Treceți la conținutul principal

O investiție în audiobooks și podcasturi: Audio-Technica ATH-ANC9, Noise canceling


Mi-am început aventura în lumea audiobooks-urilor cu niște căști de telefon. Totul bine și frumos până când am citit un studiu și mi-am dat seama că sunt predispus să îmi pierd o parte din auz din cauza volumului ridicat la care eram forțat să ascult datorită zgomotelor din metrou. Cam pe la 90-100% din ce putea scoate telefonul.

Am achiziționat o pereche de căști ieftine Sony (cred că au fost 70-80 de lei) over ear și deja scăzusem volumul la doar 75%, dar cu toate astea tot eram forțat să opresc cartea între Aurel Vlaicu și Victoriei pentru că zgomotul era prea puternic pentru a înțelege ceva. Am mers așa câteva luni până când, la o bere, am testat niște căști cu noise canceling ale unui prieten.

Băi, altceva. În momentul în care a activat NC-ul, terasa gălăgioasă la care eram s-a dus undeva în fundal. L-am întrebat cât costau și mi-a zis că erau undeva pe la 1600 de lei. Bose QC 20 25. Cam scump, dar mi-a rămas asta în cap cu noise canceling. De atunci mai cochetam din când în când cu ideea de a îmi schimba căștile cu unele care au tehnologia asta, dar așteptam prețul corect.

După câteva săptămâni de vânat vreo 3 perechi de căști prin zona mea acceptabilă de preț, 5-600 de lei, am prins o ofertă buna pentru Audio-Technica ATH-ANC9: 800 de lei reduse de la 1130. Cam peste bugetul pe care eram dispus să îl dau. M-am tot uitat la ele și acum 20 de zile am înșfăcat o resigilată la doar 550 de lei. O ofertă bună, iar azi am văzut că e o pereche chiar la 500.

În astea 20 de zile de folosire a lor am acumulat puțin peste 60 de ore de ascultat așa că mi-am spus că pot să le fac un review pertinent, cel puțin pe zona de audiobooks. Noise canceling-ul nu pare să fie la nivelul celor de la Bose, dar și așa face minuni prin metrou. Are 3 moduri de NC: pentru mijloace de transport în comun, birou gălăgios și pentru acasă.

Am folosit în mod special modul pentru avioane, tramvaie și trenuri, iar rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare, raportat la cât am plătit pe ele. În metrou pot să îmi ascult cărțile liniștit la 50% volum, chiar dacă nu elimină total zgomotul din jurul meu. De fapt ăsta a fost primul "șoc", modul acesta elimină frecvențele joase și nu tot zgomotul cum se aștepta necunoscătorul din mine. Auzi perfect anunțurile de închidere a ușilor, dar huruitul vagoanelor este foarte mult diminuat.

Îmi sunt comode peste urechi, chiar și când port ochelari, iar acum cu vremea asta de afară chiar țin de cald. Sunt măricele, dar nu mi se par atât de grele.  În mod clar nu e vreun fashion statement pe care îl fac. În general le folosesc în modul pasiv, noise canceling-ul oprit, prin conectarea la jack-ul telefonului și doar când cobor la metrou le dau drumul. Ele oricum nu bluetooth, fapt care pentru alții poate e un deal breaker, dar n-am nicio problemă cu asta.

Au fost o achiziție satisfăcătoare și tocmai de asta le și recomand pe blog. 9/10

De ce nu nota maximă? Cablul este cam subțire, dar se poate înlocui cu ușurință în caz că se întâmplă ceva. N-am avut probleme de gen până acum, dar e liniștitor să știu asta. Și alt motiv de o cretinătate absolută pentru care nu îi dau 10/10 e că bateria necesară pentru noise cancellation e AAA, ceea ce înseamnă că nu pot să folosesc niciuna din cele reîncărcabile pe care le am acasă. Știu. Stupid să mă plâng de asta, dar preferam să fie pe acumulatori sau o AA.

#firstworldproblems

Comentarii

  1. Până la urmă am luat niște Sony MDR 1000X, faza e că eu voiam neapărat wireless/bluetooth. O să scriu și ceva mai pe larg despre ele pe blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai reușit să găsești QC35 în țară? Și pe mine m-a tentat wireless-ul, dar în același timp pe zona mea de preț n-am găsit nimic decent. În plus, neavând căști wireless până acum nu pot spune că duc lipsă. E bine să fii ignorant.

