Treceți la conținutul principal

O boală de care suferă majoritatea scurtmetrajelor românești de animatie

Scurtmetrajele romanesti de la Animest 2016

Aseară m-am încărcat iar cu multă răbdare să văd ce minunății a mai produs școala românească de animație prezentă la Anim'est. Știam din anii precedenți că n-ar trebui să am așteptări prea mari, dar mi-am zis că poate anul ăsta este mai bine. N-a fost.

Primul scurtmetraj a fost o prăjeala maximă de aproape 18 minute la care cică s-a muncit 5 4 ani. Nu contest munca, judec doar lipsa unei povești ce aștepta să fie spusă în cele 7-8 stiluri diferite de animație folosită. Un fel de animație cu de toate care te lasă cu un regret după ce o savurezi. Stai și te uiți ca vițelul la poarta 9 și nu înțelegi ce a vrut să zică autorul.

Asta e boala de care au suferit majoritate animaților văzute aseară: animăm dar nu știm ce sau de ce. Ce am vrea să transmitem publicului. Care e povestea din spate. Sau dacă trăirea noastră ca autor e una care să rezoneze și cu alți oameni care sunt prea leneși să caute semnificații ascunse în opera noastră.

A fost atât de dezamăgitor ce am văzut că nici n-am putut să o judec pe doamna din fața mea care o bună parte din timp a ales să stea pe telefon scrollând de vreo 6-7 ori fără perspectivă prin același newsfeed neschimbat de Facebook.

Mie îmi place să cred că dacă tot te înhami la 3-6-8-60 de luni de lucru la acest proiect, ai în cap o finalitate care să fie entertaining. Care să aibă o logică ușor de dibuit de cineva care nu te cunoaște. Dar nu. Bătaia pe spate din partea prietenilor prea rușinați să zică băi, dar n-am înțeles nimic pare că este suficient pentru acești animatori aspiranți.

Este păcat și cumva cred că ar trebuie să le fie și rușine în momentul în care văd producțiile internaționale participante la Anim'est. Și aici nu vorbesc de animația în sine și cât de bine este sau nu făcută, vorbesc de concept. De poveste. De lucrul ăla care stârnește emoție. Ăsta ar trebui să consume mare parte din timpul efectiv de producție a scurtmetrajului. Nu munca de zilier în animație.

Poate citește cineva asta înainte să pornească următorul proiect de animație pentru competiția națională Anim'est din 2017. Mi-ar plăcea să nu-mi mai dau mental facepalm-uri la proiecția de anul viitor. Sau să aplaud de rușinea celor din sală. Aș vrea să mă ridic în picioare și să fluier ca un țăran. Să ma duc după proiecție să strâng mâna autorului și să îi zic Excelent făcut! Poate la anu...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și nici unul n-a învățat vreodată să gătească

Am o chestie care mă bâzâie recent: oamenii care nu știu să gătească și se laudă cu asta. Sunt mândri și înfumurați de această realizare. Parcă sunt mai buni decât noi ăștia fraierii care ne mai băgam ocazional mâinile prin ulei și grăsimi de animal. Și mă uit la ei și mai că îmi vine să le zic că sunt niște idioți.

Este imposibil să zici că nu știi să gătești. Aaah. Majoritatea tentativelor s-au terminat cu ceva ce nu putea să fie mâncat? Se întâmplă și data viitoare o să iasă mai bine că ai tras niște învățăminte. Dar de aici până la a te alinta și lăuda că nu tu nu știi să faci nimic - e drum lung.

Pui niște ulei în tigaie, arunci o mână de cartofi în uleiul încins, îi învârți până sunt galbeni-maronii - ai cartofi prăjiți. Spargi două ouă deasupra și le amesteci preț de câteva secunde până au aceeași culoare cu cartofii - bum! cartofi prăjiți cu omletă. Hai dă-o dracu că nu e greu.

Dacă ai mâncat vreodată mâncare gătită, șansele sunt de vreo 75% să o poți reproduce doar amestecân…

Avem sute de mii de abonați, dar ce le vindem?

Săptămâna trecută am fost la prezentarea studiului InfluenceMe: A 360 Perspective on Romanian Influencers (comunicat de presa & infografic) unde prin spatele sălii se mustăcea când se vorbea de sutele de mii de views, afișări și abonați pe care influențatorii autohtoni le au. Nu pentru că e ceva în neregulă cu aceste cifre, ci pentru că grosul acestor cifre reprezintă o generație căreia îi este greu să vinzi ceva.

Azi de dimineață un reportaj de pe Pro Tv vorbea despre procentul de 23% dintre tinerii între 20 și 24 de ani care preferă să nu își continue studiile sau să nu se angajeze pentru că le este mai comod să stea pe ajutoare de la stat sau pe banii părințiilor.

Cred că acum o lună vedeam pe Facebook pe un prieten care se plângea de al 3-lea caz de tânăr care a renunțat la job în prima zi de muncă și încerca să înțeleagă ce naiba era în capul lor de au cedat atât de repede mai ales că job-ul era în zona de IT.

Pui toate astea cap la cap și începi să îți faci griji ca om de m…

Carrier has arrived: Starcraft Remastered

Când prin martie anunțam că cei de la Blizzard vor scoate în vară Starcraft Remastered, același joc ca acum 19 cu o grafică mai buna, trebuie să recunosc că m-am bucurat ca o școlăriță. Primul meu joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer urma să primească o a doua șansă.

Ier s-a lansat pentru cei cu precomandă, nu îmi dau seama exact ce înseamnă asta, dar cert e că azi de dimineață am băgat un meci. Și cum mai bine să testez dacă Remastered-ul ăsta mă poartă pe rush-ul nostalgiei dacă nu cu un free for all vs 7 calculatoare pe Big Game Hunter?

A fost o nebunie, mă jur! Este fix același lucru ca acum aproape 20 de ani. A durat o eternitate să scot toate cele 7 calculatoare, 45 de minute la vârsta asta se simt altfel ca la 12-13 ani, dar a meritat! M-am simțit ca în '98 în acel net cafe mucegăit de pe lângă generală unde aveai experții în spatele tău care își dădeau cu părerea ce ar trebui și ce n-ar trebui să faci. #dăsătetreceu

Strategia aplicată a fost cea clasică care mie…