Treceți la conținutul principal

A trecut un an de Uber și taximetriștii mârlani tot n-au murit de foame

Total curse si distanta mersa cu Uber intr-un an
Cam asa arata statistica mea după un cu Uber
Spuneam acum ceva vreme că pe mine Uberul nu m-a convins că va avea un succes răsunător sau că va schimba cumva modul în care se face taximetrie în Capitală,  iar părerea asta nu s-a schimbat după un an și ceva de folosit serviciul.

Recunosc că Uber este cu o clasă peste 90% dintre taxiuri, dar în același timp suspectez că e utilizat de prea puțini oameni ca să fie considerat de companiile mari de taximetrie un concurent serios care le fură o parte importantă din cota de piață. Altfel mă gândesc că aveau timp într-un an de zile să își schimbe două trei lucruri p-acolo ca să fie mai mult precum Uber, dar n-am perceput vreo schimbare  în direcția asta.

Și nici n-au motiv, între noi fie vorba. Pentru 600 de lei pe an? Atât estimez că au pierdut taxiurile de pe urma mea în anul ce a trecut. Cam o cursă pe săptămână de aproape 12 lei. O cantitate mai mult decât neglijabilă. De asta și doleanțele mele sunt neglijabile pentru ei. Lucru care e logic cât timp afacerea duduie și produce banii estimați. Lucru care nu cred ca se va schimba prea repede.

Mă uitat pe Facebook la tot felul de prieteni care shareuiau statistica lor Uber pe ultimul an și rezultatele erau putin mai fericite decât în cazul meu, dar tot neglijabile. Nu vor muri taximetriștii de dorul nostru, iar eu cu siguranță nu vreau să mă întorc la negociatul curselor până la nu știu ce bodegă sau acasă. Iar dacă pentru asta trebuie să aștept în medie 7 minute, fie!

Ne place sau nu, cu tot cu Uber sau nu, taxiurile vor rămâne același rău necesar cel puțin încă o perioadă bunicică de timp.

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.