Treceți la conținutul principal

The Fourth Phase


Au trecut 5 ani de când făceam o vizionare în gașcă a filmului de snowboarding The Art of Flight. Ne-am strâns vreo 5-6 amețiți să salivăm la ce nebunii fac băieții din afară. O nebunie totală - elicoptere, peisaje de îți fac inima cât un purice, powder neatins și desigur prosteală masivă a unor idioți. Ce n-am fi dat și noi să fim în locul lor.

Dar am îmbătrânit și cumva unii dintre noi s-au îndepărtat de zona asta, pe când alții au luat-o mai în serios. Eu n-aș putea spune că fac parte din a doua categorie, dar cu toate astea am fost aseară la plaja H2O să văd premiera globală a părții a doua: The Fourth Phase.

După 4 ani de filmări, nenumărate drone pierdute și accidente puțin mai serioase, Travis Rice a îmbătrânit și el. Căutarea continuă a locurilor neatinse de om a fost înlocuită cu reîntoarcerea la o bună parte din vârfurile din primul film. Prosteala s-a schimbat într-o nevoie obsesivă de dat și filmat.

720p-ul s-a preschimbat în 4k din drone, dar fără efectul ăla de gură deschisa și băluțe la colțuri. Ceva parca n-a mai fost ca acum 5 ani. Cu siguranță n-am mai fost eu la fel, dar nici Travis nu pare că o să mai facă încă un film de gen. Nu e o problemă. Alții cu siguranță îl vor înlocui - doar a inspirat o generație întreagă de 20-something.



Cu toate astea, filmul e de văzut. Doar să faceți puțin abstracție de ciclul hidrologic despre care tot insistă în film. Preferam să văd niște idioți în locul unor false discuții filozofice.

Versiunea full HD e aproape 12 euro și se poate închiria de aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …