Treceți la conținutul principal

Iz de gratar in padure la Cernica

Conform miscarii pe care tocmai am pornit-o, nicio saptamana fara mici, luni am fost la un clasic gratar in padure la Cernica. Zic clasic pentru ca nu cred ca exista vreun bucurestean care se poate lauda ca n-a calcat cu grija prin padurea Cernica in timp ce cara un platouas cu skinless sausages. Este altarul oficial de sacrificiu al tuturor mititeilor din lumea asta.

Insemnare ilustrata cu imagini facute de Daria

Stiind asta, ma asteptam sa fiu inconjurat de miros de mititei, dorei si gigei - asa ca surprins am fost cand n-am atins targetul de burti dezgolite. Nu cred ca biletul de intrare (5 lei/om si 15 lei/masina) a dezarmat burduhanele, si nici nu cred ca toti s-au alaturat trend-ului de mancat sanatos. Ceva s-a intamplat cu exhibitionistii de weekend.


Deci cum ziceam, de intai iunie cam pe la unu' am ajuns si eu pe la Cernica. Am reusit chiar sa gasim o masuta la umbra (si asta a costat, dar nu mai tin minte exact cat), iar cu ajutorul unor vecini de proximitate am inhatat un gratar profesional oferit de autoritati.


Lucrurile s-au miscat rapid. Ne-am alaturat la jarul deja existent, iar in mai putin de 20 de minute aveam deja prima transa gata: porc, pui si mitetei - trioul de foc. Am udat asta cu niste bere artizanala facuta de mine si un prieten, si apoi ne-am intins la un joc de rummy. Cum se face.



Oricum, chiar de nu veneam pregatiti - gaseai de cumparat tot ce iti poftea sufletul: mititei facuti de profesionisti, bere rece si inghetata. Orice iti doreste inima pentru o dupa-amiza lenesa la iarba verde.



Sincer va zic ca a fost mult mai bine decat ma asteptam. N-am auzit nicio manea muzica. Nu prea am vazut balene bipede la bustul gol. Padurea a fost de o curatenie surprinzatoare.

Distantele intre masute sau mai bine zis intre palcurile de oameni era rezonabila incat sa nu iti activeze claustrofobia. Si nici nu erai scaldat in fum de gratar - mai bine spus de alt gratar care sa nu fie al tau.


In ansamblu, a fost o experienta pe care nu m-ar deranja sa o repet - chiar m-as bucura.

Iar acum ca stau si ma gandesc mai bine, avem atatea concepte de baruri hipstaresti, dar n-avem niciun zona de bbq special facuta pentru hipsteri?

Sau mai bine spus: unde se duc hipstarii la gratar sa isi perpeleasca burgerii apetisanti?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…