Treceți la conținutul principal

Guest Post: Despre cum am dezinstalat Tinder de 4 ori

O amica mi-a trimis textul asta pentru a il pune pe blog. E vorba despre the noul hype in online dating numit Tinder. Nu aveam cum sa scap ocazia asta pentru a face o paralela cu toate celalalte tipuri de dating: online-ul e aproape ca offline-ul, doar putin mai rapid. Iti dai seama mai repede de bagajele pe care celalalt vrea sa le strecoare intr-o posibila relatie. 

Enjoy!
--------------------
A-nceput clasic: despărțire, depimare, nevoie de atenție, curiozitate. Nu mai știam nimic de on-line dating de la mIRC încoa’. Se conectează cu facebook, îți ia first name (numele mic, ăla de Vasile, nu Ionescu) îți ia by default pozele de la profil si bam! lumea te vede. Swipe left a.k.a. fuck no!, swipe right a.k.a. meah. Nu crec că e vreo persoană pe aplicația asta care să vadă vreun profil și să rămană blocat (ă) de frumusețe sau whatever. Poți modifica pozele și să scrii niște chestii despre tine. După ce ați dat amândoi swipe right, dă match și poți vorbi pe messengerul infect pe care îl are.

Ca procentaj, din vreo sută de match-uri, cam 50 au intrat în vorbă cu mine și cam cu 30 m-am văzut la o cafea. Cu cei 20 n-a mers discuția. Nu am avut despre ce vorbi.

Varietatea pare mare la început, dar nu e chiar așa. Din experiența mea aș putea să încadrez tipii în câteva categorii mari:

Părăsitul (ăști-s cei mai mulți)

E tipul blând, bun ascultător, amuzant, drăguț și cu probleme. Mari probleme. La început pare în regulă, dar este damaged rău de tot. Ia antidepresive și se prinde ca un scai. Sufocă. Îți dai seama de asta, zic eu, după vreo 4-5 date-uri când cere toată atenția.

Mai e un tip de părăsit, cel care vrea doar să se descarce. Îi place compania feminină, nu caută dragoste. Deja știe ce-i aia. Poate fi periculos pentru că te poți frige.

Obsedatul

Am vorbit, pare că avem despre ce discuta, hai să ne vedem. Zis și făcut. Din primele 5 minute a vrut sex. Frate, pe bune? Asta e impresia lor despre femei? Am plecat val vârtej. Evident, n-a existat vreun alt date, dar a urmat un șir luuung de mesaje de genul: hai la mine, îți gătesc, îți fac, îți dreg, o am cea mai mare, da-mi poză cu tine goală. Ajungi la block call. Al tip de scai și ăsta foarte enervant. Măcar părăsitul de tip 1 a înteles într-un final că nu.

Însuratul
Asta mi s-a părut maximă. Am mers la un sushi. Stăteam de vorbă. Tipul foarte în regulă. Deja mă gândeam că merge prea bine să fie adevărat. În mijlocul discuției scoate telefonul cu poză cu nevasta și copilul. Plombele pe ghimbir, bineînțeles. L-am întrebat ce caută la un date. A zis că era interesat de meseria mea și a început să-mi zică ce proiect vrea...

Cel care caută sex


Încerc să le explic că pentru mine e un experiment social. Să văd cu ce se mănâmcă date-ingul în zilele noastre. Toți zic că da și ei. Mint! Oamenii mint la greu. Sunt parșivi. Încearcă să te vrăjească, iar cănd văd că nimic, adio, pa, unmatch. Tipic masculin aș putea să zic, dar nu vreau să jignesc băieții buni.

Aici mai e un alt tipar. Cel care are răbdare. Iese cu tine. Îți dă atenție. Vorbește frumos. E galant. Două saptămâni. Dacă îi refuzi invitația de a rămâne la el, gata. S-a stricat jucăria.

Cel care chiar caută pe cineva

Nu caută disperat. E un tip inteligent, bine crescut. Dintr-o sută am cunoscut unul. Nu are probleme emoționale. E disponibil și pare sincer. E cel cu care am păstrat legătura. Din păcate stă în altă țară. Oricum, ideea e că foarte rar poți să dai și de băieți normali care efectiv n-au timp să iasă în grupuri noi să cunoască oameni.


Pentru mine și-a servit scopul. Vroiam să văd moduri de gândire și tipologii de oameni. Cam asta a fost experiența mea. Pe parcurs l-am tot dezinstalat că mă enervam că-s oamenii nașpa și nu vroiam să cred asta. Încă sper că trăim într-o lume bună. Dar la un moment dat devine ca Candy Crush. ”Ia să văd, ce se întâmplă în continuare?”. Am rămas cu un amic (tip 1.2) și cu gust dulce că există 5.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …