Treceți la conținutul principal

CTR: calitate (advertoriale) vs cantitate (bannere)

În blogosfera mioritică observ că se pune un accent destul de mare pe traficul fiecărui blog în loc să se pună accent pe calitatea acelui trafic şi lucrul acesta cred că ne afectează pe toţi când vine vorba de bani din publicitate.


Am observat că preţul calităţii a ajuns cam la aceeaşi valoare cu cel al cantităţii. De ce faceţi asta? Practic îi daţi un şut în posterior valorii voastre şi muncii depuse. Ţineţi cu dinţii de calitate pentru că fie va daţi seama sau nu ... asta va diferenţiază de spammeri google.

Eu pe voi ăştia 650 din reader vreau să va vând scump. Sunteţi premium şi mă mândresc cu pedigriul vostru şi sfătuiesc pe toată lumea să se focuseze mai mult pe cititorii fideli decât pe traficul blogului.


Deci s-a înţeles ... voi premium ... xo xo.

Comentarii

  1. Si ce te faci daca cei 650 de cititori prin reader nu-ti prea intra pe site? De exemplu, am peste 100 de bloguri in Google Reader, dar nu intru decat rar, cand vreau sa comentez sau sa citesc comentarii. Cum prezinti tu situatia asta unui advertiser?

    Evident, decat cu 2 subscribers, mai bine cu 2000. Si totusi, dpdv al unui advertiser, e o situatie cu doua taisuri, stie ca esti citit, dar de ce ar da bani daca din cei care te citesc prin Reader nu-ti intra decat o mica parte pe blog.

    Mai exista situatia in care anumite bloguri, cele de media sau IT au cititori familiarizati cu RSS-ul, astfel bloggerul respectiv va avea mai multi subscribers.

    RăspundețiȘtergere
  2. @megapega - pai aici intervin advertoriale adica posturi platite. Asa esti sigur ca cei care te citesc prin reader vad mesajul.

    de asta am si full feed ... sa nu mai intrati pe site ... ca totusi suntem oameni si nu aveti timp sa pierdeti pe site.

    RăspundețiȘtergere
  3. ai dreptate, dar personal, mai bine merg pe reclama contextuala sau bannere.

    Are Madalin Matica un post interesant "Lectiile strazii) in care se vorbeste de actiunile voluntare vs push. Deocamdata, acum la inceput advertorialele merg, le citesti in virtutea inertiei (aceasta fiind actiunea de tip push, in care pe strada ti se vara ziarul in brate fara sa-l ceri). Imagineaza-ti cum in timp piata se educa si apare si suprasaturatia: pe Reader ai sa vezi din ce in ce mai multe advertoriale, de-o sa-ti iasa pe ochi si probabil ai sa le eviti inca de la primele randuri. In momentul respectiv advertorialul va fi asociat, macar la nivel inconstient, cu un soi de spam.

    Reclama contextuala asa proasta cum e ea acum in Ro si bannerele macar nu sunt intruzive, dai click daca vrei (actiunea voluntara).

    RăspundețiȘtergere
  4. @megapega - aici tine si de politica bloggerului legata de advertoriale. Pot spune ca asta e o alta discutie.

    RăspundețiȘtergere
  5. este destul de simplu sa inserezi publicitate si in rss. numai ca la noi inca nu se face asta

    RăspundețiȘtergere
  6. pese. nihasa, porcaria asta de la comentarii e vreun addon instalat sau asa e de la blogger?

    RăspundețiȘtergere
  7. @dragos - asta e de la blogger ... momentan cred ca e inca in beta embed comments.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …