Treceți la conținutul principal

Condimental de Calif vis a vis de Camera de Comerț

Condimental de Calif vis a vis de Camera de Comerț
Condimental de Calif: Bulevardul Mărăsești nr 100

Când sfânta treime a rotisorului din Centrul Vechi s-a destrămat, atunci când Calif și Divan și-au luat tălpășița că erau în clădiri cu risc seismic, am trăit o adevărată dramă. Unde îmi voi rezolva eu poftele nocturne? Mai ales că și Dristorul de la Budapesta a făcut ceva pași spre Tineretului.

Cumva parcă toți s-au vorbit și m-au părăsit. Am mai încercat eu din când în când să îi mai vizitez pe la Iancului, Romană și Tineretului, dar de multe ori era peste mână. Trebuia să mă duc special pentru ei în zona aia, lucru care cam știrbea din pofta ad hoc a kebabului.

 Soarele a venit și pe strada mea. Acum vreo săptămână am văzut un Condimental de Calif la 2-3 minute de mine și n-am știut de unde să îl apuc că era închis și nu părea să fie operațional încă. Norocul mi-a surâs ca aseară să îl găsesc deschis și i-am trecut pragul cu emoția unul prichindel în prima zi de școală.

Condimental de Calif vis a vis de Camera de Comerț

Am luat un Dill Kebab de vită, un Kebun și o limonadă. Un ce? Un Kebun - chestia din poza de mai sus: pui, humus, tahina și tabbouleh. Kebun care a fost excelent și ușor pentru genul ăsta de locuri. Mai că aproape am regretat că nu mi-am luat eu asta, dar nici cu clasicul dill kebab de vită nu mi-a fost rușine. Îmi cam era dor de el.  În total 34 de lei dacă nu mă înșeală memoria. Fix același preț ca și la celelalte Calif-uri.

Condimental de Calif vis a vis de Camera de Comerț

Totul sună prea bine ca să fie adevărat: Calif la 2-3 minute de Piața Unirii, fără cozi și cu servire rapidă, cu aceleași prețuri. Eh. Nu e chiar așa. O să vă zic o chestie care o să vă dea cu virgulă.

Programul de funcționare, cel puțin în acest moment, este de luni până vineri între orele 11:30-20:00.

Bum!

S-a dus kebabul luat la trei dimineața după ce pleci din club.

Condimental de Calif vis a vis de Camera de Comerț

Din cum e gândit meniul și ce program are, locul pare să fie mai mult gândit pentru corporatiști decât pentru bețivani: Kebunul este cu succes o masă de prânz ușoară care nu îți dă roșeață în obraji când îți scapă o râgâitură discretă în timpul ședinței.

Eu o să îl iubesc chiar și așa cu defectul ăsta al lui de a închide la ora 20, dar doar odată pe săptămână #maxim!

Comentarii

  1. Mancat aseara, facut rau dimineata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mănâncă și tu mai puțin :)

      Dar serios acum vorbind, mați am mâncat și eu și prietena mea (în jur de 7pm) și totul a fost ok. Poate ai o slăbiciune la un ingredient.

      Ștergere
  2. Si eu si sotia, amandoi ne-am resimtit. Am luat Dil de pui (normal, nu maxi)
    Nu m-au intrebat dulce-picant, ceapa, nimic. Le-au scos de sub tejghea si mi le-au dat.
    Dezamagitor

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a fost rau doar ca am gustat din preparat. Mancare sanatoasa cu carne,cartofi si maioneza,indiferent cum ar fi gatite ?Retete ale nutritionistilor ,care sunt acestia ? Totul lasa de dorit : preparate,personal.atitudine,curatenie,groaznic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că eu am standarde mai scăzute :) Nu știu prin ce alte șaormerii mergi de sunt la ani lumină de ce se întâmplă la Calif, dar aș vrea să știu și eu. Cât despre rău doar că ai gustat - eu zic să te adresezi protecției consumatorului că e o problemă serioasă. Dacă sunt vinovați să plătească pentru asta.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Populare pe blog în ultima săptămână

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

In 8 luni de rulat tigari am economisit ...

Acum aproape 8 luni (fara 2-3 zile) m-am apucat sa imi rulez singur tigarile din motive financiare si de gust. Astazi am avut curiozitatea sa imi numar cutiile de filtre goale pe care le-am pastrat fix pentru postul asta. 16 cutii a cate 200 de filtre fiecare adica cam 3200 de tigari in 8 luni. Echivalentula a 160 de pachete de tigari. Wow. Mi se pare foarte mult. Dar tot raul spre bine. Lasati-ma sa va demonstrez.

Inainte fumam un pachet de tigari pe zi. M-am apucat acum de rulat tigari acum ~240 de zile si am fumat echivalentul a 160 de pachete de tigari. Drept urmare am fumat cu 80 de pachete mai putin decat inainte. Putin mai sanatos pentru ca tabachera mea scoate tigari subtiri si inainte eram cu Kent lung.

cum am ajuns sa imi rulez singur tigarile

[edited 4.10.2012] In 8 luni de rulat tigari am economisit ...
[edited 15.01.2013] Smoking update 2012 (dupa 440 de zile de rulat tigari)

Acum vreo 2 saptamani am renuntat definitiv sa mai cumpar tigari in favoarea tutunului rulat si bine am facut. In primul rand este mult mai gustos tutunul. La vreo 4 zile in care am trecut pe tutunul asta am ramas in oras fara tutun asa ca am cerut unui prieten o tigara sa imi satisfac dependenta. Nu am putut sa o fumez. Incredibil. Dupa doar 4 zile nu am mai putut sa suport gustul unei tigari obisnuite. Diferenta de gust intre ele este ca de la cer la pamant.

Momentan fumez un tutun cu aroma de vanilie si cirese ce costa 15 lei punga si ma tine cam 4-5 zile. Cu alte cuvinte aproximativ cam 4 pachete de tigari ce m-ar costa 48 de lei. Diferenta de bani este pur si simplu socanta. Tigarile fumate in 4 saptamani m-ar fi costat 336 lei in timp ce tutunul rulat si toate accesoriile pentru aceste saptamani sunt undeva pe la 110 lei.