Nintendo pariază pe portabilitate cu noua consolă Switch



Fix când te gândeai că smartphone-urile au omorât consolele portabile, apare Nintendo cu al ei nou concept de consolă hibrid. O struțo-cămilă între o consolă de sufragerie și o tabletă portabilă, Nintendo Switch a încălzit puțin spiritele pe diferite subreddit-uri de parcă este revoluția în gaming pe care toată lumea o aștepta.

Mie în acest moment, posibil să îmi mănânc vorbele în 6 luni, mi se pare o idee care nu o să prindă la public - cam ca nVidia Shield. De ce ai mai căra după tine o consolă de jocuri când ai telefonul la îndemână? Pentru acele situații improbabile arătate în video-ul de prezentare? Tare îmi e că pariul pe care Nintendo îl face nu o să iasă prea bine.

Da, Nintendo DS s-a vândut extrem de bine (153 de milioane de unități între 2004-2012), dar atunci smartphone-uril erau bune doar de puzzle-uri și alte jocuri similare. De vreo 2-3 ani au început să aibă un hardware impresionant care face față cu succes provocărilor 3D mai serioase. Motiv pentru care și vânzările de DS s-au ridicat la doar ~ 4-5 milioane de unități world wide în ultimii 3 ani.

Cu toate astea hype train-ul a plecat de mult din stație. Nintendo a câștigat 1 miliard de euro capitalizare la bursă - similar s-a întâmplat și când a apărut Pokemon Go- și lumea vorbește de o revoluție. Ha. Aproape că râd. Vedem în 6 luni cum stă treaba când se lansează.

Comentarii

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!