Diablo 3 o duce bine chiar si dupa aproape 4 ani!


Nu credeam asta acum 3 ani, dar Diablo 3 s-a conturat încet încet într-un joc mai bun ca predecesorul. S-au chinuit ei la început cu niște decizii idioate de game design, dar cu perseverență le-au corectat de la patch la patch. Acum tocmai ce au ajuns la 2.4 și jocul este plăcut de jucat. M-am surprins chiar pierzând câteva ore în weekend trecut alături de prieteni.

Cel mai deștept lucru pe care l-au făcut a fost să ofere un set complet îndată ce ajungi la level 70. Prinzi imediat gustul a ceea ce de fapt înseamnă end game. Te-a agățat deja. O să mai bagi lejer câteva zeci de ore după pentru a completa build-ul. Ore care vor trece destul de ușor pentru că au făcut farming-ul să fie plăcut.

Torment-ul a ajuns acum la nivelul 10, ai greater rift-uri pentru cei care vor să își vadă numele pe un leaderboard, vault-uri pentru cei care vor sa aibă toate miliardele de gold, gem-uri legendare pentru cei ce iubesc repetiția, ancient items pentru farmer-ii hard core, noi goblini și nu în ultimul rând un mod în care poți să folosești abilitatea specială a unei legendare fără să fii nevoit să o echipezi.

De fapt, cea mai mare schimbare e ca acum nu mai vezi cârnați de  numere care reprezintă damage-ul tău. Dai 160 000 000? Vezi 160M. Elegant! În sfârșit știu și eu ce damage dau. Bravo Blizzard! V-au trebuit doar 3 ani și ceva să faceți asta.

Singurul lucru nasol e că îți trebuie expansiunea pentru a avea acces la toate astea. Momentan ea e cam 160 de lei pe toate platformele - un preț măricel pentru o expansiune apărută acum 2 ani. Singura logică în spate e că au profitat de faptul că au lansat recent și pe PS4 pentru a mai ține prețul peste 100 de lei cât de fapt era normal să fie.

Momentan Diablo 3 este într-un loc bun și se zvonește că urmează o expansiune. Nu știu ce demon a mai rămas de omorât (parcă tot nu l-am căsăpit pe bune pe Diablo), dar sunt ferm convins că vor avea succes păstrând direcția asta.

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!