      Ștergere
    2. După ce m-am tânguit pe internet și după ce mi-am cumpărat Sony a venit un băiat să-mi atragă atenția că se găsesc la Media Galaxy :D. Chestie ce nu mi-a trecut prin cap. Iată https://mediagalaxy.ro/casti-on-ear-cu-microfon-bluetooth-bose-quiet-comfort-35-noise-cancelling-negru/

      Ștergere
  2. Ai retur 30 de zilele. Vei face fericit un vânător de resigilate

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt acumulatori AAA la Lidl, la 15 lei, 4 bucati....sau la Ikea pe la acelasi pret :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu era problema de bani cât mai de grabă hipsterismul ăsta cu avutul grijă de planetă. Dacă era acumulator sau baterie AAA nu mai trebuia să reciclez o baterie.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Avem o Capitală frumoasă, păcat că este locuită

M-am abținut ceva vreme să scriu postarea asta pentru că mi se părea de porc să mă plâng abia acum, dar n-am mai rezistat. De când am câinele, am început să fiu mult mai atent la tot ce e aruncat pe jos pentru că asta mica are o pasiune pentru a băga în gură tot ce prinde. Băi, este incredibil cât de jegos e orașul ăsta.

Nu poți să mergi un metru fără să dai peste vreo 3-4 mucuri de țigară. Situația e atât de tristă încât dacă ar adăuga pachetelor de țigări o extra acciză de curățenie, aș fi primul care ar susține-o. Dă-o naiba de treabă ca de bine de rău sunt ceva coșuri de gunoi. Nu suficiente, dar invazia chiștoacelor pare să se accentueze în proximitatea lor. Semn că de fapt mai multe coșuri nu reprezintă o soluție.

Șervețele, covrigi, pungi de plastic, pliante, sticle de plastic, doze de suc, doze de bere, orice îți trece prin cap ce poate căra un om cu el, eu le-am văzut pe jos aruncate. Asta ca să nu mai zic de situații what the fuck unde nu există nicio logică din spate. Dau …

O reclamă mișto cu care să începi ziua de luni

Internetul tinde să nu fie echilibrat în modul în care alege să își premieze favoriții. Un clip teribilist este scăldat în milioane de views, iar o bijuterie precum video-ul de mai sus se chinuie de 10 33 zile să strângă prima sută de mii de vizualizări juma de milion de afișări. Poate pentru că e reclamă, dar să fim serioși - mi-aș dori ca toate reclamele să fie ca ea.

Pe lângă cel mai mișto lucru din tot video-ul, gigelul care a filmat și regizat este tata' lor, suferă și el de molima asta care s-a abătut asupra YouTube-ului de ceva vreme: să punem un thumbnail cât mai incitat că așa oamenii vor da click.  N-au dat, surprinzător.

Oricum, am aberat mai mult decât trebuia pe tema asta pentru că de fapt tot ce doream să zic e să dați play, muzica mai tare și 6 minute să nu vă uitați la notificările de pe telefon. E o rețetă sigură pentru a însenina ziua.

[Later Edit] Ca să explic ce e cu tăieturile astea, video-ul inițial pe care l-am pus nu era originalul. Am remediat acum și i-a…

Spune-mi ce ți se fură din magazin că să îți zic în ce cartier ești

Inițial când mi-a trecut ideea asta prin cap am zis ca fac un research sănătos, dar s-a dovedit până la urmă că rutina învinge și cam prin aceleași 4-5 supermarket-uri ajung cu regularitate. N-am mai avut speranțe că pot să fac asta singur așa că am mai întrebat pe la colegele de birou și am reușit să strâng o mini listă aproape relevantă.

Premiza de la care am plecat este una destul de simplă, supermarket-urile nu pun de capul lor diferite produse în casetele acelea securizate de plastic. Dacă făceau asta, toate magazinele din același lanț aveau aceleași produse. Nu, se apucă sa securizeze produsele care se fură mai mult decât media altor produse. Așa că poți face un fel statistică cu ce preferă locuitorii respectivei zone să mai subtilizeze de prin supermarket.

Spirtoasele sunt o excepție, ele se fură la fel prin fiecare zonă așa că mai toate sunt securizate. Aceeași situație e și cu prezervativele în pachete de câte 15 bucăți. Automat pe astea le exclud pentru că niciun cartier nu…