Treceți la conținutul principal

Atmosfera de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu


[dintr-un motiv sau din altul, însemnarea asta stă de vreun an în draft. Azi am decis să îi dau publish așa cum e. Enjoy.]

Dacă e să asociez festivalul cu un sigur moment care a creat o matrița în sufletul meu, este o seară de acum 4 5 ani. Eram o gașcă de nebuni tineri și visători precum în melodia celor de la Voltaj "fără griji și fără bani". Abia văzusem Faust-ul lui Purcărete și pe mine cel puțin mă lăsase fără cuvinte. Un moment critic pentru că eram la vârsta la care nu credeam că sunt multe lucruri care mă pot lăsa fără cuvinte. Dar acest moment memorabil abia începuse să prindă contur. 

Ne-am întors la clubul festivalul să descoperim un mix cultural de zile mari: niște toboșari mexicani făceau un duet cu niște olandezi - grup care a fost rapid întregit cu niște trubaduri italieni. Totul se întâmpla într-o atmosferă încărcata de fum de mici, bere și costițe românești. Practic era definiția multiculturalismului și toată lumea - de la oameni obișnuiți, la voluntari, la actori sau regizori - dansa. 

Pe la unu sau două noaptea s-a produs un inevitabil pe care îl experimentez în fiecare an de festival: a început să plouă, de fapt a început să toarne. Contrar tuturor așteptărilor mele, nimeni nu s-a oprit din cântat sau dansat. Nici măcar domnul de la grătar nu părea deranjat de lupta titanică pe care ducea împotriva acestei reiterări a Potopului. Petrecerea a continuat. Și a continuat până la ora 4 când noi a trebuit să ne urcăm în mașina și să o luam spre București. 

Ajuns pe bancheta din spate am adormit imediat și m-am trezit ca dintr-un vis aproape de casă pe la ora 8. Am urcat, m-am schimba și m-am aranjat, iar la ora 9 eram la birou. De atunci, festivalul îl asociez cu această experiență pentru că reprezintă balanța perfectă de festival și de teatru. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și nici unul n-a învățat vreodată să gătească

Am o chestie care mă bâzâie recent: oamenii care nu știu să gătească și se laudă cu asta. Sunt mândri și înfumurați de această realizare. Parcă sunt mai buni decât noi ăștia fraierii care ne mai băgam ocazional mâinile prin ulei și grăsimi de animal. Și mă uit la ei și mai că îmi vine să le zic că sunt niște idioți.

Este imposibil să zici că nu știi să gătești. Aaah. Majoritatea tentativelor s-au terminat cu ceva ce nu putea să fie mâncat? Se întâmplă și data viitoare o să iasă mai bine că ai tras niște învățăminte. Dar de aici până la a te alinta și lăuda că nu tu nu știi să faci nimic - e drum lung.

Pui niște ulei în tigaie, arunci o mână de cartofi în uleiul încins, îi învârți până sunt galbeni-maronii - ai cartofi prăjiți. Spargi două ouă deasupra și le amesteci preț de câteva secunde până au aceeași culoare cu cartofii - bum! cartofi prăjiți cu omletă. Hai dă-o dracu că nu e greu.

Dacă ai mâncat vreodată mâncare gătită, șansele sunt de vreo 75% să o poți reproduce doar amestecân…

Carrier has arrived: Starcraft Remastered

Când prin martie anunțam că cei de la Blizzard vor scoate în vară Starcraft Remastered, același joc ca acum 19 cu o grafică mai buna, trebuie să recunosc că m-am bucurat ca o școlăriță. Primul meu joc pe care l-am jucat vreodată în multiplayer urma să primească o a doua șansă.

Ier s-a lansat pentru cei cu precomandă, nu îmi dau seama exact ce înseamnă asta, dar cert e că azi de dimineață am băgat un meci. Și cum mai bine să testez dacă Remastered-ul ăsta mă poartă pe rush-ul nostalgiei dacă nu cu un free for all vs 7 calculatoare pe Big Game Hunter?

A fost o nebunie, mă jur! Este fix același lucru ca acum aproape 20 de ani. A durat o eternitate să scot toate cele 7 calculatoare, 45 de minute la vârsta asta se simt altfel ca la 12-13 ani, dar a meritat! M-am simțit ca în '98 în acel net cafe mucegăit de pe lângă generală unde aveai experții în spatele tău care își dădeau cu părerea ce ar trebui și ce n-ar trebui să faci. #dăsătetreceu

Strategia aplicată a fost cea clasică care mie…

Povești adevărate: cum am m-am transformat din impostor în expert... de multifuncționale

Povestea este destul de amuzantă și cumva pleacă de la zicala corporatistă "Spune-mi câți oameni se pot uita în ecranul tău de la muncă ca să îți spun cât de nou ești în firmă". Ghinionul de neșansă a făcut ca vreo 2 ani să fiu poziționat fix în punctul cel mai traficat din open space: lângă multifuncționala ce deservea 60+ oameni.

Vrând, nevrând, toată lumea ajungea cel puțin odată pe săptămână la monstruozitatea mecanică de un metru jumătate înălțime ce ocazional mai dădea și gherle. Se uitau lung la ea, apăsau niște butoane cu vizibilă disperare și apoi se întorceau spre mine să mă întrebe dacă știu ce are de nu merge.

Acum ca să înțelegeți puțin nivelul meu expertiză în multifuncționale, trebuie să spun că până să ajung la jobul ăsta aveam o medie de o foaie printată pe an, iar asta nu este exagerare. De scanat nici nu are rost să zic ceva pentru că nu cred că am avut ocazia să fac asta înainte. Practic am putea spune că aveam atât de multă experiență în subiectul acest…