Treceți la conținutul principal

S-a dat liber la share!

Acum mai bine de 2 luni povesteam de situatia tragic-comica prin care ajunsesem sa trimit o scrisoare Facebook-ului sa ii intreb de ce considera ca blogul meu s-ar putea sa fie nesigur, iar azi va anunt ca problema s-a rezolvat. E ca-n filmele cu prosti, dar macar merge acum.

Sa va zic ce s-a intamplat in astea 2 luni. Posta Romana tot nu mi-a trimis confirmarea ca au livrat scrisoarea. Facebook nu mi-a zis nimic pe niciunul dintre cele 3 moduri de contact lasate in scrisoare. Cineva s-a oferit sa ma ajute cu un tichet direct la support-ul Facebook, dar n-am mai auzit nimic dupa... asa ca presupun ca nici ei nu i-au oferit un raspuns. Acum cateva zile mi-a schimbat tema cu una care e mai blogish fata de cea veche.

Sa le luam pe rand. Nu cred ca Posta Romana a fost in stare in aceste 3 luni sa livreze o scrisoare pana in Irlanda. Daca au fost, probabil ca mai trec inca 3 luni pana imi vine confirmarea ca au livrat. N-am ce sa zic de rau de ei ce nu s-a mai zis deja. Ii mai las 2 luni si apoi ma duc sa ma cert sa imi dea cei 18 lei inapoi. E vorba de principiu aici.

Schimbarea temei nu cred ca a avut vreun efect, pentru ca si cu niste teme facute de Google aveam aceeasi problema. Cat despre tema, parerile sunt impartite: unii zic ca era mai frumoasa cea de dinainte, altii ca le place mai mult asta si ca cea de dinainte era yakish.

E de apreciat ca aproape nimeni nu a zis ca asta noua e naspa. Si mie imi placea mai mult aia veche, dar nu se potrivea cu ceea ce scriam pe blog. Poate isi va face o reintoarcere in forta in momentul in care decid sa nisez blogul asta pe activitatea mea profesionala.

In rest? Mai sunt patru luni si se fac 10 ani de blogging. Nu stiu daca sau cum o sa sarbatoresc momentul ala. Sunt sigur ca un sfat pe care o sa il primesc si anul asta o sa fie despre faptul ca poate e cazul sa schimb si eu Blogger-ul cu un Wordpress. Nu stiu ce sa zic. Relatia mea cu Blogger incepe sa fie asemanatoarea cu toate povestile alea de violenta domestica in care ea nu-l paraseste pentru ca il iubeste.

Cam atat pentru azi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…