Postări

Se afișează postări din septembrie, 2018

Vineri începe maratonul animațiilor Anim'est

Imagine
De vreo 3 ani n-am ratat nicio ediție a Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est. Cred că m-au acreditat prin 2015 și de atunci am revenit cu plăcere în fiecare ani. Anul ăsta n-am vrut să mă acreditez pentru că știu cum stau cu timpul și n-are rost să iau locul cuiva care ar putea să profite din plin de acest beneficiu, dar nici nu pot rata tradiția de a vedea competiția românească de scut metraje animate. Anim'est începe mâine, iar programul este unul la fel de încărcat ca și în anii trecuți. Cel mai așteptat film este Isle of Dogs al lui Wes Anderson care rulează vinerea și sâmbăta viitoare la Cinema Eforie. În același timp, trebuie să recunosc cu rușine, este și singurul film din competiție de care am auzit. Dar la cum mă știu eu, probabil voi aștepta pe ultima sută de metri să iau bilet și nu voi mai găsi. #nufacețicamine Animații bune oricum o să descoperiți la tot pasul, eu având surpriza anul trecut să descopăr chiar și în competiția românească, așa că

10 lucruri pe care să le faci atunci când aplici la un job la care nu vrei să ajungi la interviu

Internetul e plin de oameni care te vor învăța ce trebuie să faci pentru a aplica pentru jobul visurilor tale, dar nimeni nu acoperă partea ailaltă. Partea aia când ai chef să te lamentezi puțin pe Internet că angajatorii sunt toți o apă și un pământ și mai bine te faci influencer de succes pentru că ai aplicat la zeci de job-uri și nici măcar unul nu te-a chemat la interviu. E și asta o artă și din păcate este una destul de exclusivistă, dar stați fără griji că fac eu puțină lumină cu aceste sfaturi practice. Pentru a maximiza șansele să fii ignorat, evită să parcurgi orice ghid de cum ar trebui să te prezinți pentru job-ul pe care ți-l dorești.  De fapt aș sugera să trimiți CV-ul doar către job-ul care n-au nimic în comun cu parcursul tău profesional sau educațional de până acum. Cu cât mai diferite, cu atât mai bine.  Arde-o cool cu angajatorul. Trântește-i un  sunt leneș și foarte eficient, de asta nu trimit CV sau orice altceva. Hai să ne cunoaștem într-un email.  Bagă-l î

Trailer: Pentru Romania (2018)

Imagine
Deși am fost destul de critic în trecut cu filmele românești, mă bucură de fiecare dată când aflu câte ceva despre ce mai scoate cinematografia autohtonă. Ieri cam pe la prânz primesc un email cu o invitație de vizionare. Aveam alte pe cap așa că i-am dat cu marks as unread  până azi dimineață când am avut niște minute libere. ...intr-o societate bantuita de indoiala, cu o scara a valorilor fundamentale subreda, dezordine sociala, crize politice, culturale sau economice, exista tentatia unui refugiu intr-un trecut al implinirii si al luminii. Acesta este Mitul Varstei de Aur, care, pentru societatea romaneasca de azi, este intruchipat intrucatva si de perioada Antichitatii, cand pe teritoriul actual al Romaniei locuiau triburi ale geto-dacilor.  " Pentru Romania " este filmul care aduce razboinicii daci in zilele noastre. Doi razboinici daci ajung in prezent si descopera o Romanie care ii pune pe ganduri. Intriga filmului regizat de Andrei Barbat ii poarta pe protago

Mileul de Aur - premiile neoficiale ale publicității

Imagine
Industria creativă e puțin meschină. Din exterior se văd doar campaniile alea mișto unde s-au aliniat toate planetele posibile din univers, iar din interior sunt zile-luni-ani de făcut chestii mediocre pentru că cineva trebuie să le facă și pe alea. Orice banalitate de ambalaj, afiș publicitar, banner sau postare de social media a fost făcută de un om care visează să urce cândva pe scenă și să citească un discurs plictisitor de mulțumire. Ei bine, ieri acești oameni au avut ocazia să facă asta la gala de premierea a Mileului de Aur . Un festival organizat mai mult ad-hoc pentru a râde puțin de creativitatea banală a industriei. Ca idee, la o categorie a câștigat un sticker alb de pus pe o fereastră pentru a ascunde un aer condiționat. Cu adevărat amuzant este că aia aparent era a 3-a versiune a respectivului sticker. Cam ăsta e nivelul de banalitate de care te mai lovești prin industria asta. Dar și când urci pe scena aia, nebunie. Chiar dacă te înscrii și te votezi singur, cum

Căsătoria = un bărbat + o femeie fără copil

Știu că alt subiect e mai hot zilele astea, dar ăla e deja supra-dezbătut de bula mea fără vreo concluzie maiestoasă referitor la cum ar trebui procedat pentru a transmite un mesaj. Pentru că în esență despre asta e vorba, nu despre a câștiga sau a pierde, așa că nu voi dezbate momentan subiectul ăsta. M-am uitat luni seara la Gospodar Fără Pereche când fermierii noștri și-au întâlnit pretendentele, urmând ca apoi să treacă printr-un speed dating de 2 minute pentru a se convinge că au cele necesare pentru a le deveni neveste. Spre surprinderea mea, factorul decizional al ediției din acest an a fost dacă au sau nu copil. În episodul de luni mai toate care aveau s-au întors acasă. Zic surprinzător pentru că în ediția trecută, atunci când mamele erau cele care luau deciziile de eliminare, principalul lucru care trimitea fetele acasă era dacă știu sau nu să facă de mâncare. Puișorul lor trebuia să mănânce bine. Cum ziceam, la ediția asta lucrurile au prezentat o față mai meschină a s

