Treceți la conținutul principal

Unde se duc serialele după sezonul întâi?

House of Cards
El e exemplul principal în ceea ce scriu aici
Cred că n-am mai terminat un serial de câțiva ani de zile, n-am mai fost la zi de mai mult timp, iar de câteva luni nici n-am mai urmărit ceva cu regularitate ce nu avea MasterChef Australia în titlu. Cu toate astea, recent am încercat să îmi creez un obicei de a consuma ca la carte un serial.

Totul a mers excelent. Primul sezon a fost antrenant, reușeam să isprăvim 2-3 episoade pe seară, dar apoi totul s-a fleșcăit într-o  mare de absurditate. Absurditate ce a continuat cu spor în sezonul al doilea. Lucrurile au luat-o pe făgașul imposibilului și al inimaginabilului.

Personajul principal a devenit din ce în ce ușor de citit pentru că viclenia a fost înlocuită cu răutate. Tensiunea dramatică s-a scurs încet, încet și a lăsat loc doar cliffhanger-ului de sfârșit de episod. Personajele secundare s-au dezbrăcat de personalitate și au devenit niște pioni în mâna povestirii. Iar întreaga acțiune a căpătat proporții greu de crezut în ecosistemul serialului - serial ce voia să se întâmple în zilele noastre.

Atunci mi-am dat seama că ăsta a cam fost motivul pentru care am lăsat-o mai moale cu serialele acum ceva vreme. De la un punct încolo îți insultă inteligența și nici nu mai fac un efort de a întreține o dramă credibilă. Pur și simplu se transformă din niște povești interesante unde fiecare moment contează în o frecare cu succes a timpului pentru a ajunge la finalul sezonului. Final care în general este bine scris, n-am o jenă să afirm asta, dar care se pune în cap imediat cu primul episod din seria nouă.

Asta la drame, că la comedii lucrurile stau mai dezastruos. Câte glumițe pe același subiect poți să reziști? Câte cuplări între personaje poți să accepți înainte să îți zici: Oamenii ăștia trebuie să mai cunoască și alți oameni! ? Câte lucruri li se pot întâmpla unor oameni care nu fac nimic toată ziua?

Și așa am terminat ieri cu succes ultimul episod pe care îl voi vedea din House of Cards (episodul 6-7 din seria 2) și am am decis că timpul meu e mai prețios. GoT n-am văzut așa că poate mai e speranță, dar cred că cu greu mă voi apuca de un serial ce nu are doar un singur sezon sau e mini serie. Mi-am luat țeapă de prea multe ori.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …