Treceți la conținutul principal

O nouă perspectivă: câte cărți puteai termina anul ăsta?

În metrou sunt două tipuri de oameni, cei cu un telefon in față și ăia cu un kindle. A doua categorie este semnificativ mai puțin reprezentantă, dar nu ei sunt esența acestei însemnări. Este vorba de prima categorie: whatsappiști, facebook-scrolleri, expunere readerii sau pro candy crush gamers ; categorie care, conform unor știri, nu are timp să citească.

Băi, timp este. Voința cam lipsește. Aici o să mă laud puțin: de când am început să merg cu metroul (aprilie 2015), am citit nouă cărți. Asta înseamna cam 3500 de pagini citite doar în drum spre și de la muncă. Un timp practic mort care trebuia altfel să îl dedic telefonului. 

Primele 7 cărți au fost pe kindle, asta înseamna că puteam să citesc doar în metrou, dar ultimele două au fost cărți audio care mi-au dublat spre triplat timpul de citit pentru că așa am putut să acopăr și drumurile până la metrou.



Să demonstrez! Un audio book a avut 370 de pagini și mi-a fost citită timp de 11 ore, alta 400 de pagini în 13 ore - așa ca grosso modo aș putea spune ca 30 de pagini de audio book sunt cuprinse într-o ora. Adică o pagină la 2 minute.

1 aprilie - 1 decembrie înseamna 245 de zile, 175 de zile de mers la birou. Dus - întors fac cam 1:20 ore, 80 de minute pe drum. Asta înseamnă (175 zile x 80 minute)* 0.5 pagini pe minut = 7000 de pagini. Ok, am exagerat când am zis că puteam să îmi triplez numărul de pagini, e vorba doar de dublat. 

Să revin la întrebarea din titlu: câte cărți puteai termina anul ăsta? Dă să calculez! Sunt în jur de 230 de zile lucrătoare (253 - 21 de concediu) și faci cam o oră jumătate până și de la birou, de aici rezulta 10 350 de pagini pierdute în fața telefonului mobil. Cam 20 de cărți de ~500 de pagini. 

Mult, nu? Bine că nu mai avem timp să citim...

Dacă am făcut pe careva curios, audio books la discreție se găsesc pe audible.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…