Treceți la conținutul principal

Tipuri de oameni care merg la teatru

Tipuri de oameni care merg la teatru

Tot mergând la Sibiu în fiecare an la festivalul de teatru, care între noi fie vorba nu e de ratat, am observat că oamenii pe care îi văd în sală se împart în câteva categorii distincte. Fiecare cu bile albe și bile negre. Mai jos încerc să creionez aceste tipuri:

Cunoscătorul - Merge la cel putin 10 spectacole pe an de câțiva ani. Știe cam tot ce se învârte în zona asta culturală și are cele mai proaste recomandări pentru categoriile următoare. Nu o face cu răutate, dar ce apreciază el la un spectacol poate să fie înțeles doar de alți cunoscători. În general sunt simpatici și nu deranjează în sală.

Profanul - Cel care merge ocazional la teatru, dar nu are cunoștințe atât de vaste. E un om simplu care apreciază cu precădere teatrul acela pentru popor. Recomandările lui sunt cele mai sigure, pentru că spre deosebire de Cunoscător, nu îi este frică să zică că n-a înțeles sau nu i-a plăcut un spectacol. Nici el nu deranjează.

Masochistul - Este cel care va aștepta întotdeauna pauza pentru a pleca de la spectacol, dar până atunci se agită ca un leu în cușcă. Verifică telefonul, bate din picior, se uită la ceas... doar 3 minute au trecut. Se uită în jur, se uită lumini, studiază intens o parte din scenă unde nu se întâmplă nimic, la dracu! cum a trecut doar un minut? #repeat. Îl doare, dar nu pleacă nici mort până la pauză.

Plictisitul - N-are chef de teatru, n-are chef de piesă , dar nici nu s-ar ridica să plece. Se crăcănează pe scaun și își dă niște mesaje cu cineva. Ocazional uită să își dea telefonul pe silențios sau dacă îl are pe silențios are hackul ăla de căcat care transformă flash-ul telefonului în lumină de notificare. Bifează spectacolul pentru că probabil e cool și prietenii de pe internet vor aprecia poza de după. E de la sine înțeles că deranjează.

Naivul - Ăsta e cel care crede că dacă acasă plodul nu poate să stea locului o oră, atunci cu siguranță poate să facă asta pe întuneric la teatru. E un dezastru ambulant. Umblă cu un milion de genți și jucării după el și este o mașină continuă de "Șșșșș!!!". Niciodată nu rezistă până la final și mai des decât ai crede pleacă din cauza spectacolului, nu din cauza chițăitorului mic. Interzis copiilor sub 16 ani chiar înseamna ceva în teatru - după cum află și ei destul de rapid.

Eficientul - Este o versiune de toate de mai sus, dar care are alergie la aglomerație. Cum s-a încheiat piesa se ridică și o tulește spre ieșire. Nu așteaptă să se termine nici măcar primul rând de aplauze, el trebuie să plece în momentul ăla. Cu cât e mai în mijloc poziționat, cu atât vrea să plece mai repede. E ruda apropiată a super-eficientului care pleacă fix în ultimele 5 minute din piesă.

Vânătorul - De vampiri, de lighioane, dracu știe! E într-o misiune. O cruciadă împotriva răului care a început cu niște mititei, salam de Sibiu (oarecum ironic) sau ceva cu mult usturoi. E greu de dibuit în sală, dar tot timpul îi simți prezenta și știi că este aproape.

Somnorosul - Probabil cel mai puțin deranjant, somnorosul se lasă vrăjit de jocul actorilor și trece în tărâmul viselor. În general nu deranjează. Stă cuminte chircit până când se trezește brusc. Știe că a făcut ceva rău dar nu se poate abține. În 2 minute iar e în tărâmul viselor. Un somn bun îți dă energie așa că la final e cel care aplaudă cel mai mult.

Aplaudacul - Indiferent de cât de bună sau nu este piesa, el va aplauda 5 minute în continuu. E cel care nu se oprește nici când actorii s-au săturat să mulțumească. E to timpul cel care la final mai încearcă să pornească un sir de aplauze. Câteodată se trezește și în timpul piesei să lovească însetat mâinile crezând că s-a terminat. E parca într-o cursă cu alții ca el. El trebuie să fie primul care începe șirul de mulțumiri.

Și cam astea sunt principalele tipuri de oameni pe care le-am văzut toții anii ăștia la teatru. Sper că n-am uitat pe cineva anume. Unii rămân toată viața într-o categorie, alții sar de la una la alta în funcție de spectacol, dar în principiu cam așa acoperi 95% din cei care vin la teatru. Deși mai tot timpul sunt în  zona profanului, recent m-am trezit și vânător. E rușinos da' n-ai ce face!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …