Art Safari 2016 în 6 imagini (aproape) reprezentative

Nici nu s-a încheiat bine a 3-a zi de Art Safari că sar și eu cu doua trei idei aruncate la repezeală pe blog. Prima este că am fost surprins plăcut să stau la coadă pentru a intra la doar 7 minute după ce se deschisese în această zi de duminică. Eram doar vreo 30 de amatori, dar este oricum impresionant -  mai ales că biletul era 50 de lei pe zi la fața locului.

Al doilea lucru nu pot spune că este o surpriză mare, dar cel puțin în prima parte a zilei media de vârstă era undeva peste 40 de ani. Profesori de artă, intelectuali, pensionari în căutarea unei gratuități, nu știu. Toți erau la Art Safari și priveau cu aceeași sete dadaismele expuse. Între noi fie vorba pe zona asta era o diferența de la cer la pământ între exponatele artiștilor străini și cei autohtoni. Nu prea am înțeles noi cum trebuie curentul ăsta.

Și pentru că tot am ajuns la capitolul #oareceavrutsăzicăartistul, o bună parte din cele 7000 de exponate erau mediocre cel mult, iar o categorie aparte din astea erau pur și simplu mizerii. Prea multă metaforă și poveste de fundal necesară pentru a explica ce a vrut artistul să spună.

Nu sunt expert, dar cred că arta trebuie să facă ceva în tine să vibreze. Chiar dacă nu ne înțelegem pe aceeași limbă, aceeași operă de artă ar trebui să ne inspire același lucru. Să simțim și să trăim același lucru. Fapt care nu se întâmpla cu piesele expuse în camerele îngrămădite. Lucruri aruncate la întâmplare pe o pânză nu înseamnă artă. Visul tău de aseară nu este artă și în niciun caz nu merită 1600 de euro.

Cu toate astea am găsit și lucrări care mi-au plăcut și într-un mod fascinant au fost mai mult din zona contemporană sau mai bine spus din zona de street art (un exemplu e în imaginea de mai sus). Dar am vorbit prea mult despre exponate în sine și prea puțin despre oameni și locul în sine.

Este fascinant cum în anumite camere eram pălit de un miros RATB-istic de transpirație în condițiile în care biletul nu era neapărat ieftin. Mulți gură cască (categorie la care mă încadrez și eu cu succes) și multe habarniste selfiste. E cool să mergi la #artsafari2016! Uitați-vă pe hashtag dacă nu mă credeți.

Închei cu o mirare/observație. Probabil cel mai valoros exponat pentru noi ca popor e brâncușiul din imaginea de mai sus, dar cu toate astea cred că bucata de artă care a stârnit cel mai puțin interes. Situat fix la intrare, mulțimea de oameni se bulucea spre scări către etajele superioare. Nimeni nu îi acorda importanță și nimeni nu citea ce scria pe bucățica mult prea mică de hârtie. Dovadă stă și numărul de mențiuni pe hashtag. Sau Brâncuși nu mai e pe val acu?

Oricum. O să sune ciudat ca concluzie la ce am scris până acum, dar mi-a plăcut la Art Safari 2016. Mult prea multe exponate pentru a le acorda atenția pe care o doream, nu pe cea pe care o meritau, dar întreaga experiență a fost plăcută. Măcar din snobismul pe care pot să îl afișez ulterior și tot merita să vin la Art Safari și să arăt cu degetul poporul nespălat care se îngrămădea azi pe la prânz în Palatul Dacia (aparent clădirea aia din Centrul Vechi așa se numește).