PUBG HyperX Cloud Alpha Invitational by Bloggers Lan Party

Fotografie făcută de Bogdan Șerban
Fix cum stau în poza de mai sus eram acum câteva minute în fața calculatorului gândindu-mă ce să scriu despre lan party-ul de acum o săptămână. M-am dus fără prea mari așteptări pentru că nu jucasem jocul (PlayerUnknown's Battlegrounds) niciodată, dar nici nu mă așteptam să termin pe ultimul loc de fiecare dată.

Aveam pretenții de la mine, dar în același sunt indulgent pentru că PlayerUnknown's Battlegrounds necesită o răbdare pe care nu mai sunt dispus să o acord jocurilor. Ca să fiu sincer, mi-a plăcut mai mult să mă uit la ceilalți jucând decât să joc eu efectiv.

Eh. Noi să fim sănătoși. După eveniment am rămas cu două idei în cap. Prima e că experiența acumulată în toți anii ăștia de gaming te ajută fix în primele 10 minute de joc când nu orbecăi ca nebunul fără să știi ce ai de făcut sau cum te miști.

A doua e că mă țin bine și nu pare să am probleme cu chelitul, cel puțin nu momentan. Am aflat asta când m-am uitat la filmulețul de după eveniment. Cel care l-a făcut a zăbovit, puțin cam mult dacă e să mă întrebi pe mine, câteva clipe pe creștetul meu și stau bine pentru 30+.




Și Andrei, cititorul de pe blog cu care am făcut echipă, a rămas cu o idee după eveniment. Ideea lui e mai targetată că l-am rugat să îmi zică ceva expres despre căștile pe care le-am folosit: HyperX Cloud Alpha cu tehnologie Dual Chamber Drivers.

Dau copy paste la ce a zis mai jos:

"A fost primul meu BLP la care am participat si a fost o experienta interesanta mai ales prin prisma faptului ca nu am mai fost la un lan party din perioada liceului. Atmosfera a fost misto, oamenii faini si organizarea destul de buna.

Noile casti de la HyperX, Cloud Alpha redau surprinzator de bine atmosfera din PlayerUnknown's Battlegrounds si m-au ajutat sa imi dau seama cand si de unde au venit alti jucatori langa casa in care eram. Din pacate lipsa de experienta in joc si-a spus cuvantul si nu am reusit sa avem o performanta buna, dar castile m-au ajutat sa rezist mai mult in joc decat as fi reusit fara.

Cu ce am ramas dupa acest eveniment? Castile isi fac treaba si te vor ajuta sa ai o experienta completa daca tii cont de elementele audio, trebuie sa merg mai des la LAN party-uri si PUBG nu e pentru noobi ca mine."

E diplomat Andrei. N-a vrut s-o zică pe aia dreaptă că am eu am fost veriga slabă din echipa noastră. Măcar ne-am distrat și râs mult, atât de noi cât și de ceilalți.

Comentarii

  1. Meh. Imi pare rau ca n-am reusit sa ajung :( Am aflat tarziu de eveniment si am avut ziua merga incarcata. Next timp! Meanwhile, am cumparat jocul. Daca il ai, poate bagam o seara, ca pensionarii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu îl am și nici nu mă tentează. Sunt prea bătrân pentru el :)

      Ștergere
    2. Ok, atunci instalez World Of Tanks. :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare în ultima lună

Lansare: Bere Haiduc de la PENNY Market la 2 lei doza

viteza medie in oras .... 10km/h

Generator de nume de cocalari!