Treceți la conținutul principal

Ziua Porților Deschise la Fabrica de Ciment Holcim de la Câmpulung

Fabrica de Ciment Campulung - Holcim

În weekend am dat o fugă până în Câmpulung la fabrica Holcim să experimentez pe pielea mea un veritabil How It's Made. Am petrecut vreo 4-5 ore prin fabrică, am vizitat mai tot ce se putea vizita în siguranță și am tot ascultat cu atenție fiecare șef de departament ce a avut de zis despre porțiunea lui.

Este impresionant ce se întâmplă într-o astfel de fabrică și totul este la un ordin de mărime pe care cu greu îl pot percepe. Fie că e vorba de cele 3 role de 50 de tone folosite pentru măcinarea calcarului, cele 1450 de grade din cuptor, cei 426 de parametri care trebuie urmăriți sau cei 1440 de paleți care sunt împachetați zilnic; întregul proces funcționează aproape fără intervenție umană.

Fabrica de Ciment Campulung - Holcim

Totuși, cele mai impresionante lucruri sunt schimbările în sustenabilitate din ultimii 25-30 de ani în zona asta industrială. Directorul fabricii Holcim (Cornel Banu) spunea că a început în fabrică prin 83, dacă nu mă înșel, ca măturător și strângător de praf. N-a rezistat mult și-a a fugit la facultate. Pe vremea aia pentru fiecare tonă de ciment se produceau la coș 1000 de miligrame de praf. Azi miligramele alea sunt 3.

La nivel de industrie a cimentului  în România lucrurile se duc pe un făgaș normal:

Comparativ cu 1990 emisiile de praf produse de industria cimentului din România au fost reduse cu 95%, iar cantitățile de oxid de azot și dioxid de sulf au scăzut cu 50%. (green-report.ro)
Procentul este impresionant că tehnologia folosită până atunci era una depășită, dar și așa n-ai cum să nu fii puțin impresionant de ce înseamnă un proces de fabricare modern.

Fabrica de Ciment Campulung - Holcim

De fapt cam ăsta a fost al doilea marele subiect al vizitei mele la Holcim - sustenabilitatea. Principalul subiect a fost siguranța lucrătorilor și prevenirea accidentelor de muncă, dar despre ăsta nu am prea multe de zis având în vedere că rezultatele se văd cu precădere în interiorul fabricii.

Pe scurt Holcim își propune ca până în 2030 să reducă cu 40% emisiile nete de CO2 pe tona de ciment în comparație cu 1990 (lucru ușor pentru ei că în 90 încă tehnologia tot aia din anii '70), să folosească cu 30% mai puțină apa și să folosească în procesul de producție la nivel global 80 de milioane de tone de deșeuri.

Fabrica de Ciment Campulung - Holcim


Ca să fiu sincer, Mi-a plăcut pasiunea pe care o Cornel Banu o avea când vorbea despre co-processing și nevoia românilor de a recicla mai mult. E lesne de înțeles când te gândești că deșeurile reciclate pot să fie folosite în proporție de 100% în procesul de realizarea a cimentului. Pentru ei este o situație de câștig oricum ai da-o, dar fac abstracție de cinismul ăsta și mă gândesc că e un lucru bun pentru toată lumea. Dar din păcate lucrurile la noi se mișcă mai greu pe treaba asta cu reciclatul.

Închei spunând că dacă aveți ocazia să vizitați vreo fabrică de orice fel, să nu o ratați. E fascinant din toate punctele de vedere pentru cineva care muncește într-un birou cu un calculator în față. Am mers în turul ăla de fabrică vreo 7 km pe jos - ceva mai bine decât fac în mod la birou j/k.

[variațiuni pe tema porților deschise din weekend găsiți și la Sabina, Cetin, Mihai, Mariciu și Panduțu - ultimile două fiind vloguri ]

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…