Hai mai ușor cu risipa inutilă de prosoape de hârtie

Imagine
A trecut aproape un an de zile de când Claudiu de la EFdeN  ne-a făcut demonstrația pe care Joe o face în filmulețul de mai sus: cum să te ștergi pe mâini cu un singur prosop de hârtie, evitând astfel risipa inutilă de hârtie. Mă uitam la el fascinat pentru că până atunci nici nu conștientizasem ce înseamnă să te ștergi cu 2-3-4 prosoape - un lucru pe care îl consideram normal și firesc. 6.5 milioane de tone de hârtie sub forma de prosoape se consumă anual în SUA. Echivalentul a 80 de role pe an de persoană. Sau mai bine spus o rolă de prosoape de hârtie la fiecare 4-5 zile pe cap de locuitor. Iar eu dacă cumpăr acasă un pachet de două odată la vreo două luni e mare lucru. Adevărul e undeva pe la mijloc pentru că acasă o ard destul de tradițional cu prosoape de material. Totuși, de la prezentarea aia mi-a rămas în cap ideea asta că poți să te ștergi extrem de ușor pe mâini cu un singur prosop de hârtie: scutură de 10-12 ori mâinile, pliază prosopul și șterge-te. Nu este cine șt

Noroc cu datingul online pentru că altfel vedeam cupluri doar la zoo

Imagine
Știu că nu s-a uitat nimeni aseară la #GospodarFărăPereche, dar aveți noroc cu mine că pot să vă fac un rezumat la ce se mai întâmplă în afara bulei. Ieri a fost prima emisiune unde gospodarii noștri single  au dat pentru a nu știu câta oară cu realitatea crudă din zona de dating la țără.  Oamenii noștri înainte de toate par să fie destul de muncitori. Unii cu mai mult noroc decât alții, dar în esență fiecare avea o curte îngrijită și o burtică de bere. Deci cumva înstăriți pentru că n-ai cum să fii sărac mort și să ai burtă de bere. Să faci burtă de bere este o investiție destul de mare de timp și bani. Unii erau cu studii superioare, alții aveau ceva înclinații artistice, cert e că toți se curățau destul de bine într-un costum mai de Doamne-ajută sau măcar un trening din ăla mai bun. Personalități variate la fel de mult ca simțul umorului și al ridicolului pe care te aștepți să îl aibă o persoană care participă la o astfel de emisiune. Pe scurt, nici chiar Brad Pitts, dar nici

Efectele globalizării asupra consumului de alcool

Imagine
Sursă Inițial doream să zic ceva despre invazia berii în Europa, dar până m-am apucat de calculat și extras niște concluzii devenise evident că berea a invadat în realitate întreaga lume. Din ce am văzut dintr-un studiu din 2010 al celor de la World Health Organization ( wiki ), aproape o treime din țari preferă berea în detrimentul altei băuturi alcoolice. Iar asta nu este o întâmplare, ci doar un efect al globalizării. 1990 - an duduind de revoluții și schimbări, preferințele în materie de alcool sunt cele care au ajuns și prin bancurile din lumea-ntreagă: țările germanice preferă berea, slavii tăria și latinii vinul. 2015 - globalizare, internet, multiculturalism, bum! berea a devenit licoarea preferată chiar dacă la nivel global se observă un trend de scădere a consumului de alcool. Și ca să închei cu câteva fun facts despre consumul de bere în România. Exportăm cam 3% din ce producem și importăm cam 3% din ce consumăm, iar anual fiecare român bea cam 80 de litri - adic

Al Doilea Război Mondial și al său vlog săptămânal

Imagine
Indy Neidell acum 4 ani a venit cu o idee genială pentru bărbați care au citit Sven Hassel în copilărie pasionații de istorie: un documentar cronologic pe YouTube pornit la comemorarea începutului Primului Război Mondial care săptămânal prezenta ce se întâmpla acum 100 de ani pe front. Practic e ca și cum ai urmări un mini jurnal de știri din timpul războiului. 4 ani mai târziu canalul are mai bine de 600 de video-uri care împreună au acumulat undeva pe la 145 de milioane de vizualizări, urmând ca acum în noiembrie să pregătească ultimul video odată cu terminarea  războiului.  Primul video al proiectului a început puternic cu vreo 2.4 milioane de entuziaști, dar pe parcurs audiența s-a stabilizat pe la 140 000 de spectatori per episod. Era de așteptat. Între cele două războaie, primul nu cred că este preferatul multora și scriind asta îmi dau seama cât de ușor poate să fie scos din context. Cu toate astea, cred că eram mai mulți care abia așteptam seria cu al Doilea Război Mo