Treceți la conținutul principal

Noodles soup la plic, apă fierbinte și cele mai lungi 5 minute din viața ta


În quest-ul meu de testare a supelor la plic m-am ferit o bună perioadă de supele cu tăiței pentru că țineam minte că mai toate au același gust. Recent am decis totuși să le acord o șansă și mi-am făcut de cap cu 10 lei și am cumpărat toate supele care aveau un mix interesant și echilibrat de arome ambalaje drăguțe. Știu. Superficial, dar trebuie să pornești de undeva.

Mare mi-a fost surpriza să sesizez că există diferențe, atât între producători cât și între diferitele arome pe care le împachetează în pachet. Nu mă înțelege greșit. Noodles-ii, adică fideaua pe limba noastră, este identică la gust. Chiar și la textură și formă. Secretul constă în micul pliculeț de arome pe care îl pui după. Un amalgam de sănătate și E-uri, ăla e gustul unei noodles soup la plic.

Din ce am testat eu pot să spun că nu ai cum să dai greș cu Rollton-uri. Pliculețul ăla e magic și chiar aproape că face supa aia credibilă. Recomandarea mea e cea de vită și îmi dau seama cât de improbabil e ca măcar pe o rază de un kilometru în jurul fabricii să existe măcar o vită vie sau tranșată. Asta e. La gust e bunicică.

Cam același lucru pot să îl zic și despre brandul propriu Mega. E okish deși are niște combinații cam prea fanteziste. Auzi tu! Creveți. Mai că îmi vine să râd când mă gândesc ca acum poți să ai supă de creveți cu doar un leu jumătate sau cât a costat.


Ce mai mare dezamăgire a venit de la Fideliciosul Maggi care s-a încăpățânat să ofere o supa cu fidea care să aducă a România și nu a Asia. Fidea cu ciuperci, fidea cu pui picant, mâine poimâine or să scoată cu aromă de mici și șaorma. Greșit dragii mei. Exista un motiv pentru care noi avem supă cu fidea și nu fidea cu niște supă. La Knorr nici nu m-am uitat. Ambalajul nu m-a impresionat așa că pe moment i-am zis pas.

În schimb, vin cu o recomandare de expert în supă la plic: niște condimente alese aruncate în apa pe care o fierbi te poate duce departe pe poteca gustului. Doar atât. Mai mult efort s-ar traduce prin ineficiență. Mai bine pui tu niște tăiței la fiert și arunci niște legume, condimente și proteine prin oală. Dar aici vorbim de eficiență și rapiditate, iar o supă cu fidea la plic este o alegere excelentă pentru studenții grăbiți și puțin mahmuri.

Mâncați responsabil supe instant. Cunoașteți-vă limitele!

[editoare ulterioară]

La recomandarea unor cunoscători în supă la plic, am testat aseară Vifon și a fost foarte bună. Chiar te păcălea să crezi ca e de fapt pui in ea. Fideaua a fost în schimb mai puțină sau așa mi-a lăsat impresia. Cred că e din cauză că e singura supă care îți zice să folosești 400 ml de apă în loc de 300-350 cât recomandă restul. Eu aș recomanda să se folosească mai puțină apa ca să găsești fideaua mai compactă. Overall - parcă tot Rollton-ul mi-a plăcut mai mult.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…