Treceți la conținutul principal

Do cocalarii have more fun?

Weekendul acesta am mai dat o fuga pe la munte in speranta ca durerea din corp de astazi ar fi fost facuta de dat cu placa si nu de un mini fight club facut in camera cu prietenii. Zapada nu prea a fost ... si pe unde a fost nu a fost cazul sa ajungem. Sa o luam punctual. In poiana de vineri mai mult inotai decat sa te dai cu placa ... asa mi`au zis niste prieteni.

Sinaia a dat o teapa cum ca drumul pana la 1400 era inchis din cauza unei surpari ... asa ca trebuia sa urci sinaia - 1400, 1400 - 2000 si apoi puteai sa te dai pe valea dorului .... asta intamplandu`se sambata. Toata jucaria asta de ducea la o suma pe care nu eram dispus sa o dau. De ce am zis teapa? Pentru ca drumul pana la 1400 era practicabil cu masina ... marturie a unui prieten care s`a dus sa ia pe altii prinsi la 1400. Prinsi? Pur si simplu captivi la coada imensa de la telecabina. Eh asta este.

Am ales sa mergem in Predeal si sa o ardem cocalarish style. Am inchiriat niste sanii si ne`am rupt in figuri pe la Clabucet sosire. Zapada era oke ... buna de dat cu placa daca functiona ceva ce sa te duca sus. Asa ca am profitat de ocazie sa o ardem cocalaris

Surpinzator ... e foarte tare sa iti dizloci organe interne pe sanie. Aia mai hardcore dintre cocalari (intre timp ne integrasem perfect in rasa aceasta aparte: am venit semi ametit pe partie si cu o sticla de jim beam bagata in buzunarul de la geaca) au ales varianta clasica cu ceolofanul ... semn ca e foame mare daca nu poti sa dai 10 lei sa inchiriezi o sanie.

Am facut trenuletul ... am facut si mega trenuletul (7-8 sanii x 2 oameni = multi) si am inventat si sledge boarding ... un sport cu ceva potential in a te rani serios. Dar sa explic totusi. Stai cu picioarele pe sanie si incerci sa te dai ca pe snowboard. In functie de ce sanie ai poti sa iti fixezi picioarele intr`o parte si apoi sa iti expui posteriorul in vazul partiei. Asta este varianta hard core care probabil ca iti va rupe si picioarele.

In schimb cazaturile de trenulet si senzatiile sunt misto de tot. Mai amuzanti erau inconstientii care se dezintegrau efecti cand luam dabuletul de la clabucet din fata. "Profesorii" in schimb dadeau clasa cu drifturile controlate care te lasau nitel cu un zambet plin de aprobare.

Pisicutele in schimb erau cele mai amuzante parerea mea. Fie ca aveau fundul pe ciolofan sau pe plastic ... tindeau sa te faca sa razi in hohote. Tehnica pisi pe sanie e una de mare angajament ... pantalno stramti si eventual ceva cizme cu toc mic ... si o sanie in viteza ... ajunge aproape de damb si in loc sa se tina de sanie .. sa sara cu ea sau orice alte tehnica .... alegea varianta cu ridicatul mainilor deasupra capului sau tehnica mim .. de a impinge geamul imaginar din fata ta. Ornezi asta cu o tipatura ascutita si ai definitivat tehnica.

Cu alte cuvinte ... chiar se distreaza in mica lor inconstienta dar asta nu ma face sa ii dispretuiesc mai putin si sa le arunc priviri rautacioase cand ii depasesc pe snowboard.

Comentarii

  1. prefer genul asta de "relaxare/distractie" decat sa imi putrezeasca fundul prin casa in fata calcului... no really

    RăspundețiȘtergere
  2. ce legatura are varza cu capra? si eu sincer prefer sa violez decat sa ma masturbez ... asta nu valideaza ca o alternativa viabila prima varianta.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Diablo 3: Rise of the Necromancer a ieșit fix cum trebuia să fie

Versiunea scurtă la ce vreau să zic este deja în titlu.

Versiunea lungă este că după vreo 2-3 ore jucate pot spune cu mâna pe inimă că îmi place necromanul mai mult decât jumătate din clasele din Diablo 3. Aduce destul de mult a ceea ce am jucat aproape obsesiv în Diablo 2 și lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Nu la fel de mult ca anunțul unei versiuni remastered D2, dar p-acolo.

De fapt DLC-ul ăsta este atât de bine închegat încât singurul reproș pe care îl am este referitor la decizia de a aduce necromancerul în universul Diablo 3 printr-un DLC și nu o expansiune. Blizzard fiind printre puținele companii care ignoraseră modul ăsta de muls bani. Ei lucrau 2-3 ani, făceau o expansiune, îi trânteau un preț de 60 de euro și știam că am o grămadă de conținut de care pot să mă bucur.

Pachetul ăsta digital e relativ ieftin pentru un DLC, doar 15 euro, dar s-ar putea să fie primul dintr-o întreagă serie. Lucru care sincer nu mă coafează. Nu pentru că sunt scârțar, dar pentru că DLC-u…

Strongbow - de ceva vreme lansata si la noi in 3 sortimente

Lansarea efectiva a fost acum vreo 3-4 saptamani, dar am evitat sa scriu despre asta inainte sa o localizez offline intr-un supermarket. Oho si cat de greu a fost sa fac asta. Am vanat in Carrefour-ul si Mega Image-ul de la Piata Unirii de parca viata mea depindea de asta.

Cred ca m-ati vazut p-acolo. Cu ochii mijiti, eram cel nehotarat la raionul de beri de import. Ocazional faceam 13-14 si pe la cele cu arome si chiar pe la sucuri - de unde sa stiu unde naiba ar pune ei cidrul (mai are rost sa zic si de mere?).

Gata cu panica! intr-un tarziu au bagat si la mine in cartier cidru Strongbow.


Ce as putea sa zic despre Strongbow? Este un hard cider (4.5% alcool) si la noi in tara vine in trei variante: gold apple, red berries si elderflower. Gold e cel clasic de care probabil ai mai baut prin irish pub-uri, cel de soc nu este pentru toata lumea datorita aromei puternice, iar cel de fructe de padure pare o varianta mai domolita a unui Framboise.

Dupa ce am testat intensiv toate variantele…

Era un băiat bun, da' nu dona zilnic la ONG-uri

Zilnic trăiesc rușinea aceasta: Sunt puțin întârziat spre birou și trebuie să trec printr-o gașcă de tineri energici îmbrăcați relativ la fel care îmi pun de fiecare dată aceeași întrebare.

- Bună! Vrei să faci o faptă bună?

Ce să le răspund? Că nu am timp? Că deja am întârziat la birou? Că am donat relativ recent? Am folosit deja toate scuzele. Îi văd zilnic în același loc prin care din păcate trebuie să trec pentru a ajunge la birou. Nu pot să donez zilnic.

Am ajuns să consider o zi bună atunci când bag privirea în pământ, trec pe lângă ei și nu se lipește niciunul de mine să mă întrebe cum mă cheamă, unde lucrez și dacă aș vrea să fac o faptă bună. Trăiesc cu frică, pe bune.

Frică pentru că nu vreau să fiu răutăcios cu ei și să le știrbesc entuziasmul pentru voluntariat, dar vreau să pot merge în fiecare dimineață la birou fără să ajung să mă întreb dacă sunt o persoană bună sau nu. Știu că sunt.

Ce mișto ar fi dacă cineva care îi organizează pe copiii ăștia nu i-ar mai trimite să…