Treceți la conținutul principal

O nouă perspectivă: câte cărți puteai termina anul ăsta?

În metrou sunt două tipuri de oameni, cei cu un telefon in față și ăia cu un kindle. A doua categorie este semnificativ mai puțin reprezentantă, dar nu ei sunt esența acestei însemnări. Este vorba de prima categorie: whatsappiști, facebook-scrolleri, expunere readerii sau pro candy crush gamers ; categorie care, conform unor știri, nu are timp să citească.

Băi, timp este. Voința cam lipsește. Aici o să mă laud puțin: de când am început să merg cu metroul (aprilie 2015), am citit nouă cărți. Asta înseamna cam 3500 de pagini citite doar în drum spre și de la muncă. Un timp practic mort care trebuia altfel să îl dedic telefonului. 

Primele 7 cărți au fost pe kindle, asta înseamna că puteam să citesc doar în metrou, dar ultimele două au fost cărți audio care mi-au dublat spre triplat timpul de citit pentru că așa am putut să acopăr și drumurile până la metrou.



Să demonstrez! Un audio book a avut 370 de pagini și mi-a fost citită timp de 11 ore, alta 400 de pagini în 13 ore - așa ca grosso modo aș putea spune ca 30 de pagini de audio book sunt cuprinse într-o ora. Adică o pagină la 2 minute.

1 aprilie - 1 decembrie înseamna 245 de zile, 175 de zile de mers la birou. Dus - întors fac cam 1:20 ore, 80 de minute pe drum. Asta înseamnă (175 zile x 80 minute)* 0.5 pagini pe minut = 7000 de pagini. Ok, am exagerat când am zis că puteam să îmi triplez numărul de pagini, e vorba doar de dublat. 

Să revin la întrebarea din titlu: câte cărți puteai termina anul ăsta? Dă să calculez! Sunt în jur de 230 de zile lucrătoare (253 - 21 de concediu) și faci cam o oră jumătate până și de la birou, de aici rezulta 10 350 de pagini pierdute în fața telefonului mobil. Cam 20 de cărți de ~500 de pagini. 

Mult, nu? Bine că nu mai avem timp să citim...

Dacă am făcut pe careva curios, audio books la discreție se găsesc pe audible.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …