Treceți la conținutul principal

trei kilograme de bloggeri va rog

Eu nu inteleg de ce bloggeri se vand la kg (aka trafic) si nici nu imi dau seama cum se pot astfel diferentia de orice alt site care face asta. Eu in naivitatea mea credeam ca bloggerii sunt crema cremei si atunci cand apelezi la ei pentru o sustinere o faci datorita notorietatii acestora.

Nu cred ca notorietate = trafic la fel cum nu cred ca in social media trebuie sa alergi dupa traficul cel mai mare ca atunci diferenta intre extra hyped-ul web 2.0 si 1.0 se cam pierde. Eu as pune mai mult accent pe experienta sociala ca de asta vrei sa ai si niste bloggeri in campanie.


Atunci de ce tot acceptam sa ne vindem pielea doar pe trafic? E comod, e usor si chiar palpabil dar pare-mi-se ca se pierde scopul pentru care noi existam intr-o campanie. Mingea totusi nu e in terenul nostru decat atunci cand se suteaza la poarta ... si noi refuzam sa aparam.

Eu chiar sper sa nu ma mai intrebe nimeni - tu cat trafic ai - cand vrea sa imi propuna o campanie. Este evident ca nu te-ai gandit la mine din cauza traficului ... atunci de ce ar conta asta? E ceva mai multa munca din partea agentiilor dar cred ca rezultatele ar putea sa fie cu adevarat sociale.

Comentarii

  1. Ce te faci cand oameni din PR iau pur si simplu primi 100 din ZeList sau primi 100 din trafic.ro sa zicem ? Tot asa o sa zici ca nu conteaa traficul?

    Si culmea incerc mereu sa le demonstrez ca nu traficul e cel care conteza si calitatea, comunitatea, dar din pacate conteaza si nenorocirea asta de trafic.

    Cum pot sa ii explic eu unuia cu trafic de 5 ori mai mult care scrie de toate cacaturile ca nu conteaza traficul cand el castiga pe putin dublu ca mine?

    E ca si cu PR-ul, nu conteaza si nu e bun de nimic dar cand aveam PR 0 si incercam sa vand un advertorial, primeam raspunsul "da dute bai baiete cu preturile tale si mai invata ce inseman onlinul" O sa zici ca niste idioti si asa este, dar bani erau la ei nu la mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici cred ca cel mai mult conteaza ce vrea agentia. Daca vrea doar trafic atunci nu ai cum sa ii convingi - dar in acelasi timp traficul il puteau obtine de pe site-uri gigantice de cotinut (sa zicem top 10 sati). Pe blogguri ma gandesc ca nu pentru trafic vrei sa faci o campanie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Problema e publicul tinta/segmentarea de care nu stiu cati se ocupa. Cand nu te prea intereseaza la cine ajunge informatia despre tine(companie, produs, serviciu) alergi cu limba scoasa dupa trafic in speranta ca mai mult trafic = o rata de conversie mai mare pt cumparare/actiune indreptata spre tine(compania). Bloggerul e formator de opinie(fie ca vrea fie ca nu vrea). Daca se apeleaza la voi in locul unui site as vrea sa cred ca motivul nu tine doar de monetar ci de faptul ca prezentati incredere ca si word of mouth-ul cel de toate zilele. Dar asta deja presupune mai multa practica si mai putina teorie din partea agentiilor care aparent se incapataneaza sa mearga mereu pe aceeasi cale batatorita.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …