Treceți la conținutul principal

Secretul mutării fără bătaie de cap este să plătești

Citeam comentariile de la video-ul ăsta și cumva sentimentul general este că mutatul este undeva în top 5 cele mai urâte lucruri pe care poți să le faci în viață. N-aș putea să îmi dau cu părerea personal, dar la o întâlnire cu niște prieteni mi-a fost confirmat lucrul ăsta. Și e ciudat pentru că dacă te uiți la japonezi totul pare atât de ușor și ieftin.

Pentru 302 euro, cât se vehiculează în comentariile de pe YouTube că a costat tot ce se întâmplă în video, scapi total de grija mutării. Ei se ocupă de absolut tot - de la împachetare la rearanjare în noua locuință. Tot ce trebuie să faci tu e să le dai cheile și să te duci la birou.



Avem și noi servicii asemănătoare în București care fac mutări din acestea door to door. Celor de la MovingBox le-am cerut o evaluare fictivă pentru un apartament de 2 camere similar cu cel din video și prețurile erau tot pe acolo: 310 euro + costul cutiilor (5-10 lei cutia).  Nu știu dacă sunt la fel de perfecționiști ca japonezii, dar pentru ~400 de euro (ai nevoie cam de 25-30 de cutii) cost total parcă merită să scapi de o bătaie de cap.

Comentarii

  1. Eu am mutat chestii cu MovingBox și urmează o a treia "lucrare" cu ei. Îmi place maxim de ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai luat door to door? Sunt la fel ca japonezii din mini documentar?

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu ce sa zic, avand in vedere cat de veche pare filmarea si formatul 4:3 pare sa fie ceva pre 2008.

    PS: Ai schimbat sistemul de comentarii -_-

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Cam pe acolo. Estimările de preț erau făcute pe ofertele de anul ăsta.

      Am schimbat sistemul pentru că disqus au fost mârlani cu modul în care permiteau oamenilor să comenteze dacă nu aveau cont.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…