Treceți la conținutul principal

web club - masoneria de alta data

Eh .. bag si eu un titlu de libertatea poate poate citeste lumea ce scriu aici. Aseara am fost la Web Club .... nu clubul ... ci evenimentul ... si am ramas asa cu o impresie de club exclusivist unde cei bogati si mari se realaxeaza intr`un mediu familiar si intim. Da ... stiu ... am vazut prea multe filme! dar ... putea sa fie si asa cum zic eu.

Caracterul exclusivist este evident de cand intrai si te intampinau doua domnisoare a caror singur scop era sa iti satisfaca fiecare dorinta. Mai marii onlineului romanesc stateau in picioare la niste trabucuri tocmai din cuba aduse. Radeau zgomotos stiind ca toata lumea se uita cu coltul ochiului la ei ... nu parea sa ii deranjeze ... ba din contra.

Stateam relativ izolat si ii priveam de la departare. Mai am pana sa ajung la nivelul ala ... imi astept doar momentul oportun cand il voi injunghia miseleste pe unul din ei si ii voi lua locul. Privesc insetat de sange din penumbra ... va veni si timpul meu.

Intre timp desfraul si excesul atinsesera cote de nebanuit in onlinenul romanesc ... daca ar sti bloggerii ce fac neogenul netbrigiul arbomedia si proul in timpul liber ... si mai ales pe banii lor!!!!!! cred ca ar exploda blogosfera si twittosfera. Dar mai bine ca nu stiu ... rad in sine la gandul asta ... nimic nu purifica mai bine ca o revolta.

As vrea sa strig Hotii Hotii dar gustul coniacului precum si domnisoara roscata cu pistrui care mi se lafaie in poala ma impiedica sa scot o vorba .... i`am tradat si nimic nu va mai fi la fel.

Se face tarziu si trebuie sa plec ... trasura ma asteapta afara de ceva vreme intr`o ploaia teribila ... nu ma grabesc ... savurez fiecare clipa ... pana la urmatoarea intalnire.

Si totusi ... ar fi putut sa fie asa ...

Comentarii

  1. asta a fost...frumos

    RăspundețiȘtergere
  2. chiar era nevoie de un asemenea rezumat ... din ce citisem toti ridicau in slavi intalnirea ...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…