Treceți la conținutul principal

Logo-urile Jocurilor Olimpice 2016. Tu ce-ai alege? (mixed up post)

Ştim cu toţii, unul dintre cele mai importante aspecte avute în vedere în branding este logo-ul. Trebuie să scoată în evidenţă pe cît de mult posibil tot ceea ce ţine de calităţile unui produs. Dar care sînt calităţile... Jocurilor Olimpice? Şi ce ar trebui să scoţi în evidenţă?

Cele cinci cercuri nu mai sînt suficiente. Mă uitam la logo-ul JO 2008, din China. Un omuleţ urît, de un roşu comunist, alambicat precum caracterele chinezeşti, care mie, personal, mi-a transmis un sentiment de insecuritate. Poate şi unde n-am încredere în nimic din ceea ce se numeşte sistem comunist. Însă logo-ul evenimentului de anul acesta m-a cam speriat. Omuleţul acela roşu mi-a părut speriat şi mi-a transmis acelaşi sentiment.

De regulă, Jocurile Olimpice aduc un plus de imagine oraşului care le găzduieşte. În cazul Beijingului, nu a fost branduit oraşul, ci sistemul. Cel puţin ăsta e mesajul care a ajuns la mine. Exemple de logo-uri care branduiesc oraşul se găsesc aici. Şi avem exemplele candidatelor pentru JO 2012. Parisul a fost reprezentat superb. Madridul, în schimb, nu mi s-a părut ieşit din comun. Moscova pare fadă, o relicvă a aceluiaşi comunism prin prisma siluetei clădirii. Reprezentarea NY-ului pare neinspirata. Şi atunci?

Avem logo-urile propuse pentru 2016. Personal, mi se par mult mai bune, inclusiv cel al Madridului. Dar nu ştiu ce-aş alege. Dacă ar fi să decid care oraş să fie gazda JO 2016, aş înclina între Rio, Madrid şi Tokyo. Prea multe opţiuni, eu prea subiectiv. Tu ce-ai face?

by Alex Mihăileanu.

Este greu sa iti reuseasca orice combinatie. S-a dat liber la mixuri pe mixes.ro.

Comentarii

  1. Tokyo. Exprima ideea aceea de a aduce la un loc oameni de toate culorile, de pe toate continentele, iar JO sunt liantul acela.

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost anul asta in Asia, cred ca ar fi cazul sa se intample in Europa.

    Eu as alege Spania :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Chicago is my fave. Nush, are ceva ce ma atrage.

    Tot nu inteleg ce e cu logoul de la Rio. Parca ar fi fost facut mai degraba pentru Nature COnvention decat pt JO.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu tot Madrid. Ma gandesc in primul rand la inconvenientele diferentei de fus orar. Se duce toata olimpiada daca principalele finale sunt la 2 noaptea!!! Si imi place si logo-ul.
    @Mike: Logo-ul Rio arata asa pentru ca au fost folosite culorile Braziliei si ale steagului brazilian...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Era un bar mișto, dar problema era că mai venea și patronul...

Știți barul ăla făcut de patron în momentul în care a ajuns la 40 de ani și i-a dat cu virgulă bucket listul? Nu? Hai să vă zic cum stă treaba. Toată viața a visat să își deschidă un bar, dar n-a avut timp/bani/motivare. Asta până de curând când s-a dus ca berbecul.

L-a deschis. E mic, simpatic, are un specific bine delimitat, a mers chiar bine la început, dar acum începe să scârțâie. Și ăsta nu înțelege de ce. De ce în fiecare lună vin din ce în ce mai puțini clienți și încasează tot mai pe negativ.

Păi problema majoră e că patronul și-a dorit bar, dar nu și clienți. Am fost în vreo câteva locuri din astea unde noi îl deranjam pe patron. Omul era cu paharul de vin în față, cu gașca de prieteni și cu muzica la maxim. Erau pe distracție și trebuia să o mai pună pe pauză să ne aducă meniurile, să dea muzica mai încet, să ne aducă băutura și la final să ne ia banii.

Omul nu avea chef de noi, chiar dacă eram singurii plătitori de consumație din bar. N-ai cum să ceri prietenilor bani pe c…

Ieri le-am arătat Bucureștiul celor 5 noi beri aduse în România de URBB

De două zile timeline-ul meu s-a umplut de bloggeri care primiseră pachetul din imagine. Poze din toate unghiurile, selfie-uri, nebunie. Eu cred că am primit ultimul lădița care avea frumos atașat următorul mesaj: "Descoperă Europa cu berea care ți se potrivește! #beertrip", așa că presiunea a fost maximă.

Eu ce fel de poză pot să pun ce deja n-a fost făcută de ceilalți? Pe drumul spre casă, ajutat și de constituția specifică de blogger ce trebuia să care 6 kilograme, mi-am zis să fiu o gazdă primitoare și să le arăt celor 5 beri noi o fărâmă de București.

Și pentru că tot zic de ele, dar nu le-am numit, acestea sunt: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti 4 Luppoli Original, Angelo Poretti 5 Luppoli Bock Chiara și Angelo Poretti 6 Luppoli Bock Rossa.

Alături de ele au fost două mutat aici de ceva vreme: Guinness și Weihenstephaner Hefe Weissbier.

Rezultatul este mai jos.














Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente.

La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine.

Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine.


Am mai zăbovit ceva timp la niște vorbe și bere, dar am z…