Treceți la conținutul principal

Secretul mutării fără bătaie de cap este să plătești

Citeam comentariile de la video-ul ăsta și cumva sentimentul general este că mutatul este undeva în top 5 cele mai urâte lucruri pe care poți să le faci în viață. N-aș putea să îmi dau cu părerea personal, dar la o întâlnire cu niște prieteni mi-a fost confirmat lucrul ăsta. Și e ciudat pentru că dacă te uiți la japonezi totul pare atât de ușor și ieftin.

Pentru 302 euro, cât se vehiculează în comentariile de pe YouTube că a costat tot ce se întâmplă în video, scapi total de grija mutării. Ei se ocupă de absolut tot - de la împachetare la rearanjare în noua locuință. Tot ce trebuie să faci tu e să le dai cheile și să te duci la birou.



Avem și noi servicii asemănătoare în București care fac mutări din acestea door to door. Celor de la MovingBox le-am cerut o evaluare fictivă pentru un apartament de 2 camere similar cu cel din video și prețurile erau tot pe acolo: 310 euro + costul cutiilor (5-10 lei cutia).  Nu știu dacă sunt la fel de perfecționiști ca japonezii, dar pentru ~400 de euro (ai nevoie cam de 25-30 de cutii) cost total parcă merită să scapi de o bătaie de cap.

Comentarii

  1. Eu am mutat chestii cu MovingBox și urmează o a treia "lucrare" cu ei. Îmi place maxim de ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai luat door to door? Sunt la fel ca japonezii din mini documentar?

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu ce sa zic, avand in vedere cat de veche pare filmarea si formatul 4:3 pare sa fie ceva pre 2008.

    PS: Ai schimbat sistemul de comentarii -_-

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Cam pe acolo. Estimările de preț erau făcute pe ofertele de anul ăsta.

      Am schimbat sistemul pentru că disqus au fost mârlani cu modul în care permiteau oamenilor să comenteze dacă nu aveau cont.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …