Treceți la conținutul principal

Guest Post: Despre cum am dezinstalat Tinder de 4 ori

O amica mi-a trimis textul asta pentru a il pune pe blog. E vorba despre the noul hype in online dating numit Tinder. Nu aveam cum sa scap ocazia asta pentru a face o paralela cu toate celalalte tipuri de dating: online-ul e aproape ca offline-ul, doar putin mai rapid. Iti dai seama mai repede de bagajele pe care celalalt vrea sa le strecoare intr-o posibila relatie. 

Enjoy!
--------------------
A-nceput clasic: despărțire, depimare, nevoie de atenție, curiozitate. Nu mai știam nimic de on-line dating de la mIRC încoa’. Se conectează cu facebook, îți ia first name (numele mic, ăla de Vasile, nu Ionescu) îți ia by default pozele de la profil si bam! lumea te vede. Swipe left a.k.a. fuck no!, swipe right a.k.a. meah. Nu crec că e vreo persoană pe aplicația asta care să vadă vreun profil și să rămană blocat (ă) de frumusețe sau whatever. Poți modifica pozele și să scrii niște chestii despre tine. După ce ați dat amândoi swipe right, dă match și poți vorbi pe messengerul infect pe care îl are.

Ca procentaj, din vreo sută de match-uri, cam 50 au intrat în vorbă cu mine și cam cu 30 m-am văzut la o cafea. Cu cei 20 n-a mers discuția. Nu am avut despre ce vorbi.

Varietatea pare mare la început, dar nu e chiar așa. Din experiența mea aș putea să încadrez tipii în câteva categorii mari:

Părăsitul (ăști-s cei mai mulți)

E tipul blând, bun ascultător, amuzant, drăguț și cu probleme. Mari probleme. La început pare în regulă, dar este damaged rău de tot. Ia antidepresive și se prinde ca un scai. Sufocă. Îți dai seama de asta, zic eu, după vreo 4-5 date-uri când cere toată atenția.

Mai e un tip de părăsit, cel care vrea doar să se descarce. Îi place compania feminină, nu caută dragoste. Deja știe ce-i aia. Poate fi periculos pentru că te poți frige.

Obsedatul

Am vorbit, pare că avem despre ce discuta, hai să ne vedem. Zis și făcut. Din primele 5 minute a vrut sex. Frate, pe bune? Asta e impresia lor despre femei? Am plecat val vârtej. Evident, n-a existat vreun alt date, dar a urmat un șir luuung de mesaje de genul: hai la mine, îți gătesc, îți fac, îți dreg, o am cea mai mare, da-mi poză cu tine goală. Ajungi la block call. Al tip de scai și ăsta foarte enervant. Măcar părăsitul de tip 1 a înteles într-un final că nu.

Însuratul
Asta mi s-a părut maximă. Am mers la un sushi. Stăteam de vorbă. Tipul foarte în regulă. Deja mă gândeam că merge prea bine să fie adevărat. În mijlocul discuției scoate telefonul cu poză cu nevasta și copilul. Plombele pe ghimbir, bineînțeles. L-am întrebat ce caută la un date. A zis că era interesat de meseria mea și a început să-mi zică ce proiect vrea...

Cel care caută sex


Încerc să le explic că pentru mine e un experiment social. Să văd cu ce se mănâmcă date-ingul în zilele noastre. Toți zic că da și ei. Mint! Oamenii mint la greu. Sunt parșivi. Încearcă să te vrăjească, iar cănd văd că nimic, adio, pa, unmatch. Tipic masculin aș putea să zic, dar nu vreau să jignesc băieții buni.

Aici mai e un alt tipar. Cel care are răbdare. Iese cu tine. Îți dă atenție. Vorbește frumos. E galant. Două saptămâni. Dacă îi refuzi invitația de a rămâne la el, gata. S-a stricat jucăria.

Cel care chiar caută pe cineva

Nu caută disperat. E un tip inteligent, bine crescut. Dintr-o sută am cunoscut unul. Nu are probleme emoționale. E disponibil și pare sincer. E cel cu care am păstrat legătura. Din păcate stă în altă țară. Oricum, ideea e că foarte rar poți să dai și de băieți normali care efectiv n-au timp să iasă în grupuri noi să cunoască oameni.


Pentru mine și-a servit scopul. Vroiam să văd moduri de gândire și tipologii de oameni. Cam asta a fost experiența mea. Pe parcurs l-am tot dezinstalat că mă enervam că-s oamenii nașpa și nu vroiam să cred asta. Încă sper că trăim într-o lume bună. Dar la un moment dat devine ca Candy Crush. ”Ia să văd, ce se întâmplă în continuare?”. Am rămas cu un amic (tip 1.2) și cu gust dulce că există 5.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.