Cum te înfrânge sistemul pe care ar trebui să îl controlezi

Am trecut sâmbătă pe străduțele din spatele ministerelor de la Piața Constituției și am dat peste ruinele astea care zac acolo de mai bine de un deceniu. Îmi imaginez că în fiecare guvern nou, de cel puțin 10 ani încoace, se întâmplă următoarea situație fictivă. 

Undeva pe la ultimul etaj al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și a Fondurilor Europene, imediat după învestire, îi strânge ăsta pe secretarii de stat și pe ministrul delegat la o țigară menită să le sărbătorească victoria. E frig și de asta stau toți îngrămădiți pe balconul prea mic. Toți trag însetați din țigări. Nu și el, el pufăie din pipă și îi privește patern. La un moment-dat strâmbă din nas și zice grupului de zgribuliți:

- Băi! Ce naiba e acolo jos?
- Unde domn' ministru? zice un secretar cu funduri de sifon.
- Acolo unde sunt boschetarii ăia strânși în jurul focului.
- Aaaa. E o casă abandonată. E acolo din totdeauna! zvâcnește ministrul delegat ce nu era la prima lui țigară de victorie.

Trec zilele și curg pachetele. Pachete de tutun din alea bune pe care nu le găsești în România. Tutun rafinat și nu atât de scump precum îi plăcea lui să se laude, dar oricum un tutun bun. Trage cu poftă și răsuflă liniștit. E cu gândurile lui când de odată vede un boschetar ce și-o lua la labă lângă un perete dărăpănat. Îi taie tot cheful și pune mână pe telefon. Scrâșnește în receptor:

- Ionescu și Popescu veniți la mine imediat!

După fix 6 minute și 30 de secunde ajung ăștia grohăind.

- Da domn ministru. Ce doriți?
- Băi băieți, m-am gândit puțin și am o propunere pentru voi! le spune el așezându-se în scaunul generos de piele.

- Hai să facem ceva cu terenul ăsta din spatele ministerului. Un restaurant, ceva mișto cu mâncare. Băgăm o combinație cu fonduri europene și ne aranjăm atât portofelul cât și burțile.

Zâmbește. Doi iepuri dintr-un foc. Nu suporta cantina ministerului pentru că tot timpul îi dădea arsuri la stomac și gaze. Și nici înghesuiala nu prea îl atrăgea. Deja se vedea la o masă liniștită pe o terasă unde putea să se delecteze liniștit cu un coniac.

Ăștia doi își trântesc un zâmbet umil pe față și încep să își frece mâinile.

- Facem domn ministru. Facem!
- Păi hai să facem, le zice, vorbiții cu băieții noștri și hai să ne mișcăm repede!

Trec vreo două luni și situațiile se tot repetă. Ba scandal între bochetari, ba manele din alea proaste de Mehedinți, ba miros de lemn putrezit ce arde. Nu-i dădea cu tihnă pipa de loc. Chiar coborâse de vreo două ori în fața ministerului doar ca să tragă un fum în liniște. A fost liniște și bine, dar drumul a fost un labirint de grohăituri tip salut de la subalterni ce l-a enervat mai mult decât boschetarii.

Își aduce aminte de Ionescu și Popescu și decide să treacă pe la ei după ce termina ultimul strop de tutun. Le găsește cu greu birourile și intră zgomotos.

- Băieți! Cum stăm cu restaurantul din spate?

Ăștia deja încep să transpire sub cămășile scumpe luate din Milano.

- Păi știți domn ministru... Nu se poate!

Râde zgomotos.

- Cum nu se poate? Ce nu se poate? Se poate tot ce vreau eu! Hai marș și rezolvați problema.

Deja spălați în propria transpirație, Ionescu schelălăie:

- N-au cum să facă băieții cu terenul. E blocat într-o retrocedare nasoală.

Șuieră printre dinți.

- Sunteți niște dobitoci și închide zgomotos ușa în spatele lui.

Coboară cu greutate scările înguste ale ministerului și cotește la stânga. Merge apăsat 20 de secunde și intră în Ministerul de Justiție.

În stânga  Ministerului Dezvoltării , în dreapta Ministerul de Justitie, iar mai in dreapta - ANAF

Ajunge în biroul Ministrului Justiției și se pupă apăsat cu el pe obraz. Sunt prieteni de mult, de la prima strângere de semnături pentru liderul suprem. Atunci s-au înțeles ca și cum se știau din copilărie și toți anii care au urmat parcă i-au adus mai aproape unul de celalalt.

- Fane! Ce mai faci bătrâne? exclamă Ministrul Justiției.
- Salve Miță, uite că am venit și eu cu o rugăminte la tine.

Se așează amândoi și începe să îi povestească cum vrea să scape de boschetarii de jos și să facă și ceva bun la mijloc. Bun pentru toți oamenii din ministere. Râde și îl înghiontește amical gesticulând spre portofel. Și pentru el desigur.

- Fane! să știi că și pe mine mă irită boschtarii ăștia. Hai că văd ce pot face pentru a unge sistemul.

Râde și face semnul internațional al bețivului. Fane îl știa că îi cam place băutura, dar n-o să-l judece acum pentru asta. La o adică și lui îi plăcea cel puțin la fel de mult. Vorba aia - cine se aseamănă se adună.

Trec două săptămâni.

Și se întâlnesc ăștia la un vin.

- Ia zi Miță! zice cu o grabă de aproape a înghițit ultimile litere. Ce s-a rezolvat?
- Fanică, e groasă. N-am ce face. E blocat în procedură și n-am cum să fac nimic cât timp nu se prezintă proprietarul în instanță. Ăla a fugit în State după Revoluție și îl doare în pix. Știe că dacă nu vine la proces nu are cum să piardă terenul și se mai amână 2 ani.
- Hai frate! Cum naiba? Păi și nu putem să îi nimic?
- Mai are niște business-uri prin țară, poate putem să îl strângem puțin la menghină așa.
- Hai boss! Ce mai așteptăm?
- Păi la ANAF e Vasile Vasile și știi că ăla nu prea mă suportă. Mai bine discuți tu direct la el.

Zis și făcut.

A doua zi de dimineață, ministrul nostru se duce la Vasile să facă un troc. I se plânge ca un mielușel și primește promisiunea fermă că se va rezolva. Lunile începe să curgă și n-apucă să facă un follow-up că pică guvernul. E timpul ca alt ministru sa încerce să scape de dărăpănăturile din spatele ministerului - tot fără succes.

Specialiștii în paleoastronautică estimează că și în acest moment un funcționar public se dă cu capul de pereți încercând să găsească o soluție pentru a scăpa locatarii permanenți ai dărăpănăturilor de la 100 de metri de Casa Poporului.