Treceți la conținutul principal

Pentru weekend: muzica si chef

Incepem cu muzica.

Mai sunt 10-11 zile in care DJ-ii wanna be ai tarii pot sa trimita mix-urile pentru Burn Residency. Un concurs destinat amatorilor care te poate scoate din monotonie cu un cec de 100 000 de euro si digeiala toata vara la Ibiza.

Pare fantezist, dar castigatorul de anul trecut a fost un roman. BOG pe numele lui de scena, m-a impresionat cand l-am cunoscut acum vreo 2 zile. Rar iti e sa vezi pe cineva atat de dezinvolt la doar 24 de ani. Si sa stiti ca aspectul asta este aproape la fel de important precum calitatea mixurilor trimise pentru jurizare + votul popular. E de incercat daca ti se pare ca ai talent in directia asta muzicala.

Si in plus poti sa mixezi la Cafe Mambo - lucru care ar trebui sa insemna ceva pentru pasionatii de muzica electronica

Colegul Ivo de multe ori de camera, dar in general de pahar, isi deschide un mic barulet-club pe la Budapesta (putin mai incolo de Colectiv) pe Strada Tabacarilor, nr. 7 (link). Putem sa ii uram succes de pe 7 martie incolo. Eu am fost intr-un mic preview pe la el si s-a lasat cu mica mahmureala. Ce sa zic... patesti.

Locul se numeste Eleven Social Club si nu e ca in Centrul Vechi. Stati linistiti si nu panicati. Saormeria Dristor e la fel de aproape. Eu zic ca e de vizitat. In special sambata asta cand puteti sa vedeti mai toata blogosfera clatinandu-se la shot-uri de palinca si jager. Orientativ ca muzica - eu am ascultat o chestie din asta hipstareasca electroncia, dar cred ca or sa se duca mai mult in segmentul dansant rock usor din asta comercial. O bere la 0.5 a fost 8 lei, deci preturile sunt ok.

Acestea fiind zise, eu ma retrag la snowboarding cateva zile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Diablo 3: Rise of the Necromancer a ieșit fix cum trebuia să fie

Versiunea scurtă la ce vreau să zic este deja în titlu.

Versiunea lungă este că după vreo 2-3 ore jucate pot spune cu mâna pe inimă că îmi place necromanul mai mult decât jumătate din clasele din Diablo 3. Aduce destul de mult a ceea ce am jucat aproape obsesiv în Diablo 2 și lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Nu la fel de mult ca anunțul unei versiuni remastered D2, dar p-acolo.

De fapt DLC-ul ăsta este atât de bine închegat încât singurul reproș pe care îl am este referitor la decizia de a aduce necromancerul în universul Diablo 3 printr-un DLC și nu o expansiune. Blizzard fiind printre puținele companii care ignoraseră modul ăsta de muls bani. Ei lucrau 2-3 ani, făceau o expansiune, îi trânteau un preț de 60 de euro și știam că am o grămadă de conținut de care pot să mă bucur.

Pachetul ăsta digital e relativ ieftin pentru un DLC, doar 15 euro, dar s-ar putea să fie primul dintr-o întreagă serie. Lucru care sincer nu mă coafează. Nu pentru că sunt scârțar, dar pentru că DLC-u…

Strongbow - de ceva vreme lansata si la noi in 3 sortimente

Lansarea efectiva a fost acum vreo 3-4 saptamani, dar am evitat sa scriu despre asta inainte sa o localizez offline intr-un supermarket. Oho si cat de greu a fost sa fac asta. Am vanat in Carrefour-ul si Mega Image-ul de la Piata Unirii de parca viata mea depindea de asta.

Cred ca m-ati vazut p-acolo. Cu ochii mijiti, eram cel nehotarat la raionul de beri de import. Ocazional faceam 13-14 si pe la cele cu arome si chiar pe la sucuri - de unde sa stiu unde naiba ar pune ei cidrul (mai are rost sa zic si de mere?).

Gata cu panica! intr-un tarziu au bagat si la mine in cartier cidru Strongbow.


Ce as putea sa zic despre Strongbow? Este un hard cider (4.5% alcool) si la noi in tara vine in trei variante: gold apple, red berries si elderflower. Gold e cel clasic de care probabil ai mai baut prin irish pub-uri, cel de soc nu este pentru toata lumea datorita aromei puternice, iar cel de fructe de padure pare o varianta mai domolita a unui Framboise.

Dupa ce am testat intensiv toate variantele…

Era un băiat bun, da' nu dona zilnic la ONG-uri

Zilnic trăiesc rușinea aceasta: Sunt puțin întârziat spre birou și trebuie să trec printr-o gașcă de tineri energici îmbrăcați relativ la fel care îmi pun de fiecare dată aceeași întrebare.

- Bună! Vrei să faci o faptă bună?

Ce să le răspund? Că nu am timp? Că deja am întârziat la birou? Că am donat relativ recent? Am folosit deja toate scuzele. Îi văd zilnic în același loc prin care din păcate trebuie să trec pentru a ajunge la birou. Nu pot să donez zilnic.

Am ajuns să consider o zi bună atunci când bag privirea în pământ, trec pe lângă ei și nu se lipește niciunul de mine să mă întrebe cum mă cheamă, unde lucrez și dacă aș vrea să fac o faptă bună. Trăiesc cu frică, pe bune.

Frică pentru că nu vreau să fiu răutăcios cu ei și să le știrbesc entuziasmul pentru voluntariat, dar vreau să pot merge în fiecare dimineață la birou fără să ajung să mă întreb dacă sunt o persoană bună sau nu. Știu că sunt.

Ce mișto ar fi dacă cineva care îi organizează pe copiii ăștia nu i-ar mai trimite să…