Treceți la conținutul principal

A trecut un an de Uber și taximetriștii mârlani tot n-au murit de foame

Total curse si distanta mersa cu Uber intr-un an
Cam asa arata statistica mea după un cu Uber
Spuneam acum ceva vreme că pe mine Uberul nu m-a convins că va avea un succes răsunător sau că va schimba cumva modul în care se face taximetrie în Capitală,  iar părerea asta nu s-a schimbat după un an și ceva de folosit serviciul.

Recunosc că Uber este cu o clasă peste 90% dintre taxiuri, dar în același timp suspectez că e utilizat de prea puțini oameni ca să fie considerat de companiile mari de taximetrie un concurent serios care le fură o parte importantă din cota de piață. Altfel mă gândesc că aveau timp într-un an de zile să își schimbe două trei lucruri p-acolo ca să fie mai mult precum Uber, dar n-am perceput vreo schimbare  în direcția asta.

Și nici n-au motiv, între noi fie vorba. Pentru 600 de lei pe an? Atât estimez că au pierdut taxiurile de pe urma mea în anul ce a trecut. Cam o cursă pe săptămână de aproape 12 lei. O cantitate mai mult decât neglijabilă. De asta și doleanțele mele sunt neglijabile pentru ei. Lucru care e logic cât timp afacerea duduie și produce banii estimați. Lucru care nu cred ca se va schimba prea repede.

Mă uitat pe Facebook la tot felul de prieteni care shareuiau statistica lor Uber pe ultimul an și rezultatele erau putin mai fericite decât în cazul meu, dar tot neglijabile. Nu vor muri taximetriștii de dorul nostru, iar eu cu siguranță nu vreau să mă întorc la negociatul curselor până la nu știu ce bodegă sau acasă. Iar dacă pentru asta trebuie să aștept în medie 7 minute, fie!

Ne place sau nu, cu tot cu Uber sau nu, taxiurile vor rămâne același rău necesar cel puțin încă o perioadă bunicică de timp.

Postări populare de pe acest blog

Diablo 3: Rise of the Necromancer a ieșit fix cum trebuia să fie

Versiunea scurtă la ce vreau să zic este deja în titlu.

Versiunea lungă este că după vreo 2-3 ore jucate pot spune cu mâna pe inimă că îmi place necromanul mai mult decât jumătate din clasele din Diablo 3. Aduce destul de mult a ceea ce am jucat aproape obsesiv în Diablo 2 și lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Nu la fel de mult ca anunțul unei versiuni remastered D2, dar p-acolo.

De fapt DLC-ul ăsta este atât de bine închegat încât singurul reproș pe care îl am este referitor la decizia de a aduce necromancerul în universul Diablo 3 printr-un DLC și nu o expansiune. Blizzard fiind printre puținele companii care ignoraseră modul ăsta de muls bani. Ei lucrau 2-3 ani, făceau o expansiune, îi trânteau un preț de 60 de euro și știam că am o grămadă de conținut de care pot să mă bucur.

Pachetul ăsta digital e relativ ieftin pentru un DLC, doar 15 euro, dar s-ar putea să fie primul dintr-o întreagă serie. Lucru care sincer nu mă coafează. Nu pentru că sunt scârțar, dar pentru că DLC-u…

Strongbow - de ceva vreme lansata si la noi in 3 sortimente

Lansarea efectiva a fost acum vreo 3-4 saptamani, dar am evitat sa scriu despre asta inainte sa o localizez offline intr-un supermarket. Oho si cat de greu a fost sa fac asta. Am vanat in Carrefour-ul si Mega Image-ul de la Piata Unirii de parca viata mea depindea de asta.

Cred ca m-ati vazut p-acolo. Cu ochii mijiti, eram cel nehotarat la raionul de beri de import. Ocazional faceam 13-14 si pe la cele cu arome si chiar pe la sucuri - de unde sa stiu unde naiba ar pune ei cidrul (mai are rost sa zic si de mere?).

Gata cu panica! intr-un tarziu au bagat si la mine in cartier cidru Strongbow.


Ce as putea sa zic despre Strongbow? Este un hard cider (4.5% alcool) si la noi in tara vine in trei variante: gold apple, red berries si elderflower. Gold e cel clasic de care probabil ai mai baut prin irish pub-uri, cel de soc nu este pentru toata lumea datorita aromei puternice, iar cel de fructe de padure pare o varianta mai domolita a unui Framboise.

Dupa ce am testat intensiv toate variantele…

Era un băiat bun, da' nu dona zilnic la ONG-uri

Zilnic trăiesc rușinea aceasta: Sunt puțin întârziat spre birou și trebuie să trec printr-o gașcă de tineri energici îmbrăcați relativ la fel care îmi pun de fiecare dată aceeași întrebare.

- Bună! Vrei să faci o faptă bună?

Ce să le răspund? Că nu am timp? Că deja am întârziat la birou? Că am donat relativ recent? Am folosit deja toate scuzele. Îi văd zilnic în același loc prin care din păcate trebuie să trec pentru a ajunge la birou. Nu pot să donez zilnic.

Am ajuns să consider o zi bună atunci când bag privirea în pământ, trec pe lângă ei și nu se lipește niciunul de mine să mă întrebe cum mă cheamă, unde lucrez și dacă aș vrea să fac o faptă bună. Trăiesc cu frică, pe bune.

Frică pentru că nu vreau să fiu răutăcios cu ei și să le știrbesc entuziasmul pentru voluntariat, dar vreau să pot merge în fiecare dimineață la birou fără să ajung să mă întreb dacă sunt o persoană bună sau nu. Știu că sunt.

Ce mișto ar fi dacă cineva care îi organizează pe copiii ăștia nu i-ar mai trimite să…