Treceți la conținutul principal

Film Romanesc: Un etaj mai jos (2015)

De fiecare data cand ma duc sa vad un film romanesc, incerc sa nu il compar cu o productie hollywoodiana. Stiu ca Europa are alta scoala de film, stiu ca Europa de Est are specificul ei, dar involuntar comparatia ajunge sa se intample.

Lucru care nu este deloc benefic pentru scoala europeana new age de film: au prea multe cadre lungi in care nu se intampla efectiv nimic atat in primplan cat si in fundal, filmele se termina prea brusc si in general fara ceva spectaculos/memorabil si happy endingul lipseste, la fel si morala care ar trebui sa te insoteasca pana acasa si sa salasuiasca cu tine mai bine de cateva minute.

Iar cu filmele romanesti treaba sta si mai nisat, il vezi si apoi vine cineva sa te intrebe ce a vrut sa zica autorul. Noroc cu dresajul de la limba romana ca incepi sa despici firul in patru si sa scrii instinctiv patru pagini de rezumat. Nu stiu de ce ne place sa ne complicam astfel.

Add caption

La invitatia celor de la UniCredit, am vazut aseara Un etaj mai jos (noul film al lui Radu Muntean) si mi-am readus aminte de toate aceste lucruri. Dupa o ora si jumatate, finalul a venit atat de brusc incat putea la fel de bine sa se termine dupa primele 10-15 minute.

Ulterior mi-am dat seama ca este ceva gresit cu mine pentru ca la Q&A-ul cu regizorul si echipa de filmare, majoritatea oamenilor din sala pareau multumiti incantati de acest final anticlimactic. A avut o domnisoara tentativa de a isi exprima dezamagirea legata de finalul filmului, dar a fost repede pusa la punct cu mistouri culturale.

Trailer mai jos:



Un etaj mai jos este o realizare mai fericita a curentului acesta new age romanesc si il recomand tuturor fanilor genului. Ghiolbanilor hollywoodieni asemanatori mie nu le-as da unda verde pentru a merge de pe 18 septembrie sa il vada. Pur si simplu nu o sa fie o experienta placuta, chiar daca este filmat destul de bine si actorii joaca binisor.

Inca astept filmul ala romanesc care sa aduca echilibru intre filmele facute aparent doar pentru Cannes si comercialul idiot pe care il vezi la televizor cu titlu de comedie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …