Treceți la conținutul principal

cat costa linistea ta zilnica?

Un leu si ceva ori doi. Adica cam trei lei am concluzionat eu. Atat ar costa ca atunci cand stai frumos intr-un autobuz/tramvai/troleibuz in Bucuresti sa nu te uiti ca un popandau inspaimantat in stanga si in dreapta cand compostez eu si se aude beepaitul ala strident.

Merg putin cu RATB -ul dar am observat ca atunci cand compostez induc o stare de neliniste catorva blatisti (hai ca suntem intre noi si nu ne mintim singuri - ei sunt sunt majoritatea calatorilor) gratie zgomotului produs de aparat. Incep sa se uite insistent spre locul de provenienta. Dau cu ochii de mine si rasufla usurati. Nu am fata de controlor. 

De ce te-ai supune zilnic acestui micro atac de cord? De ce ai alege sa stai cu frica in san de fiecare data? Stiu ca asa se intampla! Am facut si eu blatul mai mult de nevoie pentru ca nu gaseam toneta de bilete deschisa. 

Stiti cat ma costa pe mine unul din lucrurile alea micute ce iti insenineaza ziua? Cam tot un leu si ceva pe calatorie. Desi ... pentru chipurile rozatoarelor panicate ce abia atunci realizeaza ca sunt in cusca cu un pradator ... as da chiar mai mult :)

Comentarii

  1. omul meu de pe cg, intelept si aratos. Iti zic eu de ce procedeaza astfel: pentru ADRENALINA!!! E chiar ieftina doza

    RăspundețiȘtergere
  2. E bine, te feresti de 10-20 de ori de control si te prinde o data si face tot cam cat ai "furat" tu..

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mai exista bilete de hartie si aparate de compostat mecanic cam de un an.

    RăspundețiȘtergere
  4. Să vezi câte priviri speriate atragi când validezi cardul direct din portofel. :D

    Mie mi-e lene să-l mai scot așa că apropii tot portofelul de dispozitivul de validare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …

Monitoarele de gaming, 9 ani mai târziu

Săptămâna trecută am dat o fugă să văd cele mai noi monitoare de gaming de la Samsung și mi-am adus aminte de o întâmplare la un lan party de acum 9 ani. Ne-am strâns noi în sufrageria unui prieten și ne-am chinuit regulamentar să facem rețeaua să meargă. Pe vremea aia așa stăteau lucrurile, te strângeai, băgai niște bere și vreo 5 ore te chinuiai să vă vadă rețeaua pe toți.

Octavian Fulger de la WASD primise un monitor de gaming în teste și l-a adus la micul nostru lan party. Ca să înțelegeți ce însemna atunci un monitor de gaming, noi majoritatea încă eram pe monitoare cu tub. Era science fiction ideea de monitor led de gaming.

Ăsta mai avea în plus și comenzile pe touch. Incredibil. Nici nu apăruse prima generație de Iphone, touch-ul era la nivelul fantezist de tehnologie. Eh. Pleacă Fulger să ia niște ceva și ne lasă pe noi, maimuțele, cu monitorul cu touch.

Nu exagerez, cred că 30-40 de minute ne-am chinuit să îl pornim. Ceva nu se lega. Încercam să îl atingem în toate felurile …