Treceți la conținutul principal

Sfaturi practice despre cum sa vezi o parada de 1 Decembrie

Postul asta zace pe draft de aproape un an asa ca ii dau drumul azi sa zburde pe pasunile internetului - mai ales ca se apropie parada de Ziua Nationala.

In primul si in primul rand, te imbraci pentru 2-3 grade timp de 2-3 ore fara sa te misti prea mult. Pentru cei mai trendinezi si inceti, asta inseamna sa te infofolesti bine cu caciula, fular, geaca groasa, manusi, pantaloni grosi si incaltaminte de iarna.

Nu, gulerul ridicat nu te apara de frig. La fel sta treaba si cu conversii tai colorati. Vad ca anul asta sunt la moda pantalonii taiati in genunchi, ma astept ca si ei sa isi faca aparitia la parada.

Un selfie este suficient. Nu trebuie sa inregistrezi intreaga parada pe telefon. Sunt in proportie de 101% sigur ca apoi nu se va uita nimeni la ea in intregime. In esente oricum nici nu prea ai ce sa vezi. In fiecare an este acelasi lucru.


Pe bune. Acelasi aranjament si vehicule. De asta si zic ca e mai bine sa te pozitionezi mai in spate si sa ii lasi pe prichindei sa se bucure in fata de parada. Pentru ei chiar este un lucru special.

Lasa DLSR-ul cu obiectivul de kit acasa. Te rog! Vei face aceleasi poze ca toata lumea (din multime fotografiind trupele care trec prin fata), nu are rost sa te chinui. Ia-l doar daca vrei surprinzi oamenii sau bucuria celor mici - ala cred ca e un proiect dragut care ar strange like-uri in draci.

In rest, incearca sa te comporti la fel de natural precum ceilalti, chiar daca esti de la tara. Urcatul pe pubele de gunoi, in copaci, pe stalpi, garduri si alte de gen sunt deprinderi care ti se scuza din ce in ce mai greu odata cu varsta.

As mai avea ceva de zis in incheiere despre a ajunge cu cel putin 30-40 de minunte inainte de parada, dar la asta chiar nu o sa ma asculte nimeni.

Hai sa dam check-in la parada!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …