitori nativi de germana. In momentele premergatoare plecarii am tot auzit susoteli in sala referitoare la problema. Am simtit forfota si nelinistea altor zeci de privitori cu aceeasi problema ca a mea. Totusi, oamenii au preferat sa stea in sala. Sa se chinuie. Sa nu se simta inselati de cei 30 de lei dati pe bilet. Sa isi strice definitiv si iremediabil parerea despre o piesa ce altfel parea sa aiba un potential enorm. 


A doua experienta a venit aseara la Interstellar - filmul scifi ultra laudat de toata lumea. In fata mea s-a asezat un grup de fete de liceu cu un patriarh cu freza à la macklemore care avea cam aceeasi varsta cu ele. Friend zone-uit de printese si probabil dezamagit de lipsa explozilor cu care l-a obisnuit michael bay, carnatul asta a stat tot filmul si s-a jucat pe telefon. Ocazional se mai sms-uia cu o fata, dar mai tot timpul a stat cu nasul in telefon. 

In coltul celalalt aveam o alta printesa care facea acelasi lucru, doar ca micuta a inceput sa prinda si voce dupa vreo 30 de minute de film. Voce care fie vorbea la telefon, fie discuta intens o vizibila problema cu celelalte - varianta scurta e ca nu stiu care colega/prietena/cunoscuta a zis nu stiu ce de ea. Asta e o presupunere grosolana din partea pentru ca vocea de soricel excitat m-a zgariat pe creier si evitam cu tot dinadinsul sa urmaresc desfasurarea dramei adolescentine. 

Pentru ca nu mi-am permis o aroganta a la Ciubotaru, m-am dus si le-am reamintit de motivul pentru care ne-am adunat toti in acea incapere intunecata. A functionat! Semn ca bunul simt invinge intotdeauna. Eh. Sau cel putin o ora jumatate. Pentru ca problema a reaparut, discutiile cu voce tare s-au amplificat si printesele noastre s-au reactivat. 

Moment in care iar nu mi-am permis o aroganta, asa ca le-am explicat cu vocea mea plapanda ce inseamna un punct culminant si ce inseamna un film science fiction asteptat de atat de multi oameni. Totusi, am reusit sa rezonez cu ele in momentul in care le-am explicat cum lucrurile importante in viata nu trebuie puse on hold din cauza unui film, ci trebuie rezolvate imediat, mai ales ca mai erau lejer 20 de minute de pelicula. Succes. S-au ridicat si au plecat. 

Dar asta ma reintoarce la inceputul insemnarii. De ce te-ai supune voit la aproape 3 ore de tortura? De ce ai sta in bezna sa te joci pe telefonul mobil. De ce nu pleci daca ai o problema atat de importanta care nu mai suporta amanare? Sunt doar 25 de lei. Zen-ul tau si fericirea ta nu ar trebui sa aibe un pret. 

Ma intristez cand vad astfel de exemple de oameni care pun mai mult pret pe leii cheltuit pe bilet decat pe buna lor stare. Oameni care sunt prinsi de propria lor nevoie de a justifica cumva banii ca nu au aruncat banii respectiv pe fereastra. Ca nu s-au inselat si ca nu au facut o alegere gresita. Oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Oameni pe care ii putem ghida catre lumina. Catre o viata mai buna atat pentru ei cat si pentru noi. 

Din acest motiv, te inviti pe tine cititorul sa nu mai stai nepasator cand vezi astfel de oameni torturati de pretul biletului. Sa nu fi indiferent la suferinta celor din jurul tau. Sa ii ajuti prin explicatii si bun simt sa isi gaseasca calea catre semnuletul ala verde cu omuletul pe fuga! Impreuna putem sa ne bucuram naiba de un film bun.

Ah da. Interstellar e un film bun. E musai de vazut chiar daca e mult prea hype-uit pentru ceea ce iti livreaza. Zic doar asa - nu te astepta la noul 2001 A Space Odyssey. 

Comentarii

  1. Nu suntem singura natie cu problema asta, dar excelam in auto-distrugerea de care ziceai. Read this http://youarenotsosmart.com/2011/03/25/the-sunk-cost-fallacy/

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta pare sa fie aproape aceeasi premiza ca cea din filmului Interstellar :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…