Treceți la conținutul principal

Trei serii SF din secolul ăsta ce n-ar trebui să le ratezi!

Inițial mă apucasem să scriu un post stufos pe subiect, dar mi-am dar repede seama că nu sunt credibil pe subiect pentru că în mai bine de 11 ani de blogging cred că am scris despre o singură carte. Cine să se uite în gura mea când vorbesc despre cărți? E drept că îmi mai spăl obrazul cu seriale și filme sci-fi, dar și așa vor veni elita haterilor d'internet care vor avea ceva de zis pe subiect.

Chiar și așa cu toate aceste riscuri, ceva în mine vrea să împărtășească lumii aceste trei recomandări primite la rândul meu de la Itu. Cine are urechi de ascultat probabil că le va da o șansă și bine va face.

Trei serii SF din secolul ăsta ce n-ar trebui să le ratezi!


The Three-Body Problem al lui Liu Cixin - un SF chinezesc genial premiat cu Hugo in 2015. Este probabil cea mai complicată și filozofică invazie a Pământului pe care am văzut-o. E credibilă și te lasă cu un fior rece pe spinare când te gândești că un viitor prim contact ar putea să nu fie departe de ce se întâmplă în poveste. Doar 2 din 3 cărți sunt traduse momentan în engleză. Dintre aceste 3 serii, asta e cea care primește cele mai multe recomandări din partea mea și cele mai puține cuvinte scrise pe subiect.

Leviathan Wakes (Expanse, #1) de James S.A Corey - Seria se numește Expanse și poartă același nume ca serialul făcut anul ăsta de SyFy. Dacă primul sezon din serial acoperă cam 75% din prima carte, seria de cărți are 9 volume plănuite și doar 5 scoase pe piață până acum. Istorisirea e una clasică cu un personaj principal care este în fiecare sub-secțiune de poveste - lucru care poate să fie puține iritant. Am citit primele 4 cărți și am zis că e suficient - prea mult Expanse - dar după câteva luni mă văd citind cu plăcere a 5-a carte. Recomand cărțile în fața serialului.

Old Man's War de John Scalzi - Prima interacțiune cu Scalzi a fost o istorisire scurtă despre viața Redshirts-urilor de pe o nava gen USS Enterprise - poveste care mi-a plăcut la nebunie. Ulterior am aflat de seria Old Man's War și am zis să îi acord o șansă să văd despre ce e vorba. Patru volume mai târziu tot ce pot spune este wow ce serial mișto ar ieși de pe urma cărților. Povestea nu este una extrem de complicată, dar e mai aventuroasă și din motivul ăsta merge citită cu rapiditate. Ar ocupa locul doi în preferințele mele dacă prima carte n-ar începe atât de greu și ar trebui să citești jumătate din ea pentru a deveni interesantă. Seria are 8 volume/povestiri.

Oricare serie ai alege eu cred că e de bine. Poate doar SF-ul chinezesc să fie puțin mai dificil, dar restul sunt niște povești cinstite și rapid de lecturat. Eu le-am isprăvit pe toate in vreo 8 luni de mers la birou. Audiobook for the win!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

StarCraft Remastered se lansează la vara

Pe vremea mea, drama băieților de școala generală era că fetele din clasă nu prea se uitau la noi. Băieții de liceu erau pe radarul lor, iar noi practic nici nu existam. Lucrul ăsta s-a schimbat prin clasa a 8-a când toți ne-am înălțat și practic au început să se uite mai cu jind la noi, dar deja era prea târziu.

În '98 când se întâmpla asta, apăruse StarCraft și primele net cafe-uri de prin București, iar toată atenția noastră era captată de acest joc. În fiecare clipă din zi doar asta vorbeam: terrani, protoși și zergi.

StarCraft a fost pentru mine primul joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer. Nici nu aveam calculator acasă pe vremea aia, dar after school-ul îl petreceam în net cafe-uri - fie jucând, fie uitându-mă la alții cum se jucau.

Nu eram deloc bun la joc, îmi luam bătaie cu o precizie elvețiană. Poate și din cauză că singura strategie pe care o aplicam era să îmi fac turrele - câmpuri întregi de turrele, iar mârlanii mei de adversari veneau cu carriere invizibi…